Gara este pentru majoritatea oamenilor un loc de tranzit dintr-o localitate in alta. Pentru copiii strazii insa, gara este o rascruce a destinelor si, de cele mai multe ori, o solutie. Ramasitele mesei vreunui calator si o bucata de ciment pe care sa se odihneasca noaptea este tot ce cer. Vietile lor in deriva se consuma in mizerie, intre trenurile care vin si pleaca, aducind alti si alti oameni care pot sa le dea mia de lei care face diferenta intre o zi buna si o zi proasta.
Cristi are 19 ani si „locuieste“ in Gara Craiova de mai bine de un an. Imbracat intr-o suba vatuita si o pereche de pantaloni din acelasi material, legati cu un cordon ca sa nu cada de pe trupul firav, cu caciula pe cap, baiatul nu pare mai mare de 15-16 ani. Temperaturile scazute din ultimele zile au scos deja la iveala „garderoba“ mai groasa a acestor copii care indura zilnic curentul salilor de asteptare si raceala cimentului pe care dorm. Lui Cristi i se spune „Boschetarul“ sau „Ceferistul“. Bunicii lui, rudele la care acesta locuia inainte de a pleca de acasa, sint din Resita. Ei sint intretinatorii baiatului, pentru ca mama acestuia, care locuieste in Baile Herculane, i-a lasat sa-l infieze. „Am plecat de la bunici. Am alocatie de 500.000 si bunicul isi aduce aminte de mine numai cind ia banii. Cind ii termina tipa la mine si ma face in fel si chip. Pe mama am incercat sa o caut in Herculane. Stiu ca lucreaza la un hotel, e telefonista, dar nu am gasit-o pina acum“, a spus Cristi.
Mersul trenurilor in memoria unui baiat de 19 ani
Toti „colegii“ de peron il cunosc pe Cristi ca pe un adevarat mers al trenurilor ambulant. Stie orele la care sosesc si pleaca toate trenurile, inclusiv liniile, pe dinafara. Craiova este numai una dintre garile in care a poposit in cautarea lui de mai bine. Baiatul a mai stat la Pascani, Bacau si la Iasi. Din Iasi a plecat in urma cu aproape trei saptamini, desi acolo ii placea cel mai mult dintre toate garile: „A trebuit sa plec. S-a facut politia a dracu’ si au pus si gardieni in gara“. Cristi s-a obisnuit si la Craiova, mai ales ca un suflet milostiv il mai ajuta cu mincare, haine si, uneori, cu bani: „Domnul mecanic, ii zic eu, ca nu stiu cum il cheama. Acum e plecat la Pitesti, dar vine luni, pe 10 . A zis ca vrea sa ma duca la el la tara, sa stau acolo. Acum il astept. Vine luni, pe 10“, a repetat baiatul data atit de importanta pentru el. Lipsiti de afectiune, intr-o lume in care cei puternici fac regulile si cei slabi se supun, copiii se agata cu disperare de orice gest de bunatate. Cosmin, de 13 ani, are si el o „protectoare“. Femeia de la chiosc, care ii da zilnic cite trei mici si o bucata de piine. Cosmin se poate considera chiar norocos, pentru ca il mai are si pe Alexandru, un politist: „Dorm in tren, dar nu mi-e frica ca ma scot afara, ca Alexandru e prietenul meu si nu ma cearta“, a spus vesel Cosmin. O masa sigura si un somn linistit sint motive suficiente pentru ca baietelul sa fie multumit de viata lui. Mai greu este cu „baietii rai“ care le fac viata amara celor mai slabi ca ei si care isi cer zilnic partea din tot ceea ce au capatat de la oameni, indiferent ca sint bani, tigari, sau mincare. „Docaneaca este cel mai rau. Se ia tot timpul de mine si imi ia banii“, s-a plins Cristi.
Mila sau dispret sint sentimentele pe care le stirnesc, de cele mai multe ori, copiii nimanui, adapostiti de gari. Avind un trai mizer, acesti copii s-au obisnuit cu gindul ca nimanui nu-i pasa prea mult de soarta lor si au invatat sa-si poarte singuri de grija. Suflete in deriva care miine vor ingrosa rindurile infractorilor.
