9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024

Scurte stiri

Cel mai înalt turn din clătite

Doi bucătari scoţieni au bătut săptămâna aceasta un nou record mondial, construind cel mai înalt turn făcut din clătite, informează site-ul zigonet.com. Sean McGinlay şi Natalie King, angajaţi ai hotelului Hilton Grosvenor din Glasgow, au ridicat un turn de clătite de 75 de centimetri, cu doar unul mai înalt decât „construcţia“ ce deţinea vechiul record. Pentru a reuşi să treacă această probă, cei doi bucătari au folosit 100 de ouă, peste opt litri şi jumătate de lapte, cinci kilograme de făină şi trei kilograme de unt. A fost nevoie de 22 de ore de muncă pentru a coace şi apoi a „stivui“ cele 672 de clătite gătite de cei doi scoţieni şi de ajutoarele lor.
Potrivit reprezentanţilor Cărţii Recordurilor, până acum câteva zile, cel mai înalt turn construit din clătite măsura 74 de centimetri şi fusese realizat în Slovenia, în august 2008. Cei doi bucătari scoţieni aşteaptă validarea din partea Guiness Book pentru a-şi înregistra numele în celebra Carte a Recordurilor.

Hamburgeri, pedeapsa pentru mofturile făcute la restaurant

Un milionar englez şi-a obligat angajaţii să mănânce numai hamburgeri după ce aceştia s-au plâns de hrana pe care au primit-o la restaurantul unui hotel de cinci stele. După cum informează site-ul zigonet.com, Damon Buffini, preşedintele unei importante societăţi britanice, a fost şocat de reacţia angajaţilor săi, care, crede el, nu îşi dau seama cât sunt de norocoşi faţă de alţii. Incidentul s-a petrecut în timpul vacanţei anuale oferite subordonaţilor săi, petrecută la hotelul Pennyhill Park de cinci stele, unde un apartament costă 1.150 de euro pe noapte. După ce angajaţii firmei s-au plâns de proasta calitate a mâncării de la restaurant, patronul lor a dat ordinul ca la următoarea masă toţi să primească numai hamburgeri, să-şi dea seama de mofturile pe care le-au făcut. Hotelul respectiv, care a fost distins cu o stea în Ghidul Michelin al restaurantelor din lume, este cunoscut drept locul unde se cazează echipa engleză de rugbi în timpul Turneului celor