17.9 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoljul are parlamentari

Doljul are parlamentari


Lista parlamentarilor de Dolj a fost definitivată ieri de atribuirea mandatelor prin distribuire şi redistribuire de birourile electorale local şi naţional. PSD+PC a obţinut în Dolj două mandate de senator şi cinci de deputaţi, PD-L are doi senatori şi trei deputaţi, iar PNL a adunat un senator şi doi deputaţi.

Prima etapă a atribuirii mandatelor conform noului sistem de vot, acela uninominal mixt, s-a desfăşurat ieri la Biroul Electoral Judeţean. Membrii forului au calculat coeficientul electoral care stabileşte câte mandate revin la nivel de judeţ fiecărui partid care a reuşit să treacă pragul electoral. Prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru cele patru partide care au reuşit să obţină la nivel naţional 5% sau 8% în cazul alianţelor politice, adică Alianţa PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR. Din calculul făcut de reprezentanţii BEJ a rezultat un coeficient de 22.985 pentru Camera Deputaţilor şi 47.312 pentru Senat, cifre care se traduc în numărul de voturi necesar pentru atribuirea unui mandat.

 

Şapte mandate pentru PSD+PC în prima etapă

 

Prin împărţirea numărului de voturi obţinut de fiecare partid sau alianţă la coeficientul electoral, a rezultat că la Camera Deputaţilor Alianţei PSD+PC îi revin 5,161 mandate, adică cinci mandate întregi şi un rest care va fi redistribuit alianţei la nivel naţional. Cum PSD+PC a obţinut deja patru mandate de deputat cu 50%+1, singurul mandat întreg rămas neatribuit PSD i-a revenit lui Florentin Gust, candidatul formaţiunii pe Colegiul nr. 4 Craiova, cel care a adunat cele mai multe voturi dintre toţi candidaţii PSD care nu au obţinut majoritate absolută la alegeri. Ceilalţi candidaţi PSD care au devenit deputaţi la prima strigare sunt Valeriu Zgonea, Claudiu Manda, Petre Petrescu şi Ion Călin. La Senat, PSD-ului i-au revenit două mandate întregi de Senat, adică acelea atribuite deja prin obţinerea procentajului de 50%+1 la alegeri, dar şi un rest va îmbogăţi coşul de voturi neutilizate de partid la nivel naţional. Cei doi senatori PSD+PC de Dolj sunt Mircea Geoană, preşedintele PSD, şi Lia Olguţa Vasilescu.

 

PD-L a obţinut patru parlamentari înainte de redistribuire

 

PD-L a obţinut ieri pentru Camera Deputaţilor trei mandate, toate rezultate prin aplicarea coeficientului electoral. În ordinea numărului de voturi obţinute, în Camera Inferioară vor merge din partea PD-L Constantin Dascălu, candidatul formaţiunii pe Colegiul nr. 2 Craiova, Gelu Vişan, care va fi deputat de Băileşti, şi Mihai Surpăţeanu, deputat pe Colegiul nr.1 Craiova-Breasta. PD-L-ului i-a rămas un rest semnificativ la nivel judeţean, care va fi redistribuit de Biroul Electoral Central. La Senat, democrat-liberalii au obţinut un singur mandat întreg, acela care îi va reveni lui Radu Berceanu, preşedintele PD-L la judeţ. Şi aici formaţiunea a rămas cu un rest care va participa la etapa a doua a procedurii, redistribuirea la nivel naţional.

 

Voicu, deputat de etapa întâi

 

PNL nu a reuşit să obţină în prima etapă decât un singur mandat de deputat, acela revenindu-i lui Mihai Voicu, ministru pentru relaţia cu parlamentul. Un număr semnificativ de voturi a rămas însă neutilizat prin aplicarea coeficientului electoral, acestea urmând să intre la etapa de redistribuire naţională. La Senat, în prima etapă PNL nu a reuşit să obţină nici un mandat întreg, însă a obţinut un rest mai mare decât cel al altor partide care au participat la redistribuirea făcută de Biroul Electoral Central.

Udriştoiu şi Oprea, senatori prin redistribuire

 

Reprezentanţii Biroului Electoral Central au preluat datele transmise de birourile electorale judeţene şi de direcţiile regionale de statistică şi au calculat redistribuirea mandatelor. În Dolj, unul din cele două mandate de senator a revenit în final PD-L-ului prin Tudor Udriştoiu, directorul Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova, care a câştigat mandatul, deşi s-a situat pe locul al doilea la alegerile din colegiul său. Celălalt mandat neatribuit în prima etapă i-a revenit la redistribuire PNL, adică lui Mario Ovidiu Oprea, care s-a situat pe locul al treilea în Colegiul Băileşti-Calafat.

 

Ionuţ Stroe, deputat de pe locul trei

 

La redistribuirea făcută ieri prin introducerea datelor din judeţe într-un soft special conceput pe actualul sistem de vot, mandatul din Colegiul nr. 3 la Camera Deputaţilor i-a revenit liberalului Ionuţ Stroe, deşi acesta a ocupat locul al treilea la alegerile din colegiul său. Astfel, PNL va avea în Dolj un senator şi doi deputaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

37 COMENTARII