0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDepozite cu dobânzi de luat ochii

Depozite cu dobânzi de luat ochii

Dobânzile cu două cifre la depozite practicate de bănci sunt numai pentru oamenii cu mulţi bani. Cine depune câteva mii de lei la bancă încasează tot 7,5% până la maximum 9%.

Majoritatea băncilor bombardează potenţialii clienţi cu oferte dintre cele mai variate în ceea ce priveşte depozitele bancare. Dobânda afişată şi cu care se laudă băncile a sărit de 10%, iar unele unităţi ajung să ofere şi 11,5%. Creşterea rapidă a dobânzilor la depozite se datorează lipsei de lichidităţi din partea băncilor, care încearcă din răsputeri să atragă economiile populaţiei şi ale companiilor. La prima vedere, dobânzile din două cifre ale băncilor sunt mai atractive decât randamentele fondurilor mutuale şi decât cele oferite de titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice şi tranzacţionate, până nu demult, prin intermediul Băncii Naţionale a României. Băncile vor să atragă cu dobânzi gigantice doar speculatorii care investesc sume mari şi care ar câştiga din depozite bancare mai mult din tranzacţiile la Bursa de Valori Bucureşti, aflată de luni bune în scădere.

 

Atenţie la capcane!

 

Persoanele care aleg să-şi păstreze economiile în conturile bancare trebuie să fie atente la comisioanele practicate de aceste unităţi, dar şi la suma minimă ce trebuie depusă pentru a beneficia de dobânda maximă. La actualele oferte bancare, doar cei care depun sume de peste 40.000 – 50.000 de lei pot profita de dobândă cu două cifre. În schimb, cine merge la bancă doar cu câteva mii de lei primeşte în jur de 7% pe an, în funcţie de bancă şi de durata depozitului. Raiffeisen Bank se laudă cu o dobândă de 10% pentru depozitele noi, dar cei interesaţi trebuie să ştie că, pentru a beneficia de avantajul dobânzii cu două cifre, trebuie să plaseze minimum 40.000 de lei. Pentru depozitele care încep de la 4.000 de lei şi până la 40.000, dobânda băncii este de 9%, iar pentru cele de 150 de lei, clienţii primesc doar şapte procente pe an. La BRD, depozitul în lei cu plata dobânzii la scadenţă are o dobândă de 8% pentru o perioadă de un an (la tranşa Premium 25), dar suma minimă ce trebuie depusă este de 50.000 de lei. Piraeus Bank spune că nu are comision la retragerea depozitului standard la scadenţă, dar pentru orice retragere de numerar, în afara zilei de scadenţă, se percepe 0,5% la lei (minimum un leu) şi 0,6% la valută (minimum doi euro). UniCredit Ţiriac Bank oferă la pachet depozit şi fond de investiţii cu o dobândă fixă mare la euro, de 8% pe an, şi de 10% la lei, dar te obligă să depui minimum 5.000 de lei sau 1.500 de euro.

 

Comisioane de administrare

 

Dobânda la unul dintre depozitele Bancpost a urcat până la 10,5%, la o sumă minimă de 500 de lei, însă banca percepe un comision de administrare de 1,5 lei pe lună pentru fiecare cont. Banca mai percepe un comision de administrare a contului inactiv de zece lei pe lună, iar retragerea de numerar este taxată cu 0,20% la bancomate şi cu 0,50% la ghişeele băncii. La fel procedează şi Banca Românească. Aici, dobânzile fixe la depozitele în lei au ajuns la 11% pe an, pentru cele constituite la şase luni, şi 10,75% pe an, pentru cele la 12 luni. Şi depozitele în euro au ajuns la aproape cinci procente. Banca percepe comision din suma restituită (înainte şi după ziua de scadenţă a depozitului), de 0,5% din sumă, atât la lei, cât şi la euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS