În România este un fapt obişnuit ca legile să fie încălcate chiar de către cei care le fac. Legi făcute de oameni şi încălcate tot de oameni.
Relativismul este împins până la extrema anihilării oricărui criteriu de justiţie socială. Legile îşi pierd caracterul regulator şi societatea este aruncată în haos în clipa în care dispare garanţia că nimeni nu este mai presus de lege şi că toţi cetăţenii statului sunt egali în faţa legii. Exista însă o firavă speranţă, aceea că undeva, într-un loc anume, funcţionează nişte legi aflate dincolo de compromis, legi care generează un traiect al omului către veşnicie. Aceste legi sunt Canoanele Bisericii, sunt reperele noastre către cunoaşterea lui Dumnezeu şi înţelegerea rostului fiinţei umane în Univers.
Speranţa şi poate chiar credinţa că aceste legi au caracter absolut au fost spulberate de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolitul Corneanu şi Episcopul Sofronie, împotriva cărora au fost aduse dovezi clare şi de netăgăduit că au încălcat flagrant şi grav Canoanele Bisericii, au fost iertaţi în cel mai politicianist stil cu putinţă. Aşa cum se spune într-un alambicat comunicat de presă remis publicităţii de Patriarhie, „Sinodul a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică, iar apoi, Sinodul a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare“. A dezaprobat, a luat act, prim semn de îndreptare… Achitarea celor doi ierarhi a fost votată cu 47 de voturi pentru şi un singur vot împotrivă, votul Mitropolitului Anania. Textul comunicatului se încheie cu un fel de reamintire a Canoanelor care stabilesc faptul că unui creştin-ortodox nu-i este permis să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină, iar unui cleric ortodox nu i se îngăduie să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgiile cu slujitorii altor culte, cei care vor încălca de acum înainte aceste Canoane fiind pasibili de sancţiuni canonice.
Solidaritate de castă
Episodul „iertării“ celor doi ierarhi apostaţi îmi aminteşte de episodul „Mitrea-Năstase“ din Camera Deputaţilor. Aceeaşi solidaritate de castă o întâlnim în ambele cazuri, diferenţa fiind că Năstase şi Mitrea au încălcat legile omeneşti, pe când Mitropolitul Corneanu şi Episcopul Sofronie au încălcat legile dumnezeieşti. Nu în ultimul rând, gestul Sinodului de a „reaminti“, „reactualiza“ Canoanele seamănă cu acele momente din copilăria noastră, când, jucându-ne pe maidan, la certurile noastre de copii adunaţi în jurul mingii de fotbal găseam ca soluţie o sentinţă de genul „gata, de acum nu mai avem voie să lovim mingea cu mâna, ne jucăm ca la început, care mai atinge mingea cu mâna trece pe bară!“. A reaminti conţinutul Canoanelor Bisericii îmi pare a fi argumentul că în Sinod şi în cler există oameni aflaţi la limita de jos a obligatoriului minim de cunoaştere a acestor Canoane, oameni pentru care a fost necesară această „reactualizare“.
Prin hotărârea de „iertare“ a celor doi apostaţi, Sinodul Bisericii a ales să ignore apelul pentru aplicarea Canoanelor venit din partea câtorva sute de organizaţii neguvernamentale creştin-ortodoxe, de mănăstiri şi parohii din România şi susţinut de mari duhovnici ai ţării şi de mii de credincioşi români. Acest apel, preluat de cvasitotalitatea presei româneşti, fusese oricum trecut sub tăcere de agenţia oficială de ştiri „Basilica“ a Patriarhiei, dovadă clară a lipsei de deontologie profesională a „oamenilor de presă“ ai Bisericii. Ignorate au mai fost atât epistola trimisă de Mănăstirile de la Muntele Athos, cât şi solicitările insistente de a se respecta Canoanele, solicitări transmise Patriarhiei Române de Biserica Ortodoxă Rusă şi de Biserica Ortodoxă din Grecia.
Bănuiesc că gestul de relativizare a Canoanelor Bisericii va fi explicat într-un târziu prin utilizarea, cu un ton încărcat de trimiteri la teoria conspiraţiei, a argumentului „păstrării unităţii Bisericii“. Adică, dacă aplicam Canoanele în cazul celor doi ierarhi apostaţi, Biserica era în pericol de a se scinda, ne pierdeam unitatea, afectam interesul naţional, forţe exterioare potrivnice Bisericii ar fi profitat de această sentinţă etc.
În vreme ce la Moscova, Patriarhul Alexei al II-lea solicită cu insistenţă autorităţilor ruse să condamne oficial comunismul, la Bucureşti, Sinodul Bisericii noastre „reactualizează“ Canoanele. Consecinţele acestei „reactualizări“ sunt greu de estimat. Mie îmi este teamă însă de un singur lucru. Tot jucându-se cu Canoanele, clerul ortodox va sfârşi prin a pierde ultima părticică de credibilitate pe care o mai are: credibilitatea oferită Bisericii şi preoţimii sale tocmai de aceste Canoane…
