Nezavisimaia Gazeta – versiunea electronica prezinta, in editia de ieri, o analiza privind posibilele scenarii de razboi in care Statele Unite si NATO ar trece la actiuni militare. SUA si NATO au trecut la conceperea unor planuri de raspuns la atentatele teroriste, cel vizat fiind Osama Bin Laden si aliatii sai de pe teritoriul Afganistanului. Analiza situatiei politico-militare indica cinci variante de raspuns la atacurile teroriste: 1. bombardarea bazelor teroriste din Afganistan cu ajutorul aviatiei; 2. o operatiune terestra limitata a infanteriei marine, fara folosirea armelor nucleare; 3. folosirea comandourilor speciale cu scopul distrugerii si/sau capturarii nucleului conducator al organizatiilor teroriste; 4. declansarea unor operatiuni de masa la care sa participe toate armele, avind drept scop distrugerea completa a adversarului si controlul asupra teritoriului sau; 5. combinarea tuturor variantelor de mai sus. Pentru Statele Unite ale Americii este foarte greu sa se hotareasca in favoarea unuia sau altuia dintre aceste planuri, avind in vedere complexitatea factorilor politici, militari, economici si geografici.
Adversarul
Trebuie tinut cont de faptul ca adversarul, in consecinta obiectivele vizate, nu este cunoscut cu exactitate. Acest lucru este dovedit si de faptul ca serviciile speciale ale SUA nu au reusit sa-i descopere pe organizatorii atentatelor inainte ca acestea sa se produca. Astfel, in prezent, nu se poate spune cu exactitate ca autorul atentatelor este Ben Laden. Exista dovezi care permit sa se traga concluzia ca acesta a fost asistat de o serie de servicii speciale, dar apartenenta lor, precum si gradul de implicare in organizarea atentatelor sint necunoscute. Se poate doar banui ca sint implicati in organizarea atentatelor talibanii, Irak, Sudan sau alte state din Orientul Mijlociu, precum si din Africa de Nord. Fortele americane Fortele militare ale SUA sint la ora actuala cele mai puternice din lume. Cu toate acestea, specialistii considera ca acestea nu pot pune in practica cele cinci scenarii de conflict aratate mai sus. Conflictele ultimilor ani arata ca doctrina militara fundamentala a SUA, potrivit careia fortele armate trebuie si pot sa sustina conflicte concomitent in doua puncte ale planetei, a fost depasita. Astfel, in timpul operatiunii “Vulpea in desert” din decembrie 1998 s-a observat faptul ca structura personalului din unitatile de aviatie si marine avansate sufera un deficit de circa 25%. In timpul operatiunilor impotriva Iugoslaviei, din martie-iunie 1999, in zona de conflict a trebuit sa fie aduse forte militare al caror loc obisnuit de dislocare este zona Oceanului Indian. Astfel, bresele formate au fost compensate prin redislocarea unor forte din cadrul amplasamentului de aparare din Oceanul Pacific. Analistii presupun ca redislocarea unor forte aviatice si marine de pe teritoriul SUA in punctele de conflict va crea situatii critice in ceea ce priveste echilibrul amplasamentului militar al SUA. Principalul impediment consta in faptul ca, prin planificarea unor operatiuni de anvergura in Asia Centrala si de Sud, Washingtonul trebuie sa ia in calcul posibilitatea implicarii fortelor sale militare in conflictul din Balcani, precum si eventuala agravare a situatiei din Asia Orientala. Amintind faptul ca in timpul operatiunii “Forta aliata” analistii Pentagonului s-au temut de faptul ca Pekinul va folosi vidul de securitate pentru a exercita presiuni militare asupra Taiwanului, a carui ocupare ar fi constituit o intruziune majora in sistemul american de securitate. Nu trebuie exclus nici scenariul acutizarii situatiei din Peninsula coreeana, in ambele cazuri fiind vorba despre conflicte in care s-ar putea folosi arme de distrugere in masa. In sfirsit, exista o serie de necunoscute in ceea ce priveste pozitia statelor cheie din zona potentiala de conflict. Este vorba despre Pakistan si Iran. Primul dintre ele detine rachete nucleare impotriva carora, la momentul actual, nu exista un sistem de aparare efectiv. Pina acum apararea anti-racheta nu a fost folosita pe un teatru de razboi. Cel de al doilea stat este capabil sa blocheze navigatia in Strimtoarea Ormuz, ceea ce ar provoca o criza economica mondiala, cu consecinte de neprevazut. Astfel, se poate trage concluzia ca operatiunea antiterorista trebuie sa aiba un caracter de coalitie.
Aliatii
Aliatii neconditionati ai Washingtonului in operatiunea planificata sint doar tarile din NATO. In acelasi timp, gradul de implicare reala in conflict al acestora va fi limitat. In primul rind, zona in care este planificata operatiunea iese din sfera de responsabilitate a NATO. In al doilea rind, va fi extrem de greu sa se ajunga la un consens necesar operatiunilor militare comune. In al treilea rind, asa cum a aratat razboiul din Iugoslavia, aliatii SUA din NATO nu pot sa duca, in mod independent, un razboi cu toate mijloacele si metodele contemporane, acestia avind la dispozitie o cantitate extrem de mica de armament cu actiune exacta si limitata si aproape deloc mijloace de transport care sa le permita redislocarea rapida a unitatilor. Astfel, participarea europenilor intr-un conflict potential in Asia Centrala poate fi doar simbolica. In acest timp, ei pot insa inlocui trupele americane din Balcani. Israelul va sustine neconditionat America, insa nu poate aloca forte militare semnificative. In afara de aceasta, participarea sa in potentiala coalitie, ca si in 1991, va fi inacceptabila pentru statele arabe, de al caror sprijin depinde reusita operatiunii. In acelasi timp, atragerea tarilor arabe in coalitia impotriva lui Bin Laden va fi extrem de greu de realizat. Evident ca, in Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si alte regimuri aflate in bune relatii cu Washingtonul exista cercuri influente care ii spirjina pe extremisti. Cu toate acestea, existenta “coloanei a V-a” nu va fi principalul impediment. Urmarile unei posibile crize a petrolului sint atit de mari pentru Occident, incit acesta va incerca sa evite dislocarea unor forte militare pe teritoriul statelor din Golful Persic. Totodata, neatragerea Arabiei Saudite si a Kuweitului in actiunile americane impotriva teroristilor este imposibila, deoarece SUA nu au alte baze in regiune. Scurta analiza a pozitiilor si posibilitatilor aliatilor Washingtonului dovedeste faptul ca, in limitele coalitiilor precedente (Irak – 1991 si Iugoslavia – 1999), nu se pot pune in practica toate scenariile descrise mai sus. Scenariul nuclear Din punct de vedere pur militar, aceasta varianta este extrem de eficienta. In primul rind, solutia este cea mai operativa, deoarece nu necesita pregatiri indelungate si scade, considerabil, nivelul de precizie cerut. In al doilea rind, SUA sint capabile sa dea lovituri nucleare fara ajutor din partea aliatilor. In al treilea rind, folosirea armei nucleare, pe linga distrugerea lui Bien Laden si a fortelor sale, actioneaza si ca factor de inhibare a potentialilor adversari. Din punct de vedere politic, acest scenariu este cel mai putin convenabil. Fara indoiala ca folosirea bombardamentelor nucleare nu va fi aprobata nici de cei mai apropiati aliati. In afara de asta, ar duce si la exacerbarea sentimentelor antiamericane in lume. In sfirsit, ar determina blocarea procesului de limitare a raspindirii armelor de distrugere in masa. Exista si probleme tehnologice. Analiza factorilor climaterici, in particular a curentilor de aer, arata ca exploziile nucleare pe teritoriul Afganistanului ar determina contaminarea radioactiva a unor teritorii din Pakistan, India si Iran. Bombele nucleare de mica capacitate care ar reduce forta impactului, precum si urmarile radioactive, atit cit se poate afirma din studiul surselor deschise, nu se afla in dotarea Pentagonului. Astfel, scenariul nuclear este putin probabil, dar nu trebuie inlaturat ca posibilitate. Mai mult decit atit, el poate fi permis si din punct de vedere politic.
