Păşeşte în lumea minunată a basmelor cu fiecare spectacol al Teatrului „Colibri“, al cărui actor păpuşar este, dând viaţă cu dragoste şi dăruire păpuşilor atât de dragi ei.
O păpuşică intră din nou în scenă spre amuzamentul copiilor. Povestea ei şi a celorlalte tovarăşe „de drum“ devine realitate graţie celor care stau în spatele paravanului negru. Astăzi, aplauzele îi răsplătesc din nou evoluţia, iar actorul păpuşar ştie că bucuria reuşitei se distribuie în mod egal atât păpuşii, cât şi lui. Alla Cebotari cunoaşte şi ea acest lucru şi tocmai de aceea îşi iubeşte fiecare păpuşă, fără de care darul său primit de la Cel de Sus ar fi inutil.
Dintr-o poveste
Astăzi, când „Pinocchio“, „Frumoasa şi Bestia“ sau „Harap-Alb“ adună în sala de spectacole zeci de copii, Alla Cebotari îşi aminteşte cu plăcere de emoţiile primului spectacol. „Povestea mea începe odată cu stabilirea în Craiova în 1990, când pentru prima dată treceam graniţele ţării. Era un vis pe care îl aveam de mult, căci, aşa cum spunea şi regretatul Grigore Vieru, «mulţi îşi doresc să ajungă în cosmos, eu mi-am dorit să trec Prutul». Cred că fiecare om are un destin. Indiferent cât îţi doreşti altceva, dacă îţi este scris ceva, nu ai cum să fugi. Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Proaspăt cetăţean al României şi al Craiovei, am început să calc tot mai des pragul instituţiilor de cultură. Teatrul «Colibri» se număra printre ele, căci deseori mergeam cu cel mic la spectacolele de atunci“, povesteşte cu nostalgie Alla.
Teatrul avea nevoie de mânuitori, aşa că spectatorul a trecut din sală în spatele paravanului. „Am aflat că era nevoie de actori mânuitori, iar eu luasem deja contact cu lumea aceasta de pe băncile facultăţii. Vecini de sală de curs erau cei de la Secţia Teatrului de păpuşi, condusă de regizorul Bogdan Iucov. Nu numai că trăgeam cu ochiul la tot ce se lucra acolo, dar am avut parte şi de colaborări cu ei. Am făcut câteva voci şi secvenţe de animaţie ale unor obiecte. Aşa că am trecut testul celor de la «Colibri»“, spune actriţa de azi.
Odată concursul luat, munca propriu-zisă a început: „Eram crainicul din spectacolul «Amnarul». Şi acum îmi amintesc cum făceam repetiţiile. Eu aveam un accent deosebit, moldovenesc. Aveam un «l» foarte moale. A trebuit să lucrez cu reportofoane pentru a-mi corecta acel «handicap». Am muncit mult“. A venit apoi şi primul rol adevărat, în „Şoricelul şi balerina de porţelan“, în regia Adrianei Stamate. „Nu ai cum să uiţi amănuntele unui spectacol. Au fost nişte repetiţii calde alături de Alexandru Iosub, care a semnat muzica spectacolului, Eustaţiu Gregorian, scenograful, dar şi de colegii mei actori: Adriana Ioncu, Costel Ionescu, Mircea Surdu, Iulia Cârstea, Ionică Dobrescu, Mihai-Brumă Uzeanu şi toţi ceilalţi“, mărturiseşte Alla Cebotari.
Teatrul de păpuşi, un vis frumos
Teatrul este „cea mai frumoasă împlinire“ pentru actriţa de azi: „Pe lângă toate frumuseţile pe care ţi le oferă viaţa, este acel ceva care te desăvârşeşte, care îţi păstrează sufletul de copil, dându-ţi mereu noi speranţe“. Acesta este, de fapt, sentimentul pe care îl încearcă actorul păpuşar Alla Cebotari. Fiecare păpuşă care prinde viaţă din mâna sa o aduce mai aproape de lumea copilăriei, o face să simtă împlinirea ca actor păpuşar, iar la sfârşit, aplauzele micuţilor, care abia se văd din scaune, vin să-i răsplătească munca. Şi atunci, păpuşa face o plecăciune, mulţumeşte şi ştie că mâine va încerca să fie mai bună acolo, în lumina reflectoarelor.
Păpuşa şi mânuitorul vor să retrăiască visul copilăriei, în lumea speranţei, să-i facă şi pe alţii să creadă în poveştile frumoase. Cortina se lasă, iar păpuşa aşezată pe raft zâmbeşte parcă. Spectacolul a fost un succes, copiii au plecat bucuroşi, aşa că se poate odihni mulţumită. Mâine va smulge alte zâmbete şi va da naştere altor speranţe.
