16.8 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPetrom, dosar închis

Petrom, dosar închis

Preşedintele României, Traian Băsescu, a dat ieri de înţeles că nu se mai poate face nimic în legătură cu privatizarea Petrom, după ce a analizat de mai multe ori contractul şi a decis să îl pună înapoi „la secret“. „Nu vreau să prilejuiesc o polemică, dar dacă Petrom s-ar fi privatizat prin bursă, eu nu aş mai fi fost în situaţia să mă uit o dată la şase luni pe contract, să văd că nu se poate face nimic, să îl închid şi să îl pun înapoi la documente secrete“, a spus Băsescu, la deschiderea Târgului Bursier de Investiţii.

Preşedintele a adus în discuţie subiectul Petrom, companie privatizată în 2004 de guvernul Năstase, în cadrul unei pledoarii pentru privatizările pe bursă, care ar spori transparenţa. „E mecanismul care trebuie să fie utilizat acum pentru privatizări. Bursa de Valori Bucureşti nu ne satisface încă din punct de vedere al volumelor tranzacţionate, dar una dintre cauze e şi faptul că privatizările nu se fac prin bursă“, a declarat Băsescu.

 

Valoare triplă

pentru OMV

 

Petrom, cea mai mare companie românească după valoarea de piaţă, are ca acţionar majoritar grupul austriac OMV, care deţine 51,01% din capitalul social. AVAS şi-a păstrat un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea este al treilea acţionar ca importanţă, cu 20,11% din capital.

Statul român vânduse, în 2004, 33,34% din acţiunile Petrom companiei OMV pentru 668,8 milioane de euro. Ulterior, OMV a ajuns la 51% din acţiuni, în urma unei majorări de capital, astfel încât suma totală plătită de austrieci pentru mai mult de jumătate din Petrom a fost de 1,5 miliarde de euro.

SNP Petrom, listată la Bursa de Valori Bucureşti din 2001, are o valoare de piaţă de 29,7 miliarde de lei (8,2 miliarde de euro), cea mai mare între companiile cu sediul în România de la cota bursei bucureştene, calculată la cotaţia de închidere a şedinţei de joi, de 0,53 lei/acţiune. La acest preţ, pachetul deţinut de OMV valorează peste patru miliarde de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII