15.3 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal„Măcel“ la ştrand

„Măcel“ la ştrand

Parcul Hanul Doctorului este siluit din toate poziţiile. În timp ce mai mulţi moştenitori se pregătesc să devină stăpânii celor 14 hectare de spaţiu verde cu ajutorul unui expert tehnic lovit de orbul găinilor, o firmă privată amenajează ştrandul tăind masiv din copaci.

 

Ştrandul Hanul Doctorului zace în paragină de ani buni, fără ca primăria să fie interesată să-l modernizeze, deşi oficialii municipalităţii s-au plâns mereu că în Craiova nu există zone de agrement. Asocierile dintre primărie şi diferite firme private au eşuat până acum. Nici unul dintre patronii care au crezut că pot scoate bani aducând lumea la ştrand pe perioada estivală nu a reuşit să obţină un profit care să-l determine să administreze bazinul cu apă şi în anul următor. Nici municipalitatea nu s-a dovedit un administrator mai bun. Efectul s-a văzut cu ochiul liber. Ştrandul s-a degradat constant, bazinul a fost mâncat de ploi şi vânt, iar ceea ce putea deveni una dintre cele mai frumoase zone de distracţie pentru craioveni a ajuns o ruină. Neputincioasă să-şi administreze propriile bunuri, municipalitatea a predat şi anul acesta ştrandul Hanul Doctorului unei firme private, ARVA SA, care s-a şi apucat de treabă. Cu prea mult zel, însă. ARVA a tăiat copacii din jurul ştrandului, a spart bazinul şi l-a mărit, sperând să-l dea în folosinţă la începutul lunii viitoare. Contractul de închiriere semnat cu Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public (RAADPFL), subordonată primăriei, nu prevede nicăieri mutilarea parcului, lucru interzis şi de lege. Dar banul e ban, ce mai contează câţiva zeci de pomi care făceau umbră pământului degeaba.

 

Regia lui Petre, inimă largă

 

Contractul de închiriere dintre RAADPFL şi ARVA, prin care parcul Hanul Doctorului a fost căsăpit, s-a semnat pe 23 iunie. Înţelegerea a fost parafată iniţial de hotărârea Consiliului de Administraţie al Regiei, în frunte cu directorul Ion Petre. În dulcele stil clasic al autorităţilor locale, în contract nu este trecută suprafaţa care se închiriază, nici cea în metri pătraţi, nici cea construită. Motivul este unul pe cât de stupefiant, pe atât de grav. RAADPFL nu ştie ce suprafaţă are ştrandul de la han. Astfel, potrivit contractului, firma ARVA poate amenaja toate cele 14 hectare de teren, să le transforme în plajă pentru bazin, atâta timp cât nici o clauză contractuală nu o îngrădeşte să facă acest lucru. Şi totul, contra modicei sume de 3.000 de lei pe lună, plus TVA.

 

Dezinteres la RAADPFL

 

Firma ARVA a trecut cu vederea unele clauze din contract şi cu buldozerul peste pomii din jurul ştrandului. Altădată înconjurat de verdeaţă, bazinul se scaldă acum în soare, totul fiind ras în jurul lui. Conducerea RAADPFL ştia despre defrişările de la han, dar nu a interesat-o. Directorul Ion Petre a declarat redactorului GdS că a auzit că ARVA a tăiat copacii, dar crede că nu este aşa grav. „Noi nu ne mai ocupăm de parc de când acesta a fost notificat pentru retrocedare. Am auzit că s-au tăiat nişte pomi, dar era pentru modernizare. O să vorbesc cu primăria, să vedem dacă este ceva ilegal“, a declarat Petre. Oficial, RAADPFL este administratorul parcului Hanul Doctorului şi, implicit, al ştrandului, aşa cum s-a stabilit printr-o hotărâre de guvern, din 2002, de atestare a domeniului public al Craiovei şi al judeţului. Deci, este treaba lui ce se întâmplă cu parcul. Cât despre notificare, aceasta a fost depusă în urmă cu mulţi ani, ceea ce nu înseamnă că parcul a fost retrocedat. Până atunci, RAADPFL este oficial administratorul lui.

Dar nu numai tăierea copacilor ridică mari semne de întrebare asupra legalităţii operaţiunilor de la ştrand. Potrivit articolului 6.2.7, ARVA nu avea voie să modifice sau să transforme structura de rezistenţă a construcţiei. Cum ştrandul este singura construcţie, este lesne de înţeles că acesta nu trebuia modificat. Or, firma a spart zona unde înainte exista un tobogan, fără acordul RAADPFL.

 

Pomii, pericol public

 

Am încercat să obţinem şi punctul de vedere al finanţatorului lucrării de modernizare a ştrandului, Ghiţă Bloj, unul dintre acţionarii depozitului Marlorex. Pe şantier l-am găsit pe ginerele său, Hadi, care a început să ameninţe când l-am întrebat despre pomii tăiaţi. Contactat telefonic, nici Ghiţă nu a fost mai civilizat. Dacă la început a spus că a tăiat pomii pentru că aceştia prezentau pericol public, Bloj a început apoi să înjure şi să ameninţe cu moartea, pe motiv că cineva încearcă să-i strice lui afacerea. „Ce să fac, să trăim ca porcii, după legile date de ăştia de la guvern? Bă, f—i morţii mă-tii, te omor dacă te prind pe acolo! Pe tine şi pe familia ta. Cine eşti, mă, tu, să mă întrebi de ce am tăiat pomii? Pun eu mâna pe tine! Băgaţi jordeaua printre gard, ha? Lasă că vezi tu!“, a încheiat apoteotic Ghiţă Bloj, spunând că l-am deranjat din concediu. Aşteptăm cu interes un control la faţa locului al Gărzii de Mediu Dolj. Asta, dacă nu sunt şi ei plecaţi în concediu.

 

„Noi nu ne mai ocupăm de parc de când acesta a fost notificat pentru retrocedare. Am auzit că s-au tăiat nişte pomi, dar era pentru modernizare. O să vorbesc cu primăria, să vedem dacă este ceva ilegal“.

Ion Petre, directorul RAADPFL Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII