5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGigioc, după gratii

Gigioc, după gratii

Unul dintre membrii lumii interlope craiovene, Gigi Zavera, a fost arestat preventiv pentru 15 zile după ce, împreună cu Daniel Anca, zis Fofală, a bătut, ameninţat şi jefuit miercuri un bărbat în restaurantul Gloria din centrul Băniei.

 

Gigi Zavera, zis Gigioc, împreună cu alţi doi tineri au provocat miercuri un scandal într-un restaurant din centrul Craiovei. „Se pare că între victimă şi unul dintre agresori a izbucnit un conflict spontan. Gigi Zavera, care era însoţit de Daniel Anca, zis Fofală, şi de Florinel Barbu, zis Schială, ambii de 19 ani, din Craiova, a ameninţat victima cu un cuţit şi apoi a deposedat-o de suma de 800 de euro şi a distrus câteva bunuri din restaurant“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Florentina Popescu.

În urma scandalului, victima a sesizat că a suferit leziuni şi a fost deposedată de 800 de euro. „Întrucât, cu ocazia scandalului, au fost tulburate grav ordinea şi liniştea publică şi s-au distrus bunuri, Gigi Zavera şi Daniel Anca au fost reţinuţi, fiind introduşi în arestul IPJ Dolj, iar faţă de al treilea se desfăşoară activităţi specifice pentru prindere“, a adăugat Florentina Popescu.

Cele două persoane reţinute au fost aduse ieri după-amiază la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, unde au primit mandat de arestare preventivă pentru 15 zile. În sarcina celor trei s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

 

Gigioc, scandalagiu de meserie

 

Gigi „Gigioc“ Zavera este un cunoscut al poliţiştilor craioveni, acesta fiind implicat de-a lungul anilor în numeroase scandaluri. Cel mai cunoscut s-a produs în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2005, când două grupări rivale ale lumii interlope s-au luat la bătaie în faţa unui club din oraş. În urma incidentelor, Gigioc şi alte două persoane din lumea interlopă au stat după gratii mai bine de trei luni. Poliţiştii au găsit atunci la faţa locului un grup de 15-20 de persoane înarmate cu pari şi bâte de base-ball, printre care oamenii legii i-au recunoscut pe Enryko Constantinescu, Andrei Nicolae, Alin Bozgan, Mihai Marius Tricu, Daniel Cătălin Tricu şi Sorin Boltaşiu. După ce grupul s-a retras câţiva metri, din clubul Angel’s a ieşit alt grup de persoane, înarmate cu săbii şi bâte, printre care poliţiştii i-au recunoscut pe Gigi Zavera, zis Gigioc, Nicuşor-Dragoş Anuţa, zis Nicu Grasu, Paul Ionuţ Amza, Emil Constantinescu şi Liviu Goagara. Aceştia au înaintat câţiva metri spre grupul lui Enryko, agitând săbiile şi bâtele, însă poliţiştii aflaţi la faţa locului au reuşit să pună capăt conflictului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

97 COMENTARII