2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMortaciuni vindute ca trufandale

Mortaciuni vindute ca trufandale

Traficul cu animale moarte este ultima gaselnita a comerciantilor dornici de imbogatire cu orice pret. Oamenii din Caracal dau bani pe stirvuri comercializate sub forma de pastrama de oaie, carne de mici, organe sau muschi de vita. In magazine si la domiciliul traficantilor s-au gasit peste 350 de kilograme de carne care se banuieste ca ar proveni de la animale moarte in conditii suspecte. In judetele Gorj si Olt, politia impreuna cu medicii veterinari si inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) au inceput o campanie de depistare a persoanelor care se ocupau cu un astfel de comert.

Satenilor din comuna Balbosi – judetul Gorj au inceput sa le moara vitele saptamina trecuta. La putin timp dupa ce mureau animalele aparea si un cumparator care se oferea sa plateasca o suma modica pentru fiecare animal mort. Carnea era apoi vinduta in carcasa patronilor de carmangerii care nu aveau pretentii sa li se dea si documente de provenienta si alte acte necesare comertului cu astfel de produse alimentare. Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) impreuna cu cei ai Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj au depistat ca in comuna Balbosi, in numai o saptamina, au murit trei vaci.

Pentru ca unul dintre cumparatorii de mortaciuni din comuna gorjeana Balbosi avea domiciliul pe raza judetului Olt, inspectorii de la OJPC Gorj le-au cerut colegilor lor de la Olt sa-l verifice pe suspect.

Asa s-a ajuns la familia Mihai, din comuna Daneasa – Olt, cunoscuta in zona pentru comertul practicat.

Echipele de control formate din inspectori de la OJPC, DSV si reprezentanti ai Politiei Economice au gasit la domiciliul familiei Mihai 200 de kilograme de pastrama de oaie aflata intr-un stadiu avansat de degradare. Carnea nu avea documente de provenienta si nici certificat sanitar-veterinar. Teodor Adrian Mihai povesteste ca in luna august a cumparat de la cineva din comuna Dabuleni – judetul Dolj mai multe oi moarte: „Am cumparat de la un prieten de-ai mei din Dabuleni 42 de oi moarte. Cind am ajuns la el acasa, am gasit oile taiate la git. Prietenul meu zicea ca i le-a otravit cineva. Am adus oile moarte la mine acasa si vreo15 bucati le-am jupuit in garaj si le-am facut pastrama. Restul le-am aruncat. Mai tirziu, m-am dus la el si i-am spus ce am facut cu oile si l-am rugat sa vina sa-si ia si pastrama pentru ca nu este buna. Asa m-au gasit organele de control“.

La rindul sau, Ion Elu Mihai, fiul lui Teodor Adrian, cel cautat de organele de control, a spus cum a achizitionat vaci moarte din comuna Balbosi. „Pe 3 si 4 septembrie am cumparat doua vaci moarte pentru care am platit aproape sapte milioane de lei. Pe propria raspundere si nesilit de nimeni declar ca am cumparat vitele moarte si le-am vindut in carcasa la Carmangeria lui Traian (patronul de la SC ELTA SRL) din Caracal. Vacile le-am taiat la mine acasa, in comuna Daneasa, ajutat de oamenii care imi fac treaba prin curte Florita Marin si Craciun Bebe“.

Carmangeria SC ELTA SRL din Caracal comercializa stirvuri

Traficantii de mortaciuni, depistati de politisti, i-au pus in garda pe cumparatorii lor. Alertat, patronul de la SC ELTRA SRL Caracal, avind in stoc carne fara documente, s-a dus la Directia Sanitar-Veterinara Olt, pentru a solicita certificat sanitar-veterinar. Acest lucru se intimpla la trei zile dupa ce a achizitionat carnea de vita moarta de la Ion Elu Mihai. Banuind ca este vorba de carne provenita de la un animal mort in conditii suspecte, dr. Eugen Popescu a facut acte de sechestru pe 120 de kilograme gasite in carmangeria SC ELTRA SRL si a prelevat probe pentru analize de laborator.

„Pina in acest moment nu avem nici un document care sa ateste ca respectivele 120 de kilograme de carne erau proprii consumului. Conform declaratiei patronului, carnea a primit-o in carcasa si a transat-o in propria carmangerie, care functiona ilegal, deoarece nu avea autorizatii sanitare si sanitar-veterinare. Am prelevat probe pentru a depista toxicologia carnii si pina ne vin rezultatele tinem carnea sub sechestru. Acesti escroci, acesti nenorociti nu isi dau seama de pericolul la care ii supun cu buna-stiinta pe consumatori“, spune Ion Carzon, directorul OJPC Olt.

Societatea care comercializa carne provenita de la animale moarte risca o amenda de 25 de milioane de lei si retragerea autorizatiei de functionare.

Secretarul de stat Rovana Plumb, presedinta Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorului si prefectul judetului au fost informati despre situatia existenta in Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS