Trianonul ramine, Romania merge mai departe, la baraj

Woody Allen este pomenit de un cotidian cu o vorba desteapta, care se lipeste ca marca de scrisoare de liota suporterilor maghiari inveninati deopotriva pe istorie si prezent. „Cind Dumnezeu iti da o mincarime, iti da si unghii ca sa te aperi“. Ungurii galagiosi au mincarimi, dar n-au unghii. Daca nu mai incapi de trufie, iar vanitatea (ceea ce e cam acelasi lucru) iti macina noptile, turbezi de neputinta. Ungurii nu mai au (deocamdata) fotbal, dar pe unii tot ii zgindare Trianonul. O parte din pustimea lesinata dupa fotbal si care pomeneste istoria Trianonului este asmutita aiurea, pentru ca, de pilda, batausii din Gara Kelety nu sint siguri ca Trianonul nu-i o fosta echipa de fotbal de divizie B sau o proba atletica, ruda cu biatlonul. Argumentul meu este urmatorul. Chititi sa-i faca boabe pe suporterii romani ajunsi la Budapesta, ultrasii unguri au fost dezamagiti ca n-au coborit din tren decit patru, cinci insi. Fireste ca i-au snopit in bataie. Daca nu erau nici aia patru, il bateau pe mecanicul de locomotiva. Era de-ai lor, dar venea din Romania. Ei bine, la atita mincarime cit aveau pe ei, te-ai fi asteptat ca ungurii, la bursa meciului, sa mearga pe mina alor lor. As! 72 la suta au pronosticat o victorie romaneasca. Restul habar n-aveau la ce se refera intilnirea, la pescuit sau la un concurs pentru legitimatie de biafrez. Unde ne apropiem unii de altii este deci la cifre. Ei asteapta (nepotii ultrasilor de dinainte de razboi) de peste 70 de ani sa se schimbe ceva cu Trianonul, noi (tot de 70 de ani), sa-i batem la ei acasa. Intre orgoliul lor si orgoliul nostru a cistigat orgoliul urmasilor lui Hagi. Ca totusi ceva nu e in regula cu amicii despre care vorbim, fie ca e vorba de cei din Covasna, fie de smintitii din Gara Kelely (si ma gindesc la atmosfera imposibila de la meciurile din campionatul nostru de hochei, unde se joaca in aceeasi tensiune ca la Budapesta), ca totusi ceva nu e in regula cu ei e faptul ca, de exemplu, ungurii din Covasna cad pe capete la examenul pentru permisul auto. In medie, la 100 de candidati, jumatate din ei nu pupa permisul. Pentru ca habar n-au romaneste. Si n-au habar pentru ca sint tolomaci. Romanul, cind pleaca sa lucreze in Ungaria, o rupe binisor in ungureste. Se straduieste de nevoie. Inteligenta inseamna capacitate de adaptare. Uitati ce bine se exprima dl Frunda in limba romana. De la inaltimea limbii pe care o poseda se poate bate-n orice domeniu de interes partinic. Si are si permis de conducere. Tineretul din Covasna, in asteptarea legitimatiei de maghiar, doarme in limba in care s-a nascut si n-apuca un amarit de permis de conducere. Ingimfarea le ia mintile. I. G. Duca scria pe la 1910 ca Ungaria, tot din cauza orgoliului si a arogantei, avea probleme cu minoritatile. Meciul de la Budapesta, dincolo de aerul civilizat al gazdelor, arata ca in tribuna, in Ungaria „profunda“, nu s-a schimbat mare lucru. Imaginati-va o clipa cum aratau lucrurile daca ne-ar fi batut chinuit (in fotbal, totul e posibil, chiar si Feroe poate sa invinga intr-o zi Ungaria sau invers). Nici nu vreau sa ma gindesc cum ne veneau suporterii acasa si mai ales cine le platea spitalizarea. Ca sa nu mai zic ca, poate, nici dl Marko Bela n-o lasa mai moale cu Legea statutului…