6.2 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalApometrele încarcă facturile

Apometrele încarcă facturile

În Craiova, locatarii şi reprezentanţii asociaţiilor se acuză reciproc pentru „diferenţa de apă rece“ care încarcă facturile celor dintâi. Este vorba de sute de metri cubi de apă care sunt înregistraţi de contorul general, dar nu se mai regăsesc la citirea apometrelor din apartamente.

 

Diferenţele de sute de metri cubi de apă care apar între apometrul general al unui bloc şi consumul înregistrat lună de lună de fiecare familie nasc mereu dispute între locatari şi reprezentanţii asociaţiilor. Aceştia din urmă spun că singura explicaţie este furtul, că unii locatari craioveni care nu vor să plătească toată apa pe care o consumă au inventat metode prin care fentează apometrele din apartament. Prin urmare, discrepanţele apărute sunt trecute la rubrica „diferenţă apă rece“ şi plătite de toţi cei din bloc. „Dacă mie contorul îmi arată un consum total de 400 mc de apă, iar consumul locatarilor este de numai 220 mc de apă, diferenţa de 180 mc se împarte la toate persoanele din bloc. Ştiu clar că instalaţia de la subsol nu are pierderi şi singura explicaţie este furtul. Atunci când am făcut controale şi i-am găsit cu magneţi, de exemplu, i-am pus să plătească tot consumul înregistrat în plus“, a spus Marin Pleniceanu, preşedintele Asociaţiei 13 Calea Bucureşti. Preşedinţii şi administratorii asociaţiilor susţin că această situaţie este nedreaptă pentru proprietarii care aduc citirea corectă a apometrelor.

La polul opus, unii locatari îi acuză pe cei de la asociaţie pentru că fac controale aleatorii, iar când îi prind pe câte unii nu iau măsuri împotriva lor, ba, mai mult, cad la învoială şi bagă ei banii în buzunar. „Aceşti nemernici de preşedinţi şi administratori, în cârdăşie cu contabilii, îşi rotunjesc fără grijă veniturile. Spun că furăm noi la apometru, dar nu fac verificări drastice. Când îi prind pe câte unii, le iau ‘dreptul’ şi îi lasă în pace. Trec mai mult la cei care se iau de ei şi tot îi trag de mânecă. Poate că sunt unii care folosesc tot felul de metode, dar de ce să plătesc eu?“, se întreba indignat Dan V., un locatar din cartierul Calea Bucureşti.

 

Metode şi acuze

 

Tehnicile de furat cu apometrul sunt diverse: magnetul, inversarea, picătura, aspiratorul, înţepătura sau branşarea înainte de apometru. „Dar câte nu le trec prin cap! Desfac sigiliul şi scot plumbul din apometru sau aparatele sunt dereglate cu doi magneţi, montaţi de o parte şi de cealaltă a carcasei, care împiedică mecanismul de contorizare să funcţioneze şi, astfel, măsurarea consumului este oprită. Alţii
le-au montat invers şi, în loc să adune, contorizează în minus. Sigiliile au fost rupte, au fost scoase o vreme şi remontate, dar invers, astfel încât în momentul când ar fi trebuit să contorizeze apa, acestea scădeau consumul. Poate că aceste apometre ar trebui scoase din locuinţe“, a spus Nicolae Iancu, preşedintele Asociaţiei nr. 11 Eroilor din cartierul Valea Roşie. Disputa locatari – asociaţie pe tema furtului cu apometrul sau a facturilor încărcate este valabilă şi la Asociaţia nr. 3 Nicolae Titulescu. Nemulţumiţi că dau bani pe apa sâmbetei, dar şi de alte nereguli care se întâmplă aici, unii dintre locatarii de la scara 1 a blocului 26 arată cu degetul spre reprezentanţii asociaţiei.

 

„Atac“ şi la repartitoare

 

Ca să scape de plata facturilor încărcate la căldură, locatarii de la bloc au găsit metode care de care mai interesante pentru a fenta şi repartitoarele. Prima metodă, care ar garanta o reducere instantanee a consumului, este „sfoara umedă“. Alta, ceva mai simplă, presupune folosirea cuburilor de gheaţă (câteva cuburi se pun într-o pungă şi se aplică pe repartitor). A treia metodă foloseşte curenţii de aer. Când vântul suflă între calorifer şi repartitor, aparatul nu mai este capabil să înregistreze diferenţele de temperatură, ceea ce înseamnă că factura va fi mai mică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII