0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimariile doljene au demarat programul de recensamint

Primariile doljene au demarat programul de recensamint

• Au fost adunate primele date privind cladirile si locuintele de la orase si sate • In Dolj vor fi angajate, pentru recensamint, 220 de persoane • Exista cinci tipuri de formulare pentru obtinerea completa a informatiilor privind locuintele si populatia

Primariile din toate localitatile Doljului au inregistrat ieri primele date privind numarul de cladiri, de locuinte, de unitati de locuit si de persoane din fiecare sat, in cadrul recensamintului din acest an al populatiei si al locuintelor. Actiunea face parte din programul general de organizare a recensamintului care va avea loc in perioada 18-27 martie 2002. Datele necesare se obtin de catre recenzori prin deplasare la fata locului, pe baza informatiilor cuprinse in cartile de imobil, a declaratiilor proprietarilor, chiriasului principal, administratorului, presedintelui sau imputernicitului asociatiei de locatari. Pentru fiecare strada, bulevard, artera de circulatie, alee, intrare se va completa cite un formular cuprinzind, la fiecare numar de casa, lot sau curte, numele si prenumele persoanei care face declaratia, numarul total de cladiri, numarul de locuinte, gospodarii si de persoane care locuiesc permanent la adresa respectiva.

Primariile doljene vor angaja pentru recensamint 220 de persoane

Informatiile obtinute vor fi utilizate in scop strict statistic, in etapa urmatoare de organizare a recensamintului, care consta in impartirea teritoriului localitatii in sectoare de recenzare, respectiv norme de lucru pentru recenzori in perioada de inregistrare a populatiei din martie 2002. „La nivelul Doljului au fost deja stabilite comisia judeteana si secretariatul tehnic judetean si s-au primit instructiunile pentru completarea listelor. Exista cinci tipuri de formulare care vor fi intocmite cu persoane care vor fi angajate de primarii, special pentru efectuarea recensamintului. La nivelul judetului, numarul acestora este de 220, dintre care 141 vor primi diurna. In derulare se afla actiunea de completare a primelor doua formulare tehnice privind verificarea si actualizarea denumirii si numerotarii strazilor, numarul total de strazi, numarul strazilor la care s-au aplicat placute cu denumiri si al celor la care trebuie aplicate placute si numarul de cladiri si curti cu si fara tablite“, a spus Mariana Tanase, director general al Directiei Generale de Statistica Regionala Dolj. Formularele privind recensamintul populatiei si al locuintelor mai cuprind, pe linga datele generale legate de locuinte si cladiri, si informatii individuale ale persoanelor. Printre acestea se numara datele de stare civila, nationalitate, limba materna, nivelul de instruire, ocupatie, situatie economica, statut profesional etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS