• La doi ani de cind a fost ranit la ochiul drept de Vasile Bulucea, craioveanul Misu Ciobanu a orbit • Pina acum, primarul l-a ajutat cu vorbe dulci si telefoane piloase • Sotia lui Ciobanu spune ca Bulucea nu a scos din buzunar nici macar o ciocolata pentru fete • Batrinul pesedist este asteptat sa faca un gest substantial pentru cele doua fiice ale lui Ciobanu • Parchetul a inchis dosarul de vatamare din culpa, dar tot el poate infirma solutia NUP, pe motiv ca urmarile evenimentului din bulevardul Romanescu s-au agravat • Misu Ciobanu nu vrea sa-l aduca pe Vasile Bulucea in boxa inculpatilor, ca sa-si pastreze sansele de a mai obtine ceva de la el • Gazeta de Sud cere Parchetului de pe linga Curtea de Apel Craiova redeschiderea cazului
Un tacanit de foarfeca, si panglica bulevardului Romanescu cade la picioarele lui Bulucea. Echipa de zgomote electorale topaie in jurul primarului si aplauda mascat, ca pe vremea ailalta, cu palmele impreunate in josul slitului. Pe margine, vreo 20, 30 de gura-casca fara treburi pe-acas’ o dau pe chibitareala politica. Cuconetul, genul acela de gospodina care te-ar altoi cu poseta pentru o silaba de duh contra lu’ nea Vasile, se impinge sa-l vada in marime naturala pe idolul matusalemic: „Uite si tu ce drum frumos si ei zice, ai dracu’, ca n-a facut nimic. Pai ce, bulevardu’ asta il facu pentru el? Il ia cu el in mormint? Bravo, dom’ primar!“ Pe altii insa, nea Vasile nu-i mai poate duce cu presul de asfalt.
„Asa vrea el sa cistige iar alegerile? Cu doua galeti de asfalt si trei flori pe mijlocu’ soselei? Cit a furat din licitatii nu spune? Gropile din oras nu le numeri, ba, comunistule? Du-te la Ceausescu!“ Agitatorii mosmonesc ceva prin spatele primarelui si cer un pic de liniste. Se apropie clipa de virf. Bulucea primeste sampania si iese doi pasi in fata spre scuarul conturat in culorile borcanului de politie. Rosul tipator parca ii ia mintile. Nea Vasile apuca sticla de git si paleste bordura cu ea, scurt si vinos, ca la a cincea tinerete. Mii de cioburi fac spectacol in aer. Undeva, in dreapta spargatorului pesedist, un raget prelung atrage toate privirile. Omul se pravaleste pe asfaltul electoral, luindu-si cu pumnul singe de pe obraz. Din multime se mai aude un „auci, ‘te-n gura de bosorog…“ – vocea unui operator de la Terra Sat, care se trezise si el cu cioburi zburindu-i pe la ureche. Lumea striga dupa salvare. Bulucea se apropie de cel cazut, sarind strengareste din balta de sampanie in cea de singe.
„Ce patisi, bai, baiatule?“, intreaba primarul, ca picat din cer. „Am un ciob in ochi, nu mai vad nimic, duceti-ma la spital, nu mai vaaad“, urla omul, lasindu-si capul in miinile unor necunoscuti. „Hai, curaj, ca nu e grav. Vine salvarea acusi, hai, curaj…“, il imbarbateaza faptasul, ciucindu-se linga el. Bulucea il mingiie ce-l mingiie pe crestet si se ridica brusc, clatinindu-se usor. Isi ia lacheii si dispare pe poarta IEELIF-ului, gonind spre cantina, unde se da o petrecere de partid. Evenimentul, chiar si cu nescaiva varsari de singe, trebuia cinstit. Peste nici o luna, Vasile Bulucea devenea pentru a treia oara primar al Craiovei, caci pina si de la victima sa din Romanesti batrinul reusea sa smulga un vot. Asa cum il prinsese ziua alegerilor, cu ochiul drept in ceata, nefericitul il credita pe Bulucea la urne, parind ca l-a si iertat. Printre atitia alegatori chiori, care cu un ochi plingeau de foame si cu altul ii rideau Primarului-Promite-Tot, Misu Ciobanu nici nu s-a simtit in vara lui 2000. Probabil ca tot subiect neglijabil va fi si peste doi ani, cind Bulucea va trebui sa se adreseze unui electorat orb de-a binelea, ca sa mai poata face un pas spre eternitate politica. Oricum, pe votul lui Misu se poate baza inca o data, fiindca omului i-a murit de citeva luni si ochiul sting. E orb cu acte-n regula.
„Dracu’ m-a pus sa ma duc acolo!“
Asezat la masa unui bar, cu o halba de bere in fata si cu nevasta alaturi, Misu Ciobanu rememoreaza cei doi ani si jumatate care s-au scurs de la „eveniment“. Nenorocirea nu pare sa-i fi lasat urme de imbatrinire. Ii dai cam cit are: 42 de ani. Misu respira adinc, isi asaza o tigara in coltul gurii, dupa care rataceste cu mina pe masa pina dibuieste bricheta. O intinde sotiei, care se grabeste sa ii aprinda tigara. „Ce sa mai fac acum? Faptul este consumat. Dracu’ m-a pus sa ma duc acolo, sa casc ochii la tataia!? Trei oameni m-au tinut sa nu ma duc: «Hai, ma, ce sa cauti acolo, stai locului!». Eu nu si nu. Si uite ce patii…“. Barbatul priveste in gol, dar isi intoarce instinctiv capul dupa vocea celui care i se adreseaza. Inca nu s-a deprins cu handicapul, nici nu pare ca o va face curind. Isi uraste statutul de orb, il intriga susotelile oamenilor din jur si detesta sa fie compatimit.
„Am fost al dracu’ la viata mea! Invirteam lucrurile dupa cum imi placea. Acum s-a dus totul. Eram sofer, luam un ban, lumea ma respecta. Casa aia in care stau acum de mine e muncita; toate lucrusoarele eu le-am cumparat. …Ca sa ce?…Ca sa nu le mai vad acum…“ Misu isi trece palma peste ochii goi. „N-a fost asa de la inceput. Am crezut ca ma voi vindeca. Si Bulucea mi-a spus la fel. Am fost pe la doctori – aici as minti daca as zice ca nu m-a ajutat, ca una e sa fii primar si sa stii pe toata lumea, si alta e sa fii un nimeni, ca mine. Am fost si la canadienii aia, tot el mi-a aranjat. Nu m-am speriat, mai aveam ochiul sting si nimeni nu mi-a spus ca s-ar putea sa-l pierd vreodata. Asta a fost prostia de la inceput. Trebuia sa-l scot pe dreptu’ de atunci, inainte de a se intinde boala si la celalalt. Dar nimeni nu mi-a spus care ar putea fi urmarile. Cind mi-au scos ochiul drept era deja prea tirziu. In iunie, anul asta, am orbit de tot. Acum nu mai vad nimic. Nimic“.
Bulucea cu gura, victima cu banii si alergatura
Nimeni nu s-a asteptat la o asemenea evolutie a lucrurilor. Cel putin, nu Misu Ciobanu sau altcineva din familia lui. Dupa interventia chirurgicala din vara lui 2000, lucrurile pareau sa ia un curs normal. Tratament, asistenta medicala si, bineinteles, atentia domnului primar.
„M-a ajutat…cu vorba. Ma suna mereu, ma mai suna si acum. Ma intreaba ce fac, cum o duc… Bani? Cine v-a spus, v-a spus el ca ne-a dat bani? Auzi, dom’le, sint satul de susoteli! Fi-ar al dracului sa fie, ca numai la asta se reduce totul? Ce, numai asta conteaza? Pai nu ne-a ajuns cit am tras? Nici fetele mele nu au avut liniste. Toata lumea la scoala le zicea ca au bani de la Bulucea! Nu puteau sa vina cu o haina noua, ca gata, le-a dat Bulucea bani.“
Misu e nervos. Mai ia o inghititura din bere, isi mai pune o tigara intre buze. Atenta, sotia o aprinde. Ea pare mai linistita. Sau macar incearca sa para. Ofteaza si priveste in pamint. Parca ar avea ceva de spus.
„Ce sa mai facem acum? A trecut vremea cind se putea“, intervine ea prudenta, atenta la reactia sotului. Acesta nu schiteaza nici un gest, asa ca femeia continua. „El nu spune, dar numai eu stiu cit am patimit. Am fost si nevasta, si mama, si tata, si intretinator de familie, si tot. Ne-a dat Bulucea bani? Da’ de unde! Pe spinarea noastra am mers la doctori, a noastra a fost alergatura pe la Ministerul Sanatatii, a noastra a fost disperarea. Numai cind ma gindesc cum s-a intors barbatu-meu de la Bucuresti dupa ce i-au scos ochiul… In coma, asa de bine au avut grija de el. Atunci m-am dus si mi-am amanetat toate bijuteriile, ca nu mai aveam bani. Trei milioane am dat numai pe o singura noapte de stat la Urgenta la Bucuresti. Bulucea stie asta? Credeti ca mi-a platit el noaptea aia si tot calvarul care a urmat?“ „Stai ca n-a fost chiar asa. As fi mincinos daca as spune ca nu m-a ajutat. Cu doctori, cu o vorba buna pusa ici, colo… Si ma mai si suna. Uite, de Zilele Craiovei m-a sunat. Ce vorbim? Ma intreaba cum o duc, ce fac copiii si gata, pai ce sa discutam mai mult?!“. Pe masura ce vorbeste, vocea devine sarcastica, batjocoritoare.
Macar fetele sa aiba ceva de cistigat
Sotia simte schimbarea si prinde curaj: „Uite care e treaba. nu ne-a dat nici un ban si poate ca am fost prosti ca am tacut… Cind mai vine la noi, nu aduce macar o ciocolata la copii. Asa, ca gest! Ne tine la respect cu cite un telefon. Asta e cuvintul!“.
„Domne, eu am fost un om cinstit si toata viata mea asa o sa ramin. Nu i-am cerut nimic. Nu mi-a dat nimic. Poate am fost prost. Poate ca sint. Da’ acum, la drept vorbind, la ce mi-ar folosi banii? Eu nu mai vad, sint orb, asta e problema mea. De foame nu o sa mor niciodata, nici eu, nici nevasta, nici copiii. Numai la fetele astea ale mele ma gindesc, ca altfel, mie nu mi-a mai ramas decit sa-mi pun streangul de git, ca tot nu mai sint bun la nimic. Si daca as cere ceva de la Bulucea, mi-ar da? Pai de ce sa-mi dea!… Sa-l dau in judecata? Pai, ce, eu am bani de dat pe avocati si cunostintele lui? As avea vreo sansa de cistig?“.
Ajuns la „buba“ problemei – riscul de a incepe lupta pe fata cu singura persoana responsabila de ultimii doi ani de cosmar – Misu schimba tonul. E mai nervos, nelinistit, revoltat, nedumerit. Sotia sa prinde momentul sa dea glas nemultumirii: „Ce o sa facem de acum inainte? O sa asteptam inca un telefon, sa ne puna la respect…Duce-ti-va, va rog frumos, la Bulucea! Intrebati-l daca ne-a dat ceva… Si daca el spune ca ne-a dat vreun ban, eu pun jos dosarul cu acte, cu toate chitantele cu ce-am cheltuit si pe unde. Totul pe seama noastra…Sa spuna el, Bulucea, altceva!“
„Zice ca nu i-am dat nimic?“
Intrebat despre subiectul pe care l-ar fi vrut de mult uitat, primarul Vasile Bulucea raspunde. La inceput, surprins ca se mai intereseaza cineva de „orbul lui“, apoi incurcat, reculegindu-se insa destul de repede, asa cum se cade unui veteran, nu numai in ale politicii. „Da, da, il stiu pe Misu Ciobanu…“. Vocea tresare, dupa care urmeaza o scurta pauza. „Da, stiu ca a orbit de tot“. Inca o ezitare, dupa care vorbele curg lant, fara sa mai dea voie interlocutorului sa intervina: „Da, stiu de starea lui, vorbim destul de des, chiar zilele trecute l-am sunat sa vad ce mai face, l-am ajutat cu ce am putut… cum zice ca nu i-am dat nimic?… asa zice?… nu i-am dat nimic?… Auzi, suna-ma peste doua ore, sint intr-o sedinta importanta acum…“. Dupa cele doua ore, primarul nu a mai fost de gasit. Nici mai tirziu, nici a doua zi…
I-a dat sau nu ceva Bulucea lui Misu Ciobanu? Pai, daca i-a dat ar fi fost mita, sa-i inchida gura. Iar daca nu i-a dat, atunci ce te faci cu constiinta, domnule, zice ea ceva? Daca mai are vreo importanta raspunsul, nu se stie. Cert e ca intr-un moment glorios din cariera primarului Vasile Bulucea, Misu Ciobanu a orbit. De tot.
