19.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMinisterul Transporturilor nu renunţă la rovinietă

Ministerul Transporturilor nu renunţă la rovinietă

Ministerul Transporturilor a respins propunerea patronatelor din domeniul transporturilor rutiere de eliminare a rovinietei, arătând că taxa este singura sursă de venit a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Oficialii Ministerului Transporturilor au propus transportatorilor rutieri mai multe soluţii pentru rezolvarea unora din solicitările patronatelor din domeniu, însă nu au fost de acord cu renunţarea la rovinietă, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Având în vedere necesitatea menţinerii şi obţinerii de surse de finanţare pentru lucrările de infrastructură rutieră, nu putem fi de acord cu renunţarea la o sursă financiară sigură (rovinieta – n.r.), fără a analiza şi fundamenta altă opţiune. În prezent, Ministerul Transporturilor consideră că reprezentanţii CNR (Consiliul Naţional Rutier – n.r.) nu au o propunere viabilă pentru a lua în calcul orice modificare a structurii bugetului de stat şi a surselor de constituire a acestuia“, se menţionează în comunicat.

 

Proteste în 30 de zile

 

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzaşu, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor din domeniul transporturilor rutiere, în care a propus mai multe soluţii pentru rezolvarea revendicărilor CNR, printre care înfiinţarea organismului unic de control în trafic, eliminarea autorizaţiilor speciale de transport pentru mărfurile divizibile, numirea în cadrul Consiliului Drumurilor a cinci reprezentanţi ai transportatorilor rutieri şi amenajarea parcărilor la standarde europene.

„Cu toate acestea, nu s-a putut încheia un protocol în vederea finalizării soluţiilor agreate de ambele părţi din cauza insistenţelor reprezentanţilor CNR privind eliminarea rovinietei, poziţie la care Ministerul Transporturilor nu se poate ralia“, se mai arată în comunicatul ministerului.

Reacţia transportatorilor nu s-a lăsat aşteptată, aceştia hotărând tot ieri declanşarea unui protest la nivel naţional în termen de 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU