6.2 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMicuţii internaţi în spital tremură de frig

Micuţii internaţi în spital tremură de frig

Temperatura nu a scăzut numai afară, ci şi în saloanele Spitalului de Urgenţă Craiova. Cei mai afectaţi dintre bolnavi sunt copiii internaţi în clinicile de pediatrie.

 

Părinţii care au copiii internaţi în Clinicile de pediatrie „Zoltan Crişan“ şi „Sfânta Maria“ din Craiova îi ţin îmbrăcaţi din cauza frigului din saloane. Au căciuliţe în cap, pantaloni groşi şi ghetuţe în picioare, iar de pijama nici nu poate fi vorba. Izabela Ciurea are cinci ani, este răcită şi a fost internată pentru tratament şi pentru a fi ţinută sub supraveghere medicală. Este în spital de la începutul săptămânii şi nu a scăpat de răceală. „Este frig, mai ales dimineaţa şi seara. De luni, de când am venit aici, am tremurat mereu, iar pe fată o ţin îmbrăcată. Are temperatură şi nu-i trece. Ne acoperim cu o pătură“, a spus bunica fetiţei, Maria Ciurea, din localitatea doljeană Leu. Raluca Lazăr, din localitatea doljeană Amărăştii de Jos, a ajuns cu amândoi copiii la spital. Bebeluşii stau îmbrăcaţi în hăinuţele cu care au venit de acasă, iar ea tremură pe marginea patului, în halatul primit de la spital. Spune că este foarte frig, iar pe copii îi dezbracă doar când vine medicul să-i consulte. În alt salon, o femeie îşi ţine fetiţa în braţe şi tremură. „Nu este căldură. Stau cu copilul în braţe şi ne este frig. Cu ce să ne încălzim?“, a întrebat mama.

 

Fără centrală proprie

 

Conducerea spitalului nu are încă o rezolvare pentru această situaţie. Unitatea sanitară nu are centrală proprie, iar căldură va fi când va da drumul Termoficarea. Chiar dacă bolnavii tremură de frig, nu au voie să vină cu alte surse de căldură: radiatoare, calorifere. „Noi nu avem centrală proprie. Depindem de cei de la Termoficare. Nu le permitem bolnavilor să aducă de acasă radiatoare. Anul viitor, sperăm să avem o sursă de alimentare cu căldură proprie, pentru clinicile unde sunt internaţi copii. Este un proiect în derulare. Vrem să vedem la cât se ridică costul unei astfel de investiţii“, a declarat Bogdan Fănuţă, director medical al Spitalului de Urgenţă Craiova. Acesta recunoaşte că frigul din spital este într-adevăr o problemă. Deşi spune că bolnavii nu au voie cu surse de căldură în saloane, trece cu vederea că la secretariat este destul de cald, datorită unor radiatoare pitite pe sub birouri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU