12.8 C
Craiova
luni, 30 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalColiziune frontală între două maşini

Coliziune frontală între două maşini

Două persoane, soţ şi soţie, au fost internate în Secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă Craiova, în urma unui accident rutier petrecut la ieşirea din localitatea doljeană Brădeşti. Cătălin Dumitru, de 52 de ani, se întorcea în Craiova dinspre Podari, marţi seară în jurul, orei 21.45, pe DN 56, circulând regulamentar cu un automobil Dacia 1300, având-o ca pasageră pe locul din dreapta pe soţia sa. În acelaşi timp, din direcţia opusă venea un taximetru Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare DJ-07-GZD, condus de Petrică Măceşeanu, de 21 de ani. Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, Dacia Logan circula cu viteză excesivă şi, într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens, izbind violent automobilul soţilor Dumitru. În urma impactului, taximetristul a fost rănit uşor la genunchi, însă cei doi ocupanţi ai Daciei au suferit vătămări grave, fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din Craiova. Şoferul taximetrului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase alcool. Pe numele lui Petrică Măceşeanu a fost întocmit un dosar penal, în care acesta este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII