Cind il vezi pe cel mai puternic cazut la pamint, in genunchi, fie si pentru o clipa sau o zi, incepe sa-ti fie teama si tie, cel care faci parte din pluton sau, si mai rau, nu te regasesti nici acolo. Imaginea unei Americi ingenuncheate nu trebuie sa bucure pe nimeni! Ci, dimpotriva, ea vine sa indemne la reflectie, trecind prin neliniste. Ceea ce am vazut la inceputul acestei saptamini, fie si la televizor, a depasit orice imaginatie. Realitatea a umilit toate scenariile regizate de-a lungul timpului la Hollywood. Citeva zile am urmarit cu sufletul la gura ceea ce s-a intimplat in America, privind imaginile venite de peste Ocean ca facind parte dintr-un film in care se poate intimpla orice. Gratie CNN am putut vedea cum o America, socata si derutata, isi revine aproape peste noapte, gata sa declare razboi total celor care au indoliat-o. Dupa prima zi in care a transmis imagini, reportaje, interviuri, marcat de tragedie, CNN a inceput de a doua zi sa faca spectacol, ca si cind cele intimplate ar fi avut loc oriunde in alta parte a lumii, numai in America nu. Masinaria CNN n-are sentimente, n-are timp pe care sa-l piarda cu lacrimile, n-are mama, n-are tata, n-are nimic. Meseria pentru cei care poarta in singe initialele CNN este o a doua religie. Cineva spunea mai in gluma, mai in serios ca singura institutie care n-a fost luata pe nepregatite de actiunile teroriste a fost CNN. Trebuie sa recunoasca acest lucru pina si teroristii lui bin Laden, care au si mizat de fapt pe acest lucru. Din pacate pentru presa din Romania, aceasta a reusit „performanta“ de a nu avea nici un corespondent la New York sau Washington, „ajungind“ pe post de reporteri de la fata locului romani stabiliti in cele doua orase sau aflati in trecere pe acolo, care n-aveau nici o legatura cu meseria de gazetar. Totusi, pentru o tara care se zbate in continuare intre viata si moarte, presa din Romania este unul dintre putinele lucruri care merg bine. Si reuseste acest lucru cu o aparatura mult mai slaba decit cea pe care o au tarile dezvoltate, cu oameni putini si, mai ales, cu bani asijderea. Reintorcindu-ma la America, linistea acestor ultime zile nu prevesteste nimic bun. Cred ca astazi sau miine vom fi martorii unor evenimente care vor continua schimbarea lumii dupa cele deja intimplate in fatidica zi de 11 septembrie 2001. Vom trai si vom vedea!
Despre America si presa
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei