9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinEleganţă şi seducţie în colecţiile Lorenei Trică

Eleganţă şi seducţie în colecţiile Lorenei Trică

Mereu copilăroase, dar în acelaşi timp şi trendy, şi sexy, colecţiile designerului craiovean Lorena Trică au cucerit de la primele apariţii pe podiumurile de modă.

Prezente pe scena Festivalului de modă Miss Royal Models, creaţiile Lorenei Trică, fiica marelui fotbalist al Craiovei Maxima, Ilie Balaci, şi soţia jucătorului Eugen Trică de la CFR Cluj, au făcut senzaţie. Rochiile propuse de designer te duc cu gândul la vestimentaţia baby-doll, mereu copilăroasă, dar în acelaşi timp atrăgătoare.

Combinaţiile inedite de mov cu verde şi albastru, însoţite de pete în nuanţe roz pal, galben, albastru şi roşu, sunt reprezentative pentru creaţiile sale, de altfel, propuneri pentru sezonul primăvară-vară 2008. Pentru a accentua ideea de rochiţă copilăroasă, Lorena Trică a venit cu imprimeuri interesante, cap de păpuşă.

De la capitolul accesorii nu au lipsit nici fundiţele. Şi pentru că fineţea, gingăşia şi feminitatea trebuia să caracterizeze creaţiile sale, designerul a personalizat piesele de vestimentaţie prin folosirea voalului.

În ton cu modelele prezentate a fost şi coafura manechinelor, simplitatea şi clasicul fiind în ton cu vestimentaţia copilăroasă.

Propuneri pentru costumele de baie

 

Şi pentru că sezonul estival bate la uşă, Lorena Trică a adus pe podiumul de modă şi câteva modele de costume de baie. Piesele propuse de ea vorbesc despre sexualitate, dar şi despre eleganţă. Fundele mari de la sutien, slipul îmbogăţit cu câteva paiete, combinaţiile de alb cu negru atât la costumul din două piese, cât şi la cel întreg, turcoazul, negrul accesorizat cu pietre semipreţioase, griul metalizant în combinaţie cu negru, dar şi movul cu argintiul au făcut din costumul de baie o vedetă a podiumului. Slipul tanga a fost înlocuit în creaţiile Lorenei Trică pentru sezonul estival cu cel normal, iar clasicul costum de baie întreg a fost detronat de cel cu decupeuri laterale, accesorizat cu inele.

Tendinţele internaţionale au fost prezente şi în colecţia oltencei Lorena Trică, bretelele subţiri prinse după gât, accesoriile făcând încă o dată, dacă era nevoie, dovada maturităţii designerului. Piesele de rezistenţă au fost însă costumele cu aplicaţii de pietre semipreţioase. Strălucirea ţinutelor de seară a coborât şi în sectorul costumelor estivale. Spectacolul culorii nu a lipsit. Rochiţele baby-doll au adus combinaţii inedite, la fel şi elegantele costume de baie.

 

Stil şi rafinament

Lorena Trică este născută în Craiova, în primăvara anului 1978. Absolventă a Facultăţii de Drept din Bucureşti, şi-a găsit vocaţia în creaţia vestimentară. Fascinată şi preocupată de modă, ea studiază tendinţele internaţionale şi le adaptează la piaţa internă. Casa de modă „Lorena Trică“ a fost înfiinţată în anul 2006. Specializată în crearea şi confecţionarea de ţinute unicat, serii mici şi comandă, pentru damă, stilul elegant al casei este evidenţiat prin lux şi rafinament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII