5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomania, raiul pedofililor straini?

Romania, raiul pedofililor straini?

Pedofilii straini au actionat in Romania nestinjeniti, gasindu-si cu usurinta victimele printre copiii strazii, cu sau fara complicitatea unor romani. Dintre pedofilii straini dovediti, cei mai multi aveau profesii onorabile, chiar umanitare, iar altii, ca Treptow, erau somitati si se bucurau de credibilitate absoluta.

In noaptea de 5 spre 6 octombrie 1996, politistii, impreuna cu reprezentanti ai organizatiei umanitare Salvati copiii, l-au surprins pe Peter Rolf Gemrig, de 42 de ani, din Zurich-Elvetia, in timp ce intretinea raporturi sexuale, intr-un apartament inchiriat pe strada Ion Cimpineanu nr. 33, cu un adolescent de 17 ani, din judetul Arges, fugit de acasa in urma cu patru ani. In locuinta se mai afla un copil al strazii, in virsta de 15 ani, din judetul Braila. Gemrig a mai vizitat in ultimii ani Romania.

In 17 octombrie 1996, Politia Transporturi Bucuresti si Organizatia Salvati Copiii il prind in flagrant pe pedofilul francez Michel Paul Albenque, de 44 ani, in momentul in care incerca sa intretina raporturi sexuale cu doi minori. Francezul, licentiat in Drept, actiona de doi ani in Romania. El a venit pentru prima data in tara in 1994. Albenque a afirmat ca a cunoscut aproximativ 200 de baieti, dar ca a intretinut relatii sexuale cu doar 50 dintre acestia. Condamnat la cinci ani de inchisoare, dupa executarea a jumatate din pedeapsa luata pentru perversiuni si relatii sexuale cu minori de acelasi sex, Albenque este pus in libertate. Daca magistratii ar fi marit pedeapsa cu o singura zi, Albenque nu ar mai fi beneficiat de gratierea partiala a condamnarii. Albenque a mai fost condamnat la inchisoare, in Franta, intre 1978 si 1992, pentru infractiuni privind viata sexuala, port ilegal de uniforma si uzurpare de calitati oficiale. Pina in octombrie 1996, timp de 12 ani, Albeque a urmat un tratament medical, el suferind de afectiuni psihice. La jumatatea lunii septembrie a acestui an, considerat drept capul unei retele de pedofilie, Albenque este condamnat de Curtea din Saine-et-Marne (Paris), la 15 ani de detentie. Alti noua membri ai retelei au fost condamnati la pedepse cuprinse intre patru si 12 ani de inchisoare.

Pe 19 martie 1997, cetateanul american Chuck Bronson a fost arestat pentru pedofilie, dupa ce fusese retinut de politisti intr-un apartament din Bucuresti, unde mai erau doi copii, de zece, respectiv 12 ani, care au declarat ca au intretinut cu el relatii sexuale. In apartamentul lui Bronson au mai fost gasite o caseta video si mai multe filme nedevelopate, pe care se afla instantanee cu cei doi copii.

5 august 1997. Preotul John Michael Taylor, cetatean britanic, este prins de ofiteri de la Politia Transporturi Bucuresti, intr-un apartament din zona Garii de Nord, in timp ce intretinea relatii sexuale orale cu un baiat de 14 ani. Preotul, in virsta de 34 de ani, a mai declarat ca, la rindul sau, este homosexual de la 14 ani. In urma investigatiilor, procurorii l-au arestat si pe cetateanul roman Petrisor Braileanu, complicele preotului. Acesta a fost acuzat ca ii intermedia englezului intilniri cu diferiti copii, dupa care isi punea la dispozitie locuinta sa. Anchetatorii au mai stabilit ca Taylor a mai intretinut relatii sexuale cu un alt copil. Condamnat la doi ani si jumatate de inchisoare pentru coruptie sexuala si relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, ca si complicele sau, preotul anglican a fost expulzat de autoritatile romane in vara anului 1999.

In iulie 1998, un pedofil turc a fost prins de politisti, la Zalau, in timp ce intretinea relatii sexuale cu trei baieti intr-un tir. Cetateanul turc Erugrul Vahit, de 46 de ani, era sofer si se afla in Romania intr-o cursa. El a ademenit trei baieti cu virste cuprinse intre zece si 15 ani sa intretina relatii sexuale orale si anale cu el oferindu-le cite o bancnota de zece marci germane si cite cinci mii de lei.

La sfirsitul lunii ianuarie 2000, un pastor britanic a fost retinut de politistii bucuresteni, care l-au depistat intr-un apartament din Bucuresti, impreuna cu doi baieti de 15 ani. Andrew John Robert Badler, de 30 de ani, pastor la Biserica Internationala Penticostala, a fost prins de politisti dupa o descindere intr-un imobil din sectorul 4 al Capitalei. Anchetatorii au stabilit ca britanicul a venit in Romania de sase ori, in perioada 1996-2000. Autoritatile l-au expulzat la jumatatea lunii iunie 2001, dupa ce instanta l-a condamnat la doi ani si jumatate de inchisoare, cu suspendarea pedepsei, pentru corupere sexuala si relatii sexuale cu persoane de acelasi sex.

La sfirsitul lunii octombrie 2000, un cetatean american condamnat la 20 de ani de inchisoare in SUA pentru molestare si abuz sexual asupra unor minori a fost depistat si escortat in tara sa de ofiterii Directiei pentru Straini si Probleme de Migrari. Actiunea pentru depistarea acestuia a fost organizata de Directia pentru Straini, in colaborare cu ofiteri din cadrul Directiei pentru Combaterea Crimei Organizate si ai FBI. Cetateanul american Michael Garvey, de 46 de ani, se afla in Romania fara drept de sedere, fiind gasit la o adresa din sectorul 1. El a fost condus la Aeroportul Otopeni si escortat pina in Statele Unite de un ofiter al Directiei pentru Straini si Probleme de Migrari, impreuna cu un ofiter FBI.

Ianuarie 2001. Cetateanul german Jurgen Dieter Jenk este acuzat de hartuire sexuala si difuzare de materiale obscene dupa ce a intretinut relatii sexuale cu mai multi copii din Timisoara. Politistii timisoreni au stabilit ca, in perioada iulie – decembrie 2000, cetateanul german a racolat cel putin opt copii ai strazii din Timisoara, avind virste cuprinse intre 15 si 18 ani, pe care i-a dus in apartamentul sau. Jurgen Jenk le-a oferit acestora haine curate, mincare si posibilitatea de a face o baie. O data ajunsi in locuinta germanului, tinerii erau dezbracati si Jurgen intretinea cu ei raporturi sexuale anale si orale. Adolescentii erau apoi fotografiati si filmati, dupa care primeau de mincare si bani de buzunar (intre 20.000 si 50.000 de lei). Pozele si filmele ajungeau pe Internet, unde Jurgen Jenk avea inchiriat un domeniu din Germania sub numele „fafarel“. Cetateanul german a scos pe site-ul sau de pe Internet 12.000 de fotografii cu adolescenti in pozitii obscene si peste 200 de filme pornografice cu copii din Timisoara. Jurgen Dieter Jenk a fost depistat seropozitiv in urma testelor facute la Spitalul Judetean din Timisoara. Germanul a murit ca urmare a agravarii bolii.

In febuarie 2001, cetateanul italian Antonio Mazzaro, de 52 de ani, patron al unei fabrici de prelucrare a lemnului din Oradea, a fost arestat, fiind acuzat ca a intretinut, in mod repetat, relatii sexuale cu sase fete cu virste cuprinse intre 11 si 14 ani, in schimbul unor sume cuprinse intre 50.000 de lei si 200.000 de lei. Mazaro este casatorit in Italia si are doua fete ajunse la virsta majoratului.

Mai 2001. Englezul Geoffrey Neal Mason, profesor la University of Wales, este prins in flagrant si retinut de politistii brasoveni, dupa ce a supus la perversiuni sexuale un copil de 13 ani. Cercetarile politistilor au stabilit ca englezul racola in special copii ai strazii pentru a intretine relatii sexuale cu acestia. In Anglia, el publicase trei volume de versuri, dar si numeroase nuvele si povestiri pentru copii, dar fusese cercetat si de politie pentru frauda fiscala. Scapat de autoritatile britanice, Geoffrey s-a refugiat in Romania, unde si-a descoperit slabiciunea pentru baieti, iar cei mai la indemina au fost copiii strazii.

In iulie 2001, un pedofil neamt, cautat de aproape sapte ani prin Interpol si condamnat de o instanta germana la cinci ani si sase luni de inchisoare pentru abuz asupra a 51 de copii, a fost prins de politistii din Bacau si arestat preventiv. Cetateanul german Bernard Johanes Lefterman, de 60 de ani, era cautat prin Interpol din anul 1994, fiind condamnat pentru ca a abuzat sexual de 51 de copii din Germania. El se stabilise de citiva ani in Romania, unde avea diverse afaceri si unde reusise o vreme sa nu fie prins de politisti.

August 2001. Un cetatean francez este retinut de politisti, pentru agresarea sexuala a unui baiat din municipiul Giurgiu. Jean Claude Barbotin era angajat de cinci ani la o firma din Zona Libera Giurgiu si era platit de mama copilului ca sa ii mediteze fiul la limba franceza, deoarece ramasese corigent la aceasta materie. Acesta este primul caz in care un pedofil strain agreseaza un copil care provine dintr-o familie stabila si, mai mult, chiar in locuinta acestuia.

17 octombrie 2002. Un cetatean britanic de 52 de ani a fost arestat, la Lugoj, fiind acuzat ca a supus la perversiuni sexuale doi copii de zece ani. Mitchell Vincent Unsworth este din Bristol si a ajuns in Romania impreuna cu fiul lui, care are o prietena in Lugoj. Potrivit politistilor, Unsworth ar fi iesit la plimbare cu masina, iar pe o strada ar fi vazut doi baieti care se intorceau de la scoala. Britanicul ar fi oprit masina si le-ar fi promis copiilor cite 5.000 de lei daca merg cu el pe un cimp de linga oras. Unsworth i-ar fi cerut primului copil sa il lase sa-l mingiie si si-ar fi bagat mina in pantalonii acestuia, iar cu cel de-al doilea ar fi intretinut raporturi sexuale orale, a relatat Comandantul Politiei Lugoj, comisarul sef Dorel Nacu. Potrivit anchetatorilor, baietii au fugit acasa si le-au povestit parintilor ce au patit. Revoltati, parintii ajutati de vecini au pornit in cautarea cetateanului britanic si au reusit sa il blocheze cu masinile pe un cimp, dupa care au chemat politia. Anchetat, cetateanul britanic si-a recunoscut faptele, dar a spus ca nu stia ca acestea reprezinta infractiuni. Mitchell Vincent Unsworth a fost arestat preventiv pe 30 pe zile. Unsworth a mai fost condamnat in urma cu 20 de ani, in Anglia, pentru acelasi gen de infractiuni. Daca va fi gasit vinovat pentru perversiuni si coruptie sexuala, britanicul risca o pedeapsa cu inchisoarea de pina la sapte ani.

Tot 17 octombrie 2002. Istoricul american William Kurt Treptow si Tatiana Popovici au fost arestati preventiv pentru 30 de zile, in baza mandatelor emise de procurorii Parchetului Curtii Supreme de Justitie (CSJ). Potrivit Ministerului Public, in baza probelor, anchetatorii au stabilit ca, in perioada 2001 – iunie 2002, inculpata Tatiana Eugenia Popovici a ademenit doua minore in virsta de zece, respectiv 13 ani, si ca impreuna cu inculpatul Treptow, au practicat cu acestea acte de perversiune sexuala si de coruptie sexuala. De asemenea, Treptow a intretinut in mod repetat acte sexuale cu minora in virsta de 13 ani, cu complicitatea celeilalte inculpate. Ministerul Public mai precizeaza ca, dupa ce vor primi rezultatele expertizei asupra materialelor ridicate la perchezitia domiciliara efectuata la William Kurt Treptow (inregistrari video si pe alte suporturi magnetice), anchetatorii vor extinde cercetarile si cu privire la alte fapte sau faptuitori. Aceste expertize sint in curs de finalizare la Institutul de Criminalistica al Inspectoratului General al Politiei, seful IGP anuntind, saptamina trecuta, ca o concluzie ar putea fi prezentata procurorilor in jurul datei de 20 octombrie.

In 20 septembrie, Ministerul Public anunta ca Parchetul CSJ ii cerceteaza pe Tatiana Popovici si pe Treptow in legatura cu provenienta, continutul si destinatia unor videocasete, dischete, compact-discuri, filme foto, fotografii si alte materiale asemanatoare, confiscate in urma perchezitiei din 11 septembrie, intr-un imobil din Iasi. O saptamina mai tirziu, Ministerul Public explica motivele pentru care Parchetul CSJ nu difuzeaza informatii privind cazul Treptow: ancheta se desfasoara in conditii de confidentialitate, iar difuzarea unor informatii privind presupusa implicare a unor minori in acest caz poate aduce atingere imaginii acestora, influentind totodata buna desfasurare a urmaririi penale. Tot atunci, Ministerul Public confirma, in mod oficial, faptul ca pe numele lui Treptow fusese emis un mandat de arest preventiva si ca aceasta masura a fost inlocuita ulterior cu interdictia de parasire a orasului Iasi timp de 30 de zile. Aceasta interdictie a expirat la 10 octombrie, fiind mentinut, in schimb, consemnul la frontiera in cazul ambilor inculpati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS