9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Transporturilor a semnat contractul de proiectare şi execuţie a centurii Constanţa

Ministrul Transporturilor a semnat contractul de proiectare şi execuţie a centurii Constanţa

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban a semnat astăzi contractul de proiectare şi execuţie a centurii Constanţa, lucrările, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro, urmând să înceapă la 1 martie 2009, informează NewsIn.

Ludovic Orban a declarat azi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL Constanţa, că este vorba de un tronson de 21,5 kilometri, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro. “În baza înţelegerii avute cu constructorul, termenul de începere efectivă a lucrărilor a fost stabilit la 1 martie. Precizez că este de proiectare şi construcţie, iar termenul de finalizare este de 24 de luni. Câştigătorul licitaţiei este un consorţiu format din două firme serioase din Italia şi Spania, firme care au mai avut contracte în România”, a declarat Orban. El a mai spus că JV FCC Construccion SA şi Astaldi SpA sunt firme cu experienţă în by-passuri în România şi în Europa, dar şi în alte lucrări de modernizare a drumurilor.

Semnarea contractului a avut loc la punctul de intersecţie între DN 3 şi viitoarea centură a Constanţei. Ministrul Transporturilor a mai anunţat că a primit acordul reprezentantului CE care coordonează lucrările de construcţie în România ca bugetul naţional să fie degrevat de partea de co-finanţare prevăzut în contract şi care să fie suportată în proporţie de până la 75% de UE, prin programul operaţional sectorial pe transporturi. 

Exproprierile pentru acest proiect au fost realizate în proporţie de 70%, pentru unele fiind deja date hotărâri de guvern, iar pentru altele acestea au fost elaborate şi urmează să fie aprobate. Restul expropierilor, în zona Agigea, vor fi soluţionate până la sfârşitul anului, astfel ca de la 1 martie să nu se creeze niciun blocaj.

Varianta de ocolire Constanţa are o lungime de aproximativ 22 kilometri şi ocoleşte de la nord la sud municipiul Constanţa prin partea de vest. Traseul are ca punct de pornire nodul rutier ce asigură legătura cu DN 2A, în vecinătatea oraşului Ovidiu şi se dezvoltă prin Câmpia Dobrogei de Sud către DN 3 şi DN 39, având ca punct final Poarta 9 a Portului Constanţa.

Proiectul face parte din Coridorul Pan European IV şi reprezintă trosonul final al autostrăzii A2 care leagă municipiul Bucureşti de municipiul Constanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU