O femeie trecută de prima tinereţe a ajuns să trăiască, alături de soţul ei, într-un coteţ. Iar aceasta, din pricină că a fost izgonită din casă de propriii copii.
Lacrimile îi curg pe obrajii peste care jumătatea de secol i-a lăsat urme adânci. Femeia povesteşte cu amărăciune că în urmă cu trei ani a fost izgonită de acasă de copiii cărora le-a dat viaţă şi pe care i-a crescut cu multe sacrificii. „Este greu pentru un părinte să ştie că nu îl mai vor copiii. Durerea din sufletele noastre o ştim doar eu şi soţul meu… Dacă nu l-aş avea pe el, aş lua-o razna. Anii trec, eu îmbătrânesc. Şi mă întreb: oare ce păcate am de trebuie să stau într-o casă cât un coteţ?“, spune ea suspinând.
Se numeşte Maria Ungurici Leonte şi este din satul Bâltişoara, comuna gorjeană Runcu. Toată lumea de aici îi ştie necazul: de ani întregi, sufetul femeii este copleşit de amărăciunea de a nu mai locui în casa ei. Pentru Maria, viaţa la 50 de ani a devenit grea şi sumbră.
„Locuiesc cu soţul meu într-o cameră mică. Atât de mică, încât în ea au încăput, înghesuite unele în altele, un scaun, o masă, un pat şi o sobă cu plită, pe care gătesc. Când vremea este frumoasă, fac mâncarea afară, într-un tuci, pe pirostrii. În casă ar fi imposibil acum, pe caldura asta“, explică femeia.
O cameră pentru doi
În ochii vizitatorilor, caută speranţa că totul se va schimba, că, poate, cineva îi va spune ce trebuie să facă pentru a se putea întoarce în casa ei, ridicată împreună cu primul soţ, tatăl copiilor. Duce mâna încet la ochi şi-şi şterge lacrimile. E sătulă de viaţa asta: „Ajutaţi-mă să mă întorc acasă la mine! Nu mai pot sta în camera asta“, imploră ajutor, arătându-le oaspeţilor locul în care a ajuns să trăiască.
Femeia deschide uşa. Nu pot intra acolo trei oameni. O cameră din bolţari, nefinisată, prea mică pentru a fi numită casă, sărăcăcioasă şi prăpădită e tot ce i-a mai rămas Mariei. Un câine stă la uşă, aşteptând să-i arunce cineva un codru de pâine uscată.
„Ce să-i mai dau şi lui, abia am eu ce mânca…“, se uită femeia cu milă spre animal. „Dacă aş fi singură, aş muri cu zile. Aşa, îl am pe soţ să mă ajute şi mai am o fiică la Stăneşti, care îmi mai trimite de mâncare“, povesteşte Maria, uitându-se la tuciul de fontă sub care urmează să facă focul. I se întoarce bărbatul de la pădure, unde munceşte, şi trebuie să-i pună ceva pe masă.
Trei ani de chin
De când copiii au izgonit-o pentru că s-a măritat a doua oară, Maria Ungurici Leonte locuieşte în camera ridicată pe terenul unui român stabilit în Germania. În tavanul cămăruţei, femeia a prins o găleată de plastic, pentru că la fiecare ploaie mai puternică, toată apa se scurge în pat. „Iarna bate vântul printre bolţari. E cumplit de frig. Nu ştiu cum o să mai rezistăm şi la anu’… Acum, vara, mai stau pe la o vecină, o ajut la muncă şi ea îmi dă mâcare, bani… E păcat în faţa lui Dumnezeu! După ce am muncit să-mi cresc copiii, m-au gonit ca pe un câine plin de râie! Şi asta doar din cauză că m-am măritat…“, se plânge Maria.
Speranţe de viitor
Adi Câmpeanu, noul edil al comunei Runcu, a promis că va merge acasă la fiul Maria Ungurici Leonte şi va vorbi cu acesta: „Voi merge să vorbesc cu toţi copiii femeii, poate vor înţelege că este mare păcat să-şi alunge mama şi să nu o lase să locuiască într-o casă decentă. Acum locuieşte într-un coteţ. Nu este bine. Stă acolo din 2002, într-o baracă friguroasă iarna şi sufocantă vara. Este incredibil unde se poate ajunge după o viaţă de muncă… Vom vedea ce este de făcut, în cazul în care copiii nu se răzgândesc“.
