7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRăducănoiu pierde Camera de Comerţ?

Răducănoiu pierde Camera de Comerţ?

Ioan Vigaru a câştigat, la o primă instanţă, suspendarea hotărârii prin care Constantin Răducănoiu era numit preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie „Oltenia“. Răducănoiu nu dă înapoi şi spune că va semna în continuare actele instituţiei.

 

Judecătoria Craiova a dispus pe 26 mai suspendarea hotărârii prin care a fost ales Constantin Răducănoiu – directorul SC Parc Turism SA – în fruntea Camerei de Comerţ şi Industrie „Oltenia“ (CCIO). Aceasta, în condiţiile în care contracandidatul lui Răducănoiu, Ioan Vigaru – director al SC Mercur SA Craiova -, a anunţat încă de la început că va contesta în instanţă modul în care a fost pus preşedinte Răducănoiu. Judecătoria a admis cererea depusă de SC Mercur şi „dispune suspendarea executării hotărârii Adunării Generale a Reprezentanţilor Camerei de Comerţ şi Industrie «Oltenia» din 3.4.2008 cu privire la validarea SC Parc Turism SA, până la soluţionarea definitivă a dosarului (…)“, se arată în Certificatul de grefă emis de Judecătoria Craiova. Hotărârea este „vremelnică şi executorie“, „cu execuţie de îndată şi fără somaţie“, se arată în acelaşi certificat de grefă. „Asta înseamnă că domnul Răducănoiu nu mai este preşedinte al Camerei de Comerţ până când se va soluţiona dosarul pe fond“, a spus Ioan Vigaru.

 

Răducănoiu se revoltă

 

Luat prin surprindere de decizia instanţei amintite, Constantin Răducănoiu a menţionat: „Vigaru putea să precizeze, dacă are creier, că există posibilitatea de recurs. Vom face recurs împreună cu casa de avocatură care ne reprezintă. Cine râde la urmă va râde mai bine“. De altfel, actualul preşedinte al CCIO spune că va semna în continuare actele Camerei, în calitate de preşedinte. Reamintim că, la începutul lunii aprilie, Răducănoiu era numit preşedinte al CCIO printr-o hotărâre a Adunării Generale a Reprezentanţilor, dar imediat a fost contestat de Ioan Vigaru, care acuza că procedura a fost nelegală. Acesta susţinea că, potrivit legii şi regulamentului Camerei, lui Răducănoiu i-ar fi trebuit mai mult cu un vot decât cele valabil exprimate în favoarea acestuia şi cerea repetarea alegerilor de către membrii instituţiei.

 

Cine va fi preşedinte?

 

În bulibăşeala produsă de decizia instanţei, nu se cunoaşte cu exactitate cine va fi preşedintele Camerei de Comerţ până la soluţionarea dosarului prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. În timp ce Vigaru susţine că ar fi necesară întrunirea Colegiului de Conducere al CCIO, care să decidă care dintre vicepreşedinţi va ţine locul de preşedinte, Răducănoiu spune că se supune deciziei instanţei, dar că „eu voi semna ca preşedinte până când hotărârea rămâne definitivă“. Directorul Parc Turism a adăugat că abia după decizia finală a instanţei se va desemna vicepreşedintele înlocuitor, Radu Hurezeanu, care să-i ţină locul până la eventualele noi alegeri. Nici fostul preşedinte al CCIO şi nici avocatul Petre Surdu – fost preşedinte al comisiei de numărare a voturilor de la Cameră – nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII