Pacienţii şi medicii pot sesiza, de astăzi, problemele legate de asigurarea asistenţei medicale, la numărul de telefon gratuit 0800.800.885, disponibil de luni până vineri, între orele 8 şi 18.00, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
"Am înfiinţat această linie telefonică pentru că vrem să aflăm mai repede atât problemele pacienţilor, cât şi ale celor care lucrează în sistemul medical. Vrem să sune şi omul care a stat la coadă o oră-două deşi nu se mai putea ţine pe picioare, dar şi medicul care vede 50 de pacienţi pe zi şi nu-şi mai vede capul de trabă. Dar nu e o linie de pâră, e o linie de idei", a precizat Ion Bazac.
Linia telefonică gratuită va fi deservită de o echipă operativă din minister. Aceasta va înregistra apelurile şi va selecta problemele în funcţie de specific, pentru a fi ulterior transmise direcţiilor specializate. Toate apelurile vor fi înregistrate, iar orice formă de abuz, cum ar fi injuriile sau apelurile multiple nejustificate, va fi sesizată autorităţilor competente