Palatul „Jean Mihail“, locul în care stilul arhitectural se îmbină cu arta şi istoria, a răzbit în lupta cu timpul şi încântă şi astăzi ochiul celui care îi calcă pragul.
Cine a trecut măcar o dată pragul Palatului „Jean Mihail“, astăzi Muzeul de Artă al Craiovei, nu are cum să nu fi fost cucerit de frumuseţea sa. Gândul te poartă fără să vrei la vremurile în care camerele palatului ar fi fost pline de lumea bună a urbei, loc al balurilor fastuoase. Realitatea şi istoria vin să ne spulbere visul. Povestea Palatului „Jean Mihail“ este cu totul alta.
O întoarcere în timp
Documentele şi mărturisirile istorice vin să spună astăzi povestea sa. Palatul a fost construit între 1900 şi 1907, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail – unul dintre cei mai bogaţi oameni din România de atunci. El aminteşte, ca stil, de academismul francez, în care se regăsesc multe elemente de interpretare destul de liberă a barocului târziu. La construirea sa s-au folosit materiale de cea mai bună calitate şi au lucrat meşteri străini de cea mai înaltă calificare. Valoroasa stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzile veneţiene, plafoanele pictate (Ştefan Luchian şi-a oferit serviciile în acest sens, dar cosmopolitul proprietar l-a refuzat), candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria etc., toate dădeau încăperilor un aer de eleganţă şi gust rafinat. Mai mult, se povesteşte că proprietarul a vrut să-şi acopere clădirea cu monede de aur, dar regele nu i-a permis decât dacă le aşază în dungă. Care-i adevărul e greu de spus. Se poate totuşi afirma că, dacă el ar fi vrut să realizeze această fantezie, ar fi avut posibilitatea materială. Oricum, sigur e faptul că palatul a fost acoperit cu ardezie, dotat încă de la început cu instalaţie electrică şi încălzire centrală. Preţuit pentru valoarea sa artistică, el a fost declarat, cu ani în urmă, monument de arhitectură. Era destinat să fie locuinţă particulară. Proprietarul se gândea că are doi fii, aceştia se vor căsători, la rândul lor vor avea copii şi toţi vor locui în palat. N-a fost să fie aşa. Constantin Mihail n-a apucat să se bucure de frumuseţea şi de confortul palatului, pentru că la sfârşitul anului 1907 s-a îmbolnăvit, iar pe 28 iunie 1908 a murit. Din acest motiv, cei doi fii ai săi, Nicolae şi Jean, au inaugurat palatul în 1909.
Fiul mai mare, Nicolae (1873-1918), a trăit mai ales în Franţa, unde şi-a risipit o parte din averea ce i-a revenit şi unde, de altfel, a şi murit. În ultimii ani din viaţă, el a devenit călugăr franciscan. Fiul mai mic, Jean (1875-1936), a locuit în palat. Fără însă să profite de confortul şi luxul acestuia, el a trăit retras într-o cameră care iarna era adesea neîncălzită.
A continuat însă să-şi sporească averea (mai ales că între timp, prin 1923-1924, a mai moştenit averile a două rude foarte bogate, Elena Dumba şi Maria Colloni), ajungând astfel unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară (dacă nu chiar cel mai bogat). Se spune, de asemenea, că, în anii crizei economice mondiale din 1929-1933, Jean Mihail a girat, cu averea sa, statul român, pentru o parte din împrumuturile pe care acesta le-a contractat în străinătate. În 1936, pe 28 februarie, a murit însă şi el. Fiind ultimul reprezentant al familiei (nu fusese căsătorit, nu avusese copii şi nu mai avea alte rude), întreaga avere – constând în numeroase moşii (din care peste 80.000 de hectare de teren arabil – şi să nu uităm că în 1921 avusese loc reforma agrară…), zeci de imobile şi terenuri pentru construcţii în diferite oraşe, 30 de milioane de lei în numerar, alte 950 de milioane în efecte şi acţiuni depuse la diferite bănci din ţară, la care se adăugau numerarul şi bijuteriile aflate în casele de fier şi în tezaurele imobilelor locuite de el la Craiova, pe Calea Unirii nr. 15 şi la Bucureşti, pe Calea Victoriei nr. 73 -, a fost donată statului român, cu condiţia să se înfiinţeze „Fundaţia Jean C. Mihail“.
Palatul din Craiova adăpostea şi o bogată colecţie de pictură universală (formată de Constantin Mihail cu concursul cumnatului său Constantin N. Dumba – care, printre altele, avusese la Viena, în secolul trecut, unul dintre cele mai mari magazine de obiecte de artă din Europa). Fundaţia trebuia să-i lichideze averea (vânzând pământ ţăranilor, în loturi mici, de până la trei hectare, la preţuri rezonabile) şi cu banii obţinuţi să înfiinţeze şcoli, cămine culturale, biblioteci la sate, o şcoală superioară de agricultură la Craiova, o maternitate model, să facă dotă fetelor sărace. Funcţionarii fundaţiei înfiinţate, al cărei preşedinte a fost dr. Constantin Angelescu, au avut însă lefuri foarte mari şi atribuţii foarte vagi, aşa că nu s-au grăbit să aducă la îndeplinire voinţa testamentară a donatorului. Au venit apoi vremuri tulburi, războiul, ocupaţia sovietică, puterea comunistă, aşa că nimeni n-a mai avut în atenţie fundaţia. De altfel, în 1948, prin lege, toate fundaţiile au fost desfiinţate.
Oaspeţi de seamă la palat
Dacă familia Mihail nu s-a bucurat de luxul oferit de palat, după moartea ultimului membru al familiei, pragul somptuoasei construcţii a fost călcat de nume mari ale istoriei. În anul 1913, în mai, când au avut loc festivităţile legate de inaugurarea Monumentului „Asta-i muzica ce-mi place“ (cel mai mare monument ce a fost ridicat în România, opera lui D. Pavelescu-Dimo), regele Carol I şi familia sa au fost găzduiţi în Palatul „Mihail“. Apoi, în vara anului 1913, în iulie, în timpul celui de-al doilea război balcanic, pentru scurt timp, regele Carol I a locuit din nou aici, iar în 1915, când a făcut o vizită la Craiova, regele Ferdinand. În timpul primului război mondial, când o parte din teritoriul României a fost vremelnic ocupat de Puterile Centrale, în palat a fost sediul Comandaturii Germane pentru Oltenia. Atunci, trebuie spus, nu a fost luat nimic, nu s-a distrus nimic. Apoi, peste ani, în 1939, între 19 septembrie şi 9 octombrie, aici a fost găzduit mareşalul Eduard Smigly-Rydz, şeful Cartierului general al Armatei Poloneze, iar între 5 noiembrie şi 24 decembrie, în palat a fost găzduit fostul preşedinte al Poloniei, Ignacy Moscicki, cu familia şi suita sa. Refugiaţi în ţara noastră, în urma atacării statului polonez de trupele Germaniei hitleriste, aceştia au găsit aici, pe pământul ospitalier al României, un adăpost temporar. Insistenţele lui Hitler ca personalităţile politice poloneze să le fie predate au determinat guvernul român să sprijine organizarea refugierii acestora (prin Iugoslavia şi Grecia) la Londra. În Palatul „Mihail“ au avut loc, la sfârşitul verii anului 1940, tratativele româno-bulgare, în urma cărora, pe 7 septembrie, ţara noastră a cedat Bulgariei Cadrilaterul. Apoi, după trei ani, între 24-31 octombrie 1943, palatul a găzduit marea expoziţie „Săptămâna Olteniei“, patronată de regele Mihai şi inaugurată de mareşalul Ioan Antonescu. Cu acest prilej, craiovenii au putut să vadă în voie, pentru prima oară, acest palat ce a stat, de fapt, mai mult închis, atât în timpul vieţii lui Jean Mihail, cât şi după moartea sa. Tot aici a fost, începând cu septembrie 1944, sediul Comandamentului sovietic al Armatei a 53-a, care făcea parte din Frontul ucrainean, condus de generalul Manakarov. În toamna aceluiaşi an, aici, timp de cinci săptămâni, a locuit şi Iosif Broz Tito. Atunci s-a încheiat, în septembrie 1944, Acordul dintre Comitetul Naţional de Eliberare a Iugoslaviei şi Frontul Patriei din Bulgaria, prin care războiul dintre Iugoslavia şi Bulgaria înceta şi trupele bulgare participau la lupta împotriva trupelor hitleriste de pe teritoriul Iugoslaviei. Tot de aici, Iosif Broz Tito a condus atunci operaţiunile de eliberare a Belgradului, încheiate cu succes pe 20 octombrie 1944. Palatul a adăpostit, după aceasta, diferite instituţii. Din 1954, el a fost destinat să adăpostească Muzeul de Artă.
Azi, Muzeu de Artă
La baza formării muzeului de află Pinacoteca „Alexandru şi Aristia Aman“. Înfiinţată în anul 1908 (conform voinţei testamentare a celor doi filantropi craioveni), aceasta a fost adăpostită timp de câteva decenii în vechea casă a familiei Grigore şi Elena Lăceanu (părinţii Aristiei Aman). Ea cuprindea tablouri din şcolile olandeză, flamandă, italiană şi franceză (în general, lucrări din sec. al XVII-lea), pictură şi grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească şi străină. La acestea s-au adăugat, odată cu trecerea anilor, unele achiziţii făcute de primăria oraşului, precum şi o serie de donaţii, dintre care amintim: Nicolae Romanescu şi Jean Mihail (pictură europeană), Cornetti, Glogoveanu ş.a., donaţii care i-au îmbogăţit, în mod considerabil, patrimoniul, încât localul a devenit neîncăpător (cu toate că prin 1930-1931 s-a construit o aripă aparte pentru donaţia Romanescu). Pinacoteca a funcţionat în vechiul local până în anul 1950, apoi a fost preluată de Muzeul Olteniei, de care s-a despărţit peste patru ani, când a devenit Muzeu de Artă şi i s-a destinat actualul sediu.
La ceas aniversar
Astăzi, la ceas aniversar, la centenar, conducerea muzeului a sărbătorit într-un cadru oficial trecerea anilor. Importanţi oameni de cultură din Oltenia şi din ţară, directori de muzee s-au adunat în Sala Oglinzilor pentru a vorbi despre trecut şi prezent. Simpozionul naţional „Rolul familiei Aman în cultura românească modernă“, lansarea unor volume importante, „Oltenia – Studii şi cercetări“ de Florea Firan, „Monede antice de aur şi argint din colecţia Fundaţiei Aman“ de Toma Rădulescu, dar şi vernisajul unei expoziţii de pictură, grafică şi artă decorativă, „Pinacoteca Alexandru şi Aristia Aman“, au marcat prima zi a manifestărilor „Muzeul de Artă Craiova – Centenar“. Povestea palatului, locul în care cultura şi arta respiră din fiecare colţişor, merge şi astăzi mai departe, căci o astfel de moştenire trebuie lăsată şi viitorului.
