Mi-l aduc limpede aminte pe omul ciung care a intrat într-o zi de primăvară în casa părinţilor mei. Era îmbrăcat într-o geacă de blugi, mirosea a tutun prost şi avea un dosar cenuşiu în mână. Tata era cuprins de febrilitate, mama cerceta atentă hârtiile, iar eu priveam uimit la piciorul bont al omului care urma să le vândă părinţilor mei prima lor Dacie. Deşi aveam doar şapte ani, ziua în care familia noastră a intrat în acea Dacie 1300 galbenă şi urâtă a fost pentru mine o mare sărbătoare. În maşina mirosind a canistre de benzină şi a tablă încinsă am trăit mai toate expediţiile copilăriei mele. Stăteam pironit cu ochii pe vitezometru, iar când acul tremura la cifra 80, vântul începea să şuiere zgomotos şi balamalele de la uşi să scrâşnească. Era Dacia noastră galbenă şi chiar şi astăzi, douăzeci de ani mai târziu, îmi aduc aminte numărul ei de înmatriculare: 2-DJ-1870.
Daciile vechi rezistă încă pe străzile României, ocrotite de afecţiunea şi de buzunarul gol al proprietarilor. Fiecare dintre ei visează în secret la o maşină străină sau măcar la o Dacie din seria nouă, dar declară vehement că Dacia veche este maşina ideală pentru drumurile din România. Timpul trece însă şi orologiile fabricanţilor nu se potrivesc după sentimentalismul cumpărătorilor. Dacia mileniului trei este o maşină umanizată din motive de marketing şi nu mai poartă pe capotă numere, ci nume: Logan sau Sandero. Designul şi dotările sunt în pas cu moda. Dar, deşi maşina este fabricată tot la Piteşti, în mintea celor mai mulţi români, Dacia poartă anatema precarităţii. Tocmai de aceea, românii preferă alte mărci decât cea autohtonă. Însă, pe alte meleaguri, lucrurile stau altfel…
Săptămâna trecută, presa germană a anunţat că stocurile pentru Germania ale modelului Dacia Sandero s-au epuizat. Din Logan s-au vândut deja peste un milion de exemplare în doar trei ani. Dar despre Sandero se vorbeşte astăzi ca despre un fenomen, căci cea mai susţinută creştere pe piaţa germană îi aparţine. De altfel, Dacia a început să fie prezentă în emisiunile de profil de la mai toate posturile germane şi, deşi comparaţia cu alte mărci concurente nu este întotdeauna favorabilă, Dacia s-a vândut în Germania mai bine decât Porsche sau Chrysler. Acest succes i-a determinat pe oficialii Renault să declare că îşi doresc să controleze, începând cu anul viitor, 1% din vânzările auto de pe piaţa germană, una dintre cele mai concurenţiale din lume. Secretul? Dacia are nu doar un preţ abordabil, dar este şi foarte ieftină de întreţinut. Toate acestea, spun ziarele germane, pentru o maşină comparabilă cu oricare surată din clasa respectivă.
Când ajungi într-un oraş german, nu poţi să nu remarci că mai toate taxiurile sunt diverse mărci de Mercedes vopsite într-un crem odihnitor. Explicaţia cea mai frecventă face referire la naţionalismul economic al nemţilor, dar nimic nu este mai fals. Mercedes are cel mai avantajos rabat comercial oferit companiilor de taxi, dar, mai ales, este catalogat oficial ca fiind marca a cărei valoare la vânzare scade cel mai puţin odată cu trecerea timpului. Când îşi cumpără maşini, nemţii fac calcule, nu poezie.
Vremurile romantice ale bărbaţilor care plângeau când se despărţeau de maşinile lor au apus. Daciile vechi cu numere şi nume de alint merită un loc mai bun decât gropile străzilor româneşti: albumul foto. În sfârşit, este o veste bună că în România se fabrică un autoturism care renunţă la romantismul anacronic în favoarea eficienţei.
