9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCroazieră întreruptă de un banc de nisip

Croazieră întreruptă de un banc de nisip

Un yacht românesc eşuat într-un banc de nisip, pe canalul Sf. Gheorghe, a fost adus pe linia de plutire de către poliţiştii de frontieră constănţeni.
Cele cinci persoane, aflate la bord, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au hotărât să îsi continue croaziera pe Dunăre şi Marea Neagră.
Astăzi, în jurul orei 8.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au fost informaţi că, pe canalul Sf. Gheorghe, la gura de vărsare a Dunării in Marea Neagră, o ambarcaţiune de croazieră sub pavilion românesc, cu cinci persoane la bord, a eşuat într-un banc de nisip, din cauza unei manevre greşite.
Pentru sprijinirea celor în cauză, poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, deplasându-se în zona cu două ambarcaţiuni rapide – una din cadrul Sectorului PF Sulina, jud. Tulcea şi cealaltă aparţinând Grupului de Nave Constanţa – conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.
Ajunşi în apropierea yacht-ului “Alexandra”, lucrătorii noştri au constatat că ambarcaţiunea nu este avariată, fiind blocată într-un banc de nisip, iar persoanele aflate la bord  – patru adulţi si un minor – erau în afara oricărui pericol.
Având în vedere faptul că, persoanele nu au necesitat îngrijiri medicale şi au refuzat să-şi părăsească ambarcaţiunea, poliţiştii de frontieră au repus nava pe linia de plutire, astfel încât turiştii şi-au putut continua croaziera.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS