29.5 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCiugulea: Candidez la şefia PNL Olt. Aştept concurenţa

Ciugulea: Candidez la şefia PNL Olt. Aştept concurenţa

Preşedintele PNL Olt, Ioan Ciugulea, a anunţat ieri că a decis să candideze pentru un nou mandat la preşedinţia organizaţiei judeţene de partid. Ciugulea a menţionat că oricare dintre liberali poate candida. „M-am hotârât să candidez pentru preşedinţia PNL Olt. Aştept concurenţa. Oricine poate candida, nu mă împiedic de preşedinţia organizaţiei“, a afirmat Ciugulea.  
Acesta a mai spus că în Delegaţia Permanentă a PNL Olt s-a decis ca fiecare delegat din judeţ să voteze la Congresul PNL din martie aşa cum doreşte, în funcţie de simpatiile personale, delegaţia din judeţ neavând un mandat de susţinere a vreunuia dintre candidaţi.
La Delegaţia Permanentă a PNL Olt a fost făcută şi o analiză a rezultatelor la alegerile de anul trecut şi concluzia este că o parte din candidaţi nu s-au implicat suficient pentru a convinge electoratul, motiv pentru care riscă excluderea din partid. Ciugulea a refuzat să spună cine vor fi cei cărora li se pregăteşte excluderea, dar a subliniat că acelaşi lucru îi aşteaptă şi pe liberalii de la şefia deconcentratelor care vor rămâne pe funcţii prin diverse înţelegeri cu partidele aflate la guvernare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS