Pâine în formă de organe umane
Thailandezul Kittiwat Unarrom, student la Arte Frumoase şi fiu de brutar, a decis să îşi şocheze conaţionalii, lansând pe piaţă un sortiment de pâine în forma organelor omeneşti. După cum informează cotidianul austriac Krone în ediţia sa electronică, studentul din oraşul thailandez Ratchaburi a reuşit să îşi folosească talentul artistic pentru a modela şi coace pâine în forme cu totul neobişnuite. „La început, oamenii au fost şocaţi şi m-au crezut nebun, însă cu timpul au înţeles ideea ce se află în spatele operei mele şi au început să se intereseze de aceste sculpturi“, a declarat Kittiwat Unarrom.
Nonconformistul brutar nu lasă nimic la voia întâmplării, creaţiile sale reproducând cu exactitate trăsăturile corpului uman. Pentru a dobândi această abilitate, Unarrom a citit mai multe cărţi de specialitate şi a vizitat diferite muzee dedicate corpului uman. De menţionat că operele lui Thais nu sunt doar nişte statui, ele fiind şi comestibile. „Când oamenii văd pentru prima dată pâinea făcută de mine, refuză să o mănânce. Însă după ce gustă, recunosc că e vorba de o pâine normală“, a spus brutarul.
Restaurant distrus de un client nemulţumit
Nemulţumit de cina pe care a servit-o într-un restaurant, un italian s-a întors la local înarmat cu un topor. După cum informează Tiscali.it, bărbatul de 47 de ani din Caravaggio (Bergamo) a servit masa la pizzeria Taverna del Sud şi a plecat nemulţumit de serviciile bucătarului. Furia nu i-a trecut, având în vedere că după două zile bărbatul a venit cu un topor şi a distrus vitrinele, în timp ce jignea personalul. Potrivit afirmaţiilor sale, din cauza mâncării servite la restaurantul cu pricina avusese dureri teribile de stomac.
Clientul furios nu s-a oprit aici, el ameninţându-l cu un cuţit pe proprietar, care a apelat imediat la ajutorul forţelor de ordine. Bărbatul a ajuns în arestul poliţiei pentru violenţă şi distrugerea proprietăţii.
Katy Perry este gazda MTV Europe Music Awards 2008
Cântăreaţa Katy Perry a fost desemnată de MTV gazda oficială a evenimentului MTV Europe Music Awards 2008. Joi, 6 noiembrie, la Liverpool, întregul show va fi găzduit de tânăra artistă de doar 23 de ani, care va prezenta pentru prima oară o ceremonie de asemenea amploare. Pe lângă invitaţia de a fi gazda Europe Music Awards 2008, tânăra din California a fost nominalizată la „Best New Act“ şi „Most Addictive Track“, iar trupa ei de fete va urca alături de ea pe scena MTV, devenind „trupa oficială a Premiilor MTV“. „Am fost extrem de încântată când am aflat că sunt nominalizată la două categorii, iar când mi s-a propus să fiu şi gazda MTV Europe Music Awards 2008 m-am emoţionat de tot!“, a povestit Katy Perry. „Să prezint Europe Music Awards după vedete precum Christina Aguilera, Tom Jones, P. Diddy sau Snoop Dogg este o mare onoare pentru mine. Sper doar să nu fiu atât de emoţionată încât să îmi vărs cocteilul!“, a adăugat glumind Katy. De asemenea, MTV a stabilit şi celebrităţile care vor înmâna premiile câştigătorilor celei de-a 15-a ediţii a MTV Europe Music Awards: Grace Jones, Solange Knowles, Sugababes, Tiziano Ferro, Tokio Hotel, nominalizaţi la „Best Act Ever“, şi Travis, de la Gym Class Heroes, vor putea fi urmăriţi live pe 6 noiembrie la MTV România.