29.5 C
Craiova
sâmbătă, 28 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalConsiliul Consultativ de Cultură a intrat în pâine

Consiliul Consultativ de Cultură a intrat în pâine

Consiliul Consultativ de Cultură, organism care are rolul de a oferi soluţii şi proiecte pentru dezvoltarea municipiului Târgu Jiu, a început să funcţioneze. Consiliul a avut ieri o primă întâlnire cu edilul-şef al oraşului, Florin Cârciumaru. „Scopul tuturor este ca prin acest consiliu să facem din Târgu Jiu un oraş cultural şi turistic, să reuşim să ne promovăm cât mai bine“, a declarat primarul Florin Cârciumaru.

Pentru o mai bună organizare a evenimentelor culturale viitoare, Consiliul Cultural Consultativ va colabora şi cu alte instituţii de profil din judeţ. De asemenea, toţi cei interesaţi pot face propuneri consiliului privind organizarea următoarelor evenimente. Propunerile pot fi adresate în scris, pe adresa Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, şi vor fi discutate apoi în cadrul întâlnirilor consilierilor, care vor avea loc lunar sau ori de câte ori va fi nevoie.

Totodată, a fost stabilită conducerea şi componenţa consiliului. Preşedintele acestui organism este primarul Florin Cârciumaru, iar secretarul de onoare Gheorghe Grigurcu, poet, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cetăţean de onoare al municipiului. Din consiliu mai fac parte Mihai Maikovschi, arhitect, membru al Uniunii Arhitecţilor din România, Mihai Ţopescu, sculptor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Florin Berculescu, muzician, Dan Neguleasa, cercetător-arhivistică, Marian Negrescu, actor, regizor, membru UNITER, Sorin Buliga, directorul Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi“, Theodor Dădălău, membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi, Ion Cepoi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, manager cultural, Viorel Gârbaciu, poet, manager şi animator cultural, Elena Roată, profesoară, animator cultural etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU