Editorialul emigranţilor români

Timp de două luni, la „Migraţia de Joi“, românii plecaţi din ţară au dialogat pe site-ul Gazetei de Sud. Au existat sute şi sute de comentarii, multe dintre ele impresionante. Vocea emigranţilor români trebuie să se facă auzită. Şi pentru că sunt mulţi, şi pentru că sunt curajoşi, dar mai ales pentru că avem ce învăţa de la ei.
Ca într-un spectacol de muzică, ultima melodie va fi şi cea mai bună. Astăzi, editorialul de la „Migraţia de Joi“ este scris de o parte dintre emigranţii care au comentat de-a lungul celor două luni. Am încercat împreună să răspundem la întrebarea: „De ce pleacă românii din ţară şi dacă se vor mai întoarce vreodată?“. Răspunsurile lor sunt autentice:
„În Craiova, cât timp am lucrat în învăţământ, banii abia îmi ajungeau. Apoi am lăsat tot şi am plecat, singură, în necunoscut. Acum mi-e înzecit mai bine, doar că-mi lipsesc enorm prietenii, familia“ (Laura28); „Eu am plecat în ’96 din cauza faptului că nu aveam nici un viitor în România ca fizician. Probabil aş fi deschis un magazin de ciorapi ca să supravieţuiesc“ (Alex); „Eu sunt prin Irlanda, dar vă spun că nu e nicăieri aerul ca acasă, chiar dacă locuiam lângă o carieră de cărbune. Unde vei merge vei fi tot străin. Acasă e cel mai bine, chiar dacă trebuie să-i suporţi pe toţi cretinii, oricum şi aici sunt grămadă“ (Mari); „Am plecat cu primul tren care a oprit în gară. Dacă nu plecam atunci mi-aş fi reproşat toată viaţa laşitatea de a fi rămas să înghit minciuni pe nemestecate“ (Valgor); „Am plecat şi pentru bani, şi pentru mentalitate. Mârlanii lor, care se îmbată la sfârşit de săptămână, în restul timpului sunt treji şi muncesc“ (Ginel); „Noi, ca bieţi emigranţi ce suntem, când plecăm de acasă pierdem totul, mai puţin accentul. Condiţiile de acasă ne-au impus plecarea. Acolo unde am ajuns ni se impune adaptarea. Acum, spre deosebire de cei care au emigrat înainte de ’89, avem libertatea de a ne şi întoarce“ (IC from NY).  
Însă se vor mai întoarce emigranţii? „În fiecare zi simt că ar trebui să împachetez şi să mă întorc“ (Mine); „Plecaţi şi cântaţi-vă izvoarele e frumos spus, însă mizeria de acasă ucide orice fel de nostalgie. De ce aş cânta izvoarele din România? Mai degrabă plâng când îmi amintesc de ele“ (Doriana); „Eu sunt în Portugalia şi visez la sărăcia din ţară. Nimic nu-i mai frumos decât ceea ce-i acasă“ (Edyson26); „Îmi este dor de România, vreau să mă întorc, dar e atât de linişte aici încât o să mai stau puţin, poate toată viaţa. Dar nu o să uit niciodată cine sunt. Un român din România“ (Tirtanul). Ochii emigranţilor români se umezesc cu lacrimile unui patriotism adevărat. Nu este cazul patriotismului de mucava practicat de tribunii Parlamentului.
Apare şi întrebarea esenţială: „Oare noi am putea schimba ceva în România dacă ne-am întoarce? Am găsi suport la colegii noştri de generaţie să schimbăm ceva în mai bine? Sau poate cei mai mulţi sunt deja blazaţi şi nu-i mai interesează?“ (Tirtanul); „Pentru cei scârbiţi de România, i-aş întreba cât de multe au făcut ca să schimbe lucrurile în bine?“ (Paul).
Laly pune degetul pe rană: „Dacă populaţia României şi-ar mai schimba din mentalităţi şi ar învăţa că democraţia nu este totuna cu bunul plac al unora sau altora, ci respectarea unor legi bine-gândite, atunci nici românii n-ar mai pleca de acasă. Românii vor continua să emigreze cu sau fără motive financiare pentru că pur şi simplu vor să fie respectaţi de instituţiile statului şi să se simtă apăraţi în faţa mârlanilor de tot felul“.
Mârlanii conduc astăzi România. Fie că recunosc sau nu, fiecare emigrant român suferă din dor de casă. Suferă nemeritat, iar pentru această suferinţă, vinovaţi sunt politicienii care au condus ţara în ultima jumătate de veac. Aceşti politicieni au nume, iar numele lor vor putea fi citite pe buletinele de vot de peste două luni. Să vă gândiţi atunci la vorbele românilor de la „Migraţia de Joi“.