10.6 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajatorii nu vor fi scutiţi de contribuţiile pentru salariaţii cu mai puţin de 1.000 lei

Angajatorii nu vor fi scutiţi de contribuţiile pentru salariaţii cu mai puţin de 1.000 lei

Măsura ce viza ca firmele să fie scutite de la plata contribuţiilor către stat pentru salariaţii cu venituri mai mici de 1.000 lei nu va fi aplicată, întrucât această decizie ar duce la creşterea evaziunii fiscale, a declarat aseară, pentru NewsIn, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

"Sindicatele sunt împotriva acestei măsuri pe care o consideră nejustificată şi în plus ar fi dus la creşterea evaziunii fiscale, deoarece firmle mici nu pot fi monitorizate decât o dată la trei ani prin sondaj şi astfel ar fi putut angaja fictiv anumite persoane pentru a-şi mări profiturile", a explicat Hossu.

Miercuri, Guvernul anunţase că ar putea aproba subvenţionarea integrală de la bugetul de stat pe anul 2009 a contribuţiilor sociale ale microîntreprinderilor pentru angajarea unei singure persoane cu salariul de maximum 1.000 lei, pentru a stimula crearea a cel puţin 50.000 locuri de muncă în microîntreprinderi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS