3.9 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLuptatorii impotriva focului - la zi aniversara

Luptatorii impotriva focului – la zi aniversara

Pompierii militari si civili din toata tara isi serbeaza astazi ziua. 13 Septembrie a ramas in istorie ca data la care pompierii militari au inscris, in Dealul Spirii, o fila eroica in cronica evenimentelor revolutionare. „Atunci, pe 13 septembrie 1848, un detasament de ostasi pompieri, sub comenda capitanului Pavel Zaganescu, a infruntat cu barbatie si spirit de sacrificiu o coloana a fortelor otomane sosite sa inabuse revolutia romana. Acolo au luptat si numerosi pompieri doljeni. Acea zi a ramas in memoria tuturor ca Ziua Pompierilor din Romania“, a spus col. Gheorghe Omeag, comandantul Grupului de Pompieri Oltenia al Judetului Dolj. De ziua lor, pompierii craioveni vor organiza un ceremonial militar la Statia Craiova 3, unde va fi deschisa si o expozitie de fotografii.

Pompierii militari craioveni au avut, de la inceputul acestui an, numeroase actiuni de prevenire si stingere a incendiilor. Nu mai putin de 544 de agenti economici, institutii si localitati doljene au fost verificate in vederea respectarii normelor de PSI.

S-au constatat 3.267 de deficiente si au fost aplicate sanctiuni in valoare de 32 de milioane de lei. In localitatile Doljului, pompierii militari au intervenit, in 2000, la 332 de incendii, cele mai multe inregistrindu-se in Craiova, Dabuleni si Calafat. Pompierii isi vor sarbatori, in fiecare subunitate, ziua si vor fi organizate, cu acest prilej, numeroase manifestari culturale. „Astazi, a fi pompier este o ipostaza care dincolo de unele calitati presupune si o anumita duritate, imprimata de insasi duritatea faptei pe care o ai de savirsit. Nu de putine ori, ea este dramatica, uneori cerind chiar jertfa de sine. Sobrietatea si blindetea isi pun pecetea pe fapta si pe cuvintul pompierului“, a spus col. Gheorghe Omeag.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS