Moravuri dambovitene

Victor Ciorbea a impins balciul taranist dincolo de o limita unde ma jeneaza gandul ca un asemenea personaj a fost prim-ministru al Romaniei. Dl Poettering, purtatorul de vorbe al crestin-democratilor occidentali, i-a reprosat lui Adrian Nastase ca familia Ciorbea ar avea interdictie de a parasi Romania. Si nu s-a sfiit sa ameninte Romania cu represalii, la Bruxelles, din pricina persecutiilor la care ar fi supus PNTCD. Presupun ca dl Poettering n-a avut vreun cosmar in care circul taranist, cu doua tabere care se paruiesc, a fost organizat de adversarii politici. Cineva i-a soptit, probabil, aceasta prostie. Si acest „cineva“ nu poate fi altul decat dl Ciorbea, protejatul crestin-democratilor occidentali. Tot el, fara sa-i pese de raul pe care-l face Romaniei prin gogoritele sale, a informat Inalta Poarta crestin-democrata ca PNTCD ar fi fost scos in afara legii si ca acum familia Ciorbea ar avea restrictii de calatorie! Iar „prietenii“ lui Ciorbea de la Inalta Poarta crestin-democrata au sarit ca arsi. Si ne-au vorbit, din nou, despre Europa intr-un stil de pe vremea cand bunicii domniilor lor duceau in Africa margele de sticla. Dar, evident, seriozitatea liderilor Internationalei Crestin-Democrate nu e problema noastra. E problema domniilor lor. Problema noastra sunt mentalitatile unor politicieni precum Ciorbea.

Toata aceasta mizerabila „intamplare“ (daca e o intamplare!) mi-a adus aminte cum a ajuns Ciorbea, dintr-un cam oarecare activist sindical, primar general al Capitalei si, apoi, premier. A fost propulsat de o conjunctura in care un rol important l-a jucat entuziasmul celor ce doream o „schimbare“ fara sa banuim o clipa ca ni se va servi o sinistra cacealma. Dupa ce s-a vazut la Palatul Victoria, Ciorbea s-a luat, insa, in serios. S-a comportat servil in relatiile cu Constantinescu si Diaconescu, dar a inceput sa creada in steaua lui politica. Si-a luat un aer important, convins, probabil, ca va face o mare cariera. Tocmai de aceea, cand s-a vazut imbrancit din Palatul Victoria printre pietoni, va fi trecut printr-o criza, pe care, in plan psihologic, o inteleg. De atunci, orgoliul sau, ranit si morbid, nu mai atipeste. E intr-o continua insomnie, ros de resentimente si de dorinta unei revanse. Iata de ce lupta lui Ciorbea pentru scaunul lui Maniu, in PNTCD, are la baza o ambitie capabila de orice; de aliante cu insi banuiti de coruptie, precum Sarbu sau Muresan, care nu s-au aratat dispusi sa faca un pas inapoi, si de „plangeri“ la „prietenii“ sai crestin-democrati din Occident, care-i tin partea, gadilati, probabil, de slugarnicia emulului lor dambovitean.

In consecinta, nu scopul urmarit de Ciorbea ma mira, ci mijloacele, prea penibile, la care a apelat pentru a-si atinge scopul. Principiul iezuit „scopul scuza mijloacele“, teoretizat si de Machiavelli, cu un cinism senin, poate explica doar pana la un punct demersurile fostului premier. Temenelele facute unor personaje din strainatate care pot juca un rol in luptele autohtone pentru scaune nu sunt ceva nou la noi. Sunt veacuri bune de cand ele coexista cu ifosele de pe revers. S-au folosit si in relatiile cu Stambulul sau, mai tarziu, cu Moscova, se folosesc si acum in relatiile cu Occidentul. Ceea ce izbeste, ceea ce scandalizeaza in cazul lui Ciorbea nu e nici punerea prea evidenta a interesului egoist deasupra interesului national. Caci nici in privinta asta Ciorbea nu e o exceptie. Ceea ce izbeste, ceea ce scandalizeaza este intoxicarea protectorilor sai cu informatii false, cu minciuni enorme, usor verificabile. Cum e „informatia“ ca familia Ciorbea ar avea interdictia de a parasi Romania. Cum e minciuna ca PNTCD ar fi fost scos in afara legii. Cum e bazaconia ca PNTCD ar fi principalul partid de opozitie in Romania si ca, de aceea, a fost interzis. Sa pui in circulatie asemenea elucubratii (cum sa fie PNTCD „principalul partid de opozitie“ cand el n-a patruns nici macar in parlament si e ultimul, la limita neantului, in sondaje? si, nu e, oare, de domeniul public, in Romania, „secretul“ iesirii taranistilor din istorie?), sa te plangi, stiind ca tot ce indrugi nu va ramane ingropat in urechile protectorilor tai, ci va fi reprosat Romaniei, deci vei fi dat de gol, depaseste politica, am impresia. Caci politica presupune, macar, smecherie. Suntem, dupa parerea mea, in fata unui caz clinic.