3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFMI bate palma, dar pune conditii

FMI bate palma, dar pune conditii


Biroul reprezentantului FMI in Romania a prezentat ieri un comunicat referitor la negocierile purtate de delegatia institutiei financiare, conduse de negociatorul sef Neven Mates, cu autoritatile romane, referitoare la programul economic pentru 2001-2002 si posibilitatea incheierii unui nou acord stand-by. Va prezentam integral comunicatul: „Astazi, seful misiunii FMI pentru Romania, dl Neven Mates, a anuntat ca misiunea si autoritatile romane au ajuns la un acord, ad referendum, asupra programului economic si financiar pentru perioada 2001-2002, care ar putea fi sustinut printr-un aranjament stand-by. Discutile asupra programului au avut loc in contextul unei relansari rapide a economiei romanesti, cu o crestere a PIB care a atins 5 procente in prima jumatatea anului 2001. In plus, exporturile au avut in continuare o evolutie foarte buna, care a reflectat cresterea competitivitatii atinse pe baza deprecierii reale efective si a consolidarii fiscale din ultimii doi ani. Cresterea economica din ultimele patru trimestre, a inceput totusi sa fie determinata in principal de cererea interna, care, in combinatie cu efectele secetei din anul 2000, a condus la cresterea deficitului de cont curent. Dintre componentele cererii interne, consumul populatiei a crescut recent la aproximativ 7,5 procente in acelasi timp cu venitul net, in special cu salariile si transferurile cu caracter social.

De asemenea, investitiile au inceput sa se relanseze crescind la aproximativ 6,5 procente. In acest context, autoritatile romane si misiunea au convenit asupra unui program privind politicile macroeconomice si reformele structurale. Pentru a stabiliza deficitul de cont curent si pentru a atinge obiectivul de reducere a inflatiei, guvernul a decis in mod corespunzator sa intareasca politica fiscala, intr-o anumita masura, in perioada ramasa pina la sfirsitul anului 2001, si sa atinga o consolidare fiscala de 0,5 procente din PIB in anul 2002, cind deficitul se va reduce la 3 procente din PIB. Totodata, acest obiectiv bugetar este in concordanta cu strategia macroeconomica pe termen mediu a guvernului, care a fost prezentata Uniunii Europene in anul 2000. In ceea ce priveste politica taxelor si impozitelor, misiunea saluta decizia autoritatilor de a se concentra, in pricipal, asupra reducerii contributiilor salariale si modernizarii sistemul de taxe si impozite in vederea promovarii stabilitatii mediului de afaceri. De asemenea, guvernul si misiunea FMI au convenit asupra masurilor necesare solutionarii problemei performantelor financiare ale regiilor autonome si intreprinderilor de stat, care in prima jumatate a acestui an au constituit un factor de impulsionare a cererii interne; mai mult, performantele financiare slabe ale acestor intreprinderi continua sa reprezinte una din principalele problene structurale ale economiei romanesti.

Masurile convenite includ urmatoarele:(a) implementarea unei politici salariale prudente in 2002; (b) imbunatatirea substantiala a colectarii platilor aferente energiei electrice, gazelor si energiei termice. Aceste masuri ar trebui sa constituie, de asemenea, la reducerea nivelului ridicat al arieratelor inregistrate de intreprinderile de stat, care continua sa afecteze economia romaneasca, si (c) ajustarea in continuare a pretului energiei, necesara in special pentru reducerea pierderilor la principalul producator de energie termoelectrica, in paralel cu masuri care sa atenueze efectele sociale. De asemenea, programul include masuri structurale importante pentru imbunatatirea cadrului legal in sectorul financiar, in special un pachet amplu de masuri menit sa consolideze supravegherea bancara. In final, programul guvernului pentru anul 2002 include un ambitios plan de privatizare, care acopera toate sectoarele economiei.

Privatizarea intreprinderilor de stat, inclusiv a celor mai mari si a citorva utilitati, in concordanta cu discutiile aflate in derulare cu Banca Modiala in cadrul programului PSAL, desfasurata intr-un mod transparent, va continua sa atraga investitii straine. Pentru reducerea rolului statului in sectorul bancar, guvernul a decis sa acorde prioritate maxima privatizarii Bancii Comerciale Romane. Se spera cu tarie ca implementarea ferma a programului convenit va sta la baza unei cresteri substantiale a standardului de viata in Romania, va contribui la reducerea inflatiei la un nivel mai mic de 10 procente si va asigura Romaniei ajungerea din urma, in mod rapid, a altor tari candidate la integrarea in Uniunea Europeana. In concordanta cu procedurile uzuale, intelegerile convenite intre misiune si autoritati necesita aprobarea conducerii FMI, si ulterior a Consiliului Director al FMI. Se asteapta ca programul Romaniei sa fie discutat in Consiliului Director la sfirsitul lunii octombrie – inceputul lunii noiembrie, dupa implementarea actiunilor preliminare convenit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS