4.5 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024

Dinastia second hand

Despre juniorii de la PSD Dolj nu s-ar fi scris prea curind, daca in scaunele cheie ale organizatiei de tineret nu s-ar fi asezat trei dintre fiii activistilor de la echipa mare. Este si motivul pentru care s-ar putea sa asistam la o explozie de orgolii in sinul PSDT Dolj, multi dintre cei peste 6.000 de tineri rozalii asteptind doar un semnal de atac din partea vreunuia mai indraznet, care deocamdata nu se arata. De ce nu iau ei dinastia de coarne, e lesne de explicat: oricine pune la indoiala propulsarea odraslelor lui Voiculescu, Calin sau Serbanoiu poate sa-si ia adio de la cariera politica sub umbrela PSD. Bunaoara, frustrarile tinerilor inca sint tinute sub capac. Cei care nu si le pot tine-n friu le slobozesc in barba, pe la colturi, ori sub protectia anonimatului.

„Sa moara ma-ta napirca!“

Multi dintre membri PSD tineret, care nu au avut sansa de a se fi nascut intr-o familie de politicieni activi, simt ca, din start, sint dezavantajati. Ei spun ca nu vor ajunge niciodata sa ocupe un loc de seama in cadrul acestui partid, cit timp se tine cont de nepotisme:

„La alegerile pentru functiile de conducere se stie inainte cine trebuie sa cistige. Noi nu avem pe nimeni mai puternic in spate si nu cred ca avem vreo sansa sa ne afirmam. Cheama presa la alegeri, dar numai pentru ca imaginea lor sa se vada frumos“, spune un tinar pesedist, care ne-a convins cu argumente politice sa nu-i dezvaluim numele.

Un fost membru al PSDT isi aduce aminte cu frustrare ca ultimele alegeri nu au fost corecte:

„Eu am iesit din PSD tineret pentru ca m-a dezamagit. Alegerile din partid nu erau democratice, iar functiile de conducere erau impartite intre cei care aveau pile in partid – parinti, unchi… Pentru cresterea numarului de membri organizau petreceri prin discotecile craiovene. Am iesit de acolo pentru ca nu promovau valoarea, ci nepotismul.“

Desi nici el nu le-a pronuntat numele, tinarul se referea la Catalin Voiculescu, fiul presedintelui PSD Dolj si al Consiliului Judetean, la Daniel Calin, baiatul secretarului de stat de la Ministerul Administratiei Publice, si la Laurentiu Serbanoiu, podoaba subprefectei judetului, ajuns in atentia presei mai acum citeva luni, cu ocazia lansarii pe Litoral a dictonului „sa moara ma-ta napirca!“.

Claudiu Manda, noul presedinte al Organizatiei judetene de tineret a PSD, nu numai ca nu poate impartasi cele doua puncte de vedere – ar fi fost culmea – dar chiar a tinut sa cadem de acord asupra faptului ca unii dintre cei contestati ar fi refuzat initial functiile girate de taticuti:

„Din zece vicepresedinti ai organizatiei, numai trei sint copiii unor membri marcanti ai PSD. Asta dovedeste ca accesul la aceasta functie a fost cit se poate de cinstit. Toti zece au avut nevoie de acceptul meu, pentru ca fiecare din candidatii la functia de presedinte trebuia sa-si formeze singur echipa cu care va lucra. Si credeti-ma ca nu am fost presat de vreun membru al PSD ca sa-l trec pe fiu-sau sau pe nepotu-sau pe lista. Catalin Voiculescu, Daniel Calin si Laurentiu Serbanoiu sint niste oameni foarte capabili, care se implica in activitatea partidului. Mai mult, la inceput, Voiculescu nici nu voia sa auda de functie, tocmai pentru a nu-i crea probleme tatalui. Dincolo de numele parintilor, ar fi fost o prostie sa nu profitam de calitatile acestor tineri.“

Bratienii, model de nepotism

Manda nu crede ca vor exista presiuni nici inainte de alegerile generale din 2004, cind organizatia de tineret are mari sanse sa trimita un reprezentant in parlament, asa cum s-a intimplat acum doi ani cu Valeriu Zgonea.

„Voi face totul pentru ca organizatia sa il sustina tot pe Valeriu Zgonea, chiar daca acesta a trecut acum la seniori. Chiar daca voi fi propus eu, sint pregatit sa ma retrag in favoarea lui.“

Daca se va intimpla asa, trebuie spus ca nu ar fi pentru prima data cind pesedistii fac pirtie in fata lui Valeriu Zgonea. Actualul deputat, fost presedinte al PSD tineret, a ajuns in parlament tot prin sustinerea familiei.

Mama, Aurora, membra de seama a organizatiei de femei a PSD, i-a cedat fiului, la alegerile din 2000, locul pe lista pentru Camera Deputatilor. Si tot Valeriu Zgonea este cel care sustine deschis acest gen de nepotism vorbindu-ne din cartile de istorie:

„Nu este un lucru rau ca tinerii urmeaza, in politica, exemplul parintilor. Nu uitati de Bratieni, care au fost la conducerea tarii timp de zeci de ani, ca o adevarata dinastie“, spunea Zgonea in luna aprilie, la alegerile judetene ale PSD tineret.

Daca in mintea unui membru marcant al PSD ideea de nepotism se poate dezvolta dupa modelul Bratienilor, atunci putem spune si noi, citind un observator local, ca la organizatia de tineret a pesedistilor doljeni s-a instaurat „Dinastia second hand“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS