Surâsul inocent al bucuriei

Fiecare dintre noi a putut observa, cu siguranţă, rolul foarte important pe care îl joacă bucuria în viaţa noastră, influenţa sa răsfrângându-se atât asupra corpului fizic, cât şi asupra emoţiilor şi a gândirii. Remarcăm cu uşurinţă efectele sale benefice, căci prezenţa sa pare să atragă aproape întotdeauna nenumărate alte calităţi. Putem observa că acele fiinţe mai mereu bucuroase sunt magnetice, fericite, împlinite, creative, sănătoase, oneste şi, mai mult decât atât, succesul pare să le încurajeze permanent. La polul diametral opus, absenţa bucuriei caracterizează în general acele persoane lipsite de dinamism, necooperante, arogante, închise mental.

Cu toţii ne dorim o viaţă fericită, dar numai unii reuşim să fim astfel, căci doar puţini ştim cu adevărat să ne bucurăm. Suntem atât de preocupaţi să ne menţinem echilibrul în vârtejul halucinant al vieţii sociale moderne, încât uităm aproape mereu să ne bucurăm de ceea ce suntem, de ceea ce ne înconjoară, de ceea ce reprezintă fiinţele dragi pentru noi. Sau, pur şi simplu, suntem atât de preocupaţi să ne menţinem atitudinea rigidă a individului care luptă continuu pentru a supravieţui sau pentru a acumula, încât nu numai că nu ne mai permitem clipe de destindere şi fericire, dar pur şi simplu nu mai ştim să ne bucurăm, deşi pentru noi acest lucru ar putea să constituie un adevărat triumf al omului din noi, care, reuşind să se smulgă de sub influenţa programelor mecaniciste ale societăţii, ar putea să privească din nou lumea cu puritatea şi candoarea unor ochi de copil.

Bucuria atrage întotdeauna către sine forţă şi armonie. Oamenii cooperează în mod voluntar cu o persoană care emană bucurie. Forţa armoniei îi va conferi acesteia un corp sănătos, îi va armoniza emoţiile, gândurile, aceasta reflectându-se în acţiuni echilibrate, benefice, armonioase. Viaţa noastră pare atunci să se armonizeze în mod natural cu ritmul interior al sufletului nostru şi cu cel al întregii umanităţi.

Bucuria trezeşte în noi un simţ arzător, al cărui ecou este abilitatea de a recunoaşte armonia în sunet şi culori. Atunci când acesta este trezit, pătrundem fericiţi în simfonia vieţii şi trăim o viaţă încântătoare. Bucuria conferă vitalitate nu numai corpului, ci şi gândurilor, emoţiilor, acţiunilor. Vom fi nu doar plini de vitalitate, ci vom deveni o sursă de energie tonică pentru cei din jurul nostru. Fiinţa noastră pare să emane o energie care hrăneşte, vindecă şi înalţă fiinţele care ne înconjoară. Chiar şi copacii, florile şi animalele resimt cu bucurie această vitalitate magică a fericirii.

Bucuria este o stare existenţială în care conştiinţa noastră se extinde nelimitat, într-o permanentă comuniune şi comunicare creatoare. În această stare nu mai există sentimentul separării sau al singurătăţii. O persoană lipsită de bucurie trăieşte departe de propria inimă, care constituie punctul central, unitatea fundamentală intimă în care totul este regăsit. Depărtându-ne din ignoranţă de acest cămin intim al sufletului nostru, rătăcim în văile singurătăţii şi separatismului. Fluctuaţiile mentale şi psihice sunt semnul unei fiinţe nefericite. O astfel de persoană îşi va schimba permanent direcţia de orientare, îndoindu-se de fiecare dată că noua direcţie este cea în care doreşte cu adevărat să se îndrepte. Ea se va menţine, în general, într-o permanentă fluctuaţie între ceea ce face şi idealurile sale.

La polul opus, în cazul unei persoane pline de bucurie, orice direcţie a vieţii sale o va conduce către fumuseţe, bunătate, dreptate, pentru că bucuria şi libertatea exprimă însăşi unitatea creatoare a fiinţei sale, pe care acea fiinţă o proiectează pretutindeni în exterior.

Cu toţii am trăit momente de bucurie în viaţă, dar, în general, acestea sunt apoi uitate sau îngropate de durere şi suferinţă. Datoria noastră este de a învăţa să le creăm, să le readucem la suprafaţă şi să le permitem să-şi reverse liber întreaga lor lumină şi strălucire în vieţile noastre, în mod continuu, nu doar pasager.

Atunci când trăiţi clipe de fericire, urmăriţi pe o durată cât mai lungă să nu vă mai lăsaţi acaparaţi de griji şi gânduri contrarii. Căutaţi deci să menţineţi cât mai mult posibil acea stare încântătoare, să o evocaţi şi, astfel, să o retrăiţi, să-i permiteţi să se manifeste în continuare în interior, chiar şi atunci când exterior vă veţi orienta către alte preocupări, aparent banale. Bucuria noastră ne va atrage simpatia şi iubirea altor oameni, pentru că ea constituie o hrană pentru sufletele tuturor.

Bucuria ca stare existenţială vă va atrage inspiraţia, abundenţa, armonia şi vitalitatea şi acestea se vor manifesta la toate nivelurile fiinţei. De aceea, atunci când trăiţi plenar bucuria, lăsaţi-vă purtaţi de undele sale o perioadă cât mai îndelungată. Un minut de bucurie intensă vă poate aduce atât de multă lumină, încât vă poate transforma ca prin farmec într-o persoană neobişnuit de frumoasă, atractivă şi plină de succes, timp de mai multe zile sau chiar săptămâni. Hasdeu spunea: „Nu e suferinţă pe lume pe care să nu o răscumpere o singură zi de fericire. O mică lumânare goneşte întunericul dintr-o cameră“.

Învăţaţi, de aceea, să priviţi lumea cu ochii unui copil. Simţiţi bucuria copilului care descoperă lumea, minunându-se necontenit în faţa frumuseţii sale copleşitoare, trăind totodată într-un continuu firesc.

Am văzut odată un copil fericit privind un apus de soare. El însuşi devenise bucuria. Trăia o stare de adorare. Devenise una cu razele soarelui. El însuşi era întreaga simfonie a culorilor… a rămas nemişcat trăind aceeaşi stare de extaz şi contemplare mult timp după ce soarele a dispărut.

Adesea, când privim o floare, resimţim bucurie şi avem chiar tendinţa să spunem: „Este foarte frumoasă“. Apoi îi întoarcem spatele şi facem altceva.

Dar dacă o vom privi mai mult timp şi îi vom observa încântaţi forma petalelor, culorile fascinante, dacă îi vom simţi parfumul, vom avea şansa să experimentăm efectul acestei bucurii prelungite şi mult amplificate în interiorul nostru.

Am văzut o fiinţă înţeleaptă privind cu lacrimi în ochi un uriaş pom înflorit. Şi am văzut, de asemenea, un copil întinzând cu candoare şi ardoare mâna spre acelaşi pom înflorit. Vântul i-a dăruit atunci cea mai mare şi cea mai albă dintre florile sale…