Arma preferata a Pentagonului
Actiunile militare ale SUA in ultimii ani au dovedit ca Pentagonul prefera operatiunile combinate ale marinei si aviatiei maritime, in care armata terestra fie nu intra in contact cu adversarul, fie actioneaza in scopuri limitate dupa distrugerea inamicului de catre aviatie. Cel mai la indemina scenariu il reprezinta prima varianta, pusa in practica in timpul operatiunilor “Vulpea desertului” si “Forta aliata”. Acesta a fost folosit si impotriva lui Ben Laden la 20 august 1998, cind SUA au incercat sa raspunda atentatelor din Kenya si Tanzania. Atunci pregatirea atentatelor a durat 13 ore. Posibilitatile militare si tehnice ale fortelor armate ale SUA s-au dezvoltat vizibil in ultimii ani. In 1999, in Iugoslavia a fost probata tactica folosirii bombardierelor B2A, care in combinatie cu bombele teleghidate JDAM reprezinta cea mai exacta si efectiva arma nenucleara din lume. In plus, este de semnalat operativitatea extrema, deoarece aceste avioane greu de indetificat si surprins de aparatura radar sint capabile ca in 24 de ore sa loveasca orice punct al planetei. Aviatia tactica care actioneaza in Irak, pe parcursul anului 1999, a experimentat bombele planificate de tip JSOW, care sint extrem de eficace in cazul obiectivelor slab aparate. Pentru aplicarea loviturilor de aviatie pledeaza si lipsa apararii antiracheta in dotarea potentialului inamic, Irakul neputindu-se impotrivi in mod efectiv. Cu toate acestea, impotriva operatiunii aeriene exista serioase retineri. Cea mai importanta dintre acestea il reprezinta nivelul scazut de eficacitate atunci cind se actioneaza impotriva unui inamic slab dotat. In Afganistan, spre deosebire de Iugoslavia, practic nu exista noduri de infrastructura a caror distrugere i-ar determina pe talibani sa se recunoasca invinsi. Pe linga acestea, folosirea loviturilor aviatice ar necesita o pregatire informationala minutioasa si exacta. Experienta operatiunii „Vulpea desertului“ a aratat ca, si in cazul Irakului, bine studiat si observat in prealabil, eficacitatea bombardamentelor a fost scazuta, fiind distruse doar circa 43% din obiectivele planificate. In cazul loviturilor impotriva Afganistanului, din 1999, folosirea aviatiei s-a dovedit a fi total ineficienta. Pentru lansarea unei operatiuni aeriene masive, ca in cazul Iugoslaviei, este necesara o retea densa de aerodromuri. Bazele americane din Golful Persic, din cauza distantei la care se afla fata de Afganistan, sint putin potrivite pentru dislocarea aviatiei tactice. In regiunea centrala a Afganistanului, aviatia tactica, precum si avioanele de pe portavioane, pot actiona numai cu alimentare in aer, ceea ce scade eficacitatea actiunilor. Cu ajutorul bombardierelor strategice si al rachetelor din dotarea marinei este greu de atins nivelul de eficacitate cerut pentru asemenea operatiuni, ceea ce este greu de crezut ca poate determina distrugerea totala a focarelor de terorism din aceasta tara. Comandourile Fortele armate ale SUA au la dispozitie detasamente puternice destinate operatiunilor speciale (SSO). Acestea numara mai mult de 45 de mii de soldati si o cantitate impresionabila de mijloace logistice. Mobilitatea si capacitatea de lupta a acestora sint foarte bune. In anumite conditii, SSO pot fi sustinute de grupari aeromobile, precum si de unitati ale Corpului 18 de infanterie. Cu toate astea, folosirea SSO-ului in Afganistan poate fi ingreunata de o serie de factori. Potrivit conducerii SSO, aceste detasamente sint capabile sa actioneze pe o distanta de 7-800 de km in teritoriul inamic. Ceea ce se poate intimpla atunci cind SSO sint fortate sa actioneze la o distanta mai mare a aratat esecul raidului de eliberare a prizonierilor din Ambasada americana din Teheran, imediat dupa inceputul revolutiei islamice. Ca si in scenariul precedent, SSO nu pot distruge in totalitate bazele teroriste, deoarece acestea nu sint capabile sa controleze multa vreme teritoriul ocupat.
Marele razboi
Rezolvarea problemei cu care se confrunta SUA, asa cum este aceasta perceputa de cercurile sale conducatoare, se poate face numai in conditiile unui razboi de anvergura, care presupune instaurarea controlului asupra unei parti mari din teritoriul Afganistanului si distrugerea bazelor teroriste din statele vecine. Cu toate acestea, in calea unei astfel de optiuni sta experienta URSS-ului si a Marii Britanii, care nu au putut rezolva aceasta problema. In orice caz, pentru indeplinirea unei astfel de operatiuni, este necesara desfasurarea unor mari unitati (citeva sute de mii de soldati) in preajma Afganistanului, ceea ce ridica din nou problema gasirii unor noi aliati. Pe linga acestea, desfasurarea unei forte comparabile cu cea folosita in cadrul operatiunii “Furtuna in desert”, cu maximum de rapiditate, poate lua cel putin o jumatate de an. In acest caz, problemele militare sint mult mai stringente decit cele politice. In mod real exista doua regiuni in care poate fi desfasurata o asemenea forta: Pakistan si statele central asiatice din CSI. Si intr-un caz si in altul, Washingtonul trebuie sa determine schimbarea optiunilor politice ale potentialilor aliati. Islamabad trebuie sa isi modifice atitudinea fata de talibani cu 180 de grade si sa ia in calcul potentiala reactie a inamicului sau traditional India si a aliatului acesteia, China. Rusia, a carei pozitie va fi cruciala in problema dislocarii fortelor SUA pe teritoriul CSI, va fi obligata sa faca o alegere dificila, ale carei urmari sint greu de prevazut si pot determina modificarea vectorului de dezvoltare a tarii pentru multi ani. Concluzia In aceste conditii, cea mai probabila tactica pentru Washington va fi operatiunea aeriana, combinata cu folosirea limitata a SSO, problema terorismului urmind a fi rezolvata de viitorii conducatori ai Rusiei si SUA.
