7.8 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriA scăzut salariul în februarie

A scăzut salariul în februarie

Salariul mediu net a fost, în luna februarie, de 1.134 de lei, în scădere cu 66 de lei faţă de luna precedentă. Reducerile cele mai mari s-au înregistrat în învăţământ şi administraţia publică, iar cea mai importantă creştere în fabricarea produselor din tutun.

 

Valoarea salariului mediu brut, în luna februarie, a fost de 1.543 de lei, cu 5,7% mai mic faţă de luna precedentă, iar câştigul net a fost cu 5,5% mai mic decât în ianuarie, ajungând la 1.134 de lei. Potrivit statisticii, câştigurile din luna ianuarie au fost mai mari decât în februarie, datorită acordării celui de-al 13-lea salariu sau a primelor de sărbători.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (2.901 lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (660 de lei).

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), indicele câştigului salarial real, pentru luna februarie, faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 93,8%. De asemenea, indicele câştigului salarial real, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a înregistrat o creştere de 11,6%.

 

Profesorii au pierdut cel mai mult

 

Cele mai importante scăderi ale salariului mediu s-au înregistrat în învăţământ (22,6%), în administraţia publică (17,9%) şi în activităţile anexe şi auxiliare de transport (14,2%).

Domenii precum sănătatea şi asistenţa socială, industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii, eliminarea deşeurilor şi a apelor uzate, asanare, salubritate şi activităţi similare, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe au consemnat scăderi cuprinse între 4% şi 10%.

În acelaşi timp, câştigurile din hoteluri şi restaurante, industria minieră, industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă, transporturi aeriene, poştă şi telecomunicaţii şi fabricarea celulozei, hârtiei şi produselor din hârtie au coborât între 1 – 4%.

 

Fabricarea ţigaretelor, activitatea cel mai bine plătită

 

Creşterile câştigului salarial mediu nominal net au fost determinate, în principal, de acordarea de prime mai mari şi realizări de producţie în luna curentă, comparativ cu luna ianuarie 2008.

Câştigurile au fost cu 22,8% mai ridicate în activităţi de fabricare a produselor din tutun, şi cu 10,7% în industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou. De asemenea, au fost consemnate câştiguri mai mari cu 7,5% în captarea, tratarea şi distribuţia apei.

Potrivit INS, în domenii precum industria metalurgică, prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei, industria de maşini şi echipamente, intermedieri financiare, tăbăcirea şi finisarea pieilor, producţia de mobilier şi alte activităţi industriale, industria altor mijloace de transport şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, avansul câştigurilor a fost cuprins între 2% şi 5%.

 

Salariul mediu net estimat pentru 2008 – 1.181 de lei

 

Potrivit INS, în cursul anului, se vor înregistra fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).

Acestea influenţează creşterile sau scăderile, în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Pentru acest an, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează un nivel al câştigului salarial mediu net de 1.181 de lei, în urcare cu 13,2%, comparativ cu 2007.

Cristina Chicoş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS