4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Poliţist la apă

Un angajat de la Poliţia Transporturi Navale din Drobeta Turnu Severin a ajuns cu maşina în apele îngheţate ale Dunării. Din fericire, agentul de poliţie navală nu a păţit nimic. Martorii au spus că, după ce a ajuns în Dunăre, bărbatul a ieşit singur din maşină şi a înotat până la mal.

„L-am văzut când a venit cu maşina, cred că voia să întoarcă sau să parcheze. Pe jos e puţină zăpadă şi cred că a alunecat. Bine că a reuşit să iasă şi că a ştiut să înoate, altfel nu ştiu cine ar fi sărit după el în apa asta rece“, a spus o persoană aflată în zonă în momentul accidentului.

Imediat cum a ieşit din apă, tânărul poliţist a mers la comandant să spună ce a păţit. Şeful Poliţiei Transporturi Navale, Romulus Serafim, a anunţat imediat Poliţia Rutieră despre accident.

„Am fost anunţaţi de producerea unui eveniment rutier în Portul Drobeta Turnu Severin, unde conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului, probabil din cauza stratului de zăpadă, şi a plonjat în Dunăre. Din fericire, şoferul nu a păţit nimic“, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Mehedinţi, Carin Sică.

Poliţistul s-a ales cu şase puncte penalizare şi va suporta cheltuielile de reparaţie a maşinii, care nu avea asigurare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII