Vine foametea!

În Săptămâna Mare, cel mai tare şi mai tare pe români îi doare nu sufletul, ci îi dor preţurile. Uleiul, care a ajuns să se vândă cu aproape doi euro, şterge amintirea măiestritei predici cântate de un popă pântecos. Nişte ouă obişnuite, cumpărate la preţ de găină de aur, transformă lumina din Noaptea Sfântă într-o banală lumânare grasă şi alunecoasă. Atât de tare ne dor preţurile, încât grijile dau două palme scurte Împărtăşaniei de Înviere, preschimbând-o într-o grijanie obligatorie la colţ de biserică, lucru care întrerupe necuviincios convorbirile telefonice festive. Degeaba vom gâdila momentele de reculegere sub bărbie, degeaba ne vom permite inspecţii timide de conştiinţă, căci, storşi la portofele, nu vom mai avea vlagă pentru elevaţii spirituale. Cică banii nu aduc fericirea. Ei aş… E suficient să priveşti la ieşirea din supermarketuri feţele consumatorilor. Dacă o muscă izbită brusc de un parbriz de maşină ar mai avea faţă, atunci în tristeţea ei de muscă ar semăna mai mult ca niciodată cu „fericitul“ consumator.
Cum veştile proaste nu vin niciodată singure, în curând vine şi foametea. Oficiali ai Băncii Mondiale şi ai Naţiunilor Unite au avertizat zilele trecute asupra ameninţării unei crize alimentare globale. Dacă nu îi credeţi pe birocraţi pe cuvânt, atunci trebuie să-i luaţi în serios pe nemţi, al căror guvern a anunţat în această săptămână că va elabora un program de prevenire a crizei alimentelor. Preţul la grâu a crescut din martie 2007 la nivel mondial cu 110%. Nu e deloc puţin şi, prin urmare, premierul britanic Gordon Brown a cerut stoparea crizei prin adoptarea unor măsuri de urgenţă. Presa din România, preocupată de propăşirea „dobitoacelor“ indigene, a omis să precizeze că în Camerun, Haiti şi Filipine au loc ample demonstraţii de stradă, consecutive penuriei alimentare. Mai mult, preşedintele Egiptului a pus la dispoziţia populaţiei cuptoarele armatei, într-o încercare de a stopa lipsa pâinii. Desigur că efectele acestei crize mondiale vor lovi în primul rând ţările sărace şi în curs de dezvoltare. Până şi specialiştilor teleghidaţi ai Chinei comuniste li s-a permis să-şi verbalizeze îngrijorările.
Acest subiect nu este însă demn de a se număra printre principalele teme ale media româneşti. Preţurile românilor suferă din cauza secetei de anul trecut şi din cauza războiului comercial dintre producătorii autohtoni şi supermarketuri. Valurile crizei alimentare mondiale încă nu au lovit ţărmurile României, dar marile companii de supermarket (importante furnizoare de publicitate) vor lovi fără milă în bugetul acelor televiziuni care vor îndrăzni să semnaleze monopolul impus pe piaţă. Producătorii agricoli români acuză vehement supermarketurile care preferă produsele de import în detrimentul celor ecologice autohtone. Se pare că ne alegem astfel cu o mâncare nu doar mai scumpă, dar şi mai „industrială“. Ce fac guvernanţii? Despre morţi, numai de bine…    
În astfel de condiţii, cui să-i mai ardă de predici şi lucruri sfinte? Cine să mai bage în seamă ştirea că un miliard de oameni trăiesc astăzi cu un dolar pe zi? De când e lumea şi pământul, oamenii au avut mai întâi nevoie de buzunare pline ca să aibă şi sufletele pline. Ar fi o minune ca măcar jumătate dintre cititorii acestor rânduri să înceapă din Duminica Învierii să pună zilnic deoparte câte un leu. N-ar rezolva foametea haitienilor, dar, peste opt luni, de Crăciun, ar putea să îmbrace cu banii strânşi copiii unei familii de români săraci. Eu cred că se poate. În Joia Mare cred în minuni.