Dacă în perioada noiembrie şi începutul lunii decembrie retailerii nu au văzut vânzări spectaculoase, în săptămâna Crăciunului, aceştia au avut parte de încasări de zece miliarde de lei, cu aproape 10% mai mult decât anul trecut. Retailerii au avut parte de încasări şi de peste un milion de euro pe zi. În decembrie, luna cadourilor, românii au uitat de criză, datorii şi probleme financiare. Dovada cea mai bună sunt plăţile făcute prin băncile româneşti. Pensiile, salariile, primele, al 13-lea salariu şi cumpărăturile au făcut ca tranzacţiile medii făcute prin bănci să ajungă la peste 1,9 miliarde de lei noi pe zi (aproape 500 de milioane de euro), numai în săptămâna 8 – 12 decembrie, potrivit site-ului antena 3. În primele două săptămâni ale lunii, procentul a fost însă mai mic cu 5%. Specialiştii spun că de vină a fost cursul de schimb, dar şi banii mai puţini trimişi acasă de căpşunari. Banii rămaşi vor fi cheltuiţi, cu siguranţă, înainte de Revelion. Deja, după primele estimări, supermarketurile au avut încasări în ultimele zile şi de peste un milion de euro pe zi. După ce criza a început să fie simţită, românii au cheltuit mai puţini bani pentru vacanţe, haine şi încălţăminte. Se pare însă că majoritatea au strâns bani pentru Sărbători.
Americanii s-au strâns
la pungă
În timp ce retailul autohton înregistrează creşteri, în SUA specialiştii anunţă scăderi record în sectorul vânzărilor. Reducerile semnificative de preţuri nu au fost un stimulent suficient de puternic pentru consumatorii americani în perioada Sărbătorilor de iarnă, sectorul de retail înregistând scăderi record ale vânzărilor la toate categoriile de produse, pe fondul reducerii cheltuielilor de consum. Vânzările au scăzut, în SUA, în „sezonul cadourilor“, cu până la 35% în cazul produselor de lux şi bijuteriilor, 27% pe segmentul electronicelor şi electrocasnicelor, 14-23% pentru haine şi încălţăminte şi 20% pe piaţa mobilierului şi decoraţiunilor interioare. În ceea ce priveşte comerţul on line, afacerile s-au contractat cu numai 2%. Declinul vânzărilor în perioada Sărbătorilor de iarnă este mult mai accentuat decât aşteptările analiştilor şi reprezentanţilor industriei, care anunţaseră deja perspective pesimiste, cu scăderi de maximum 1%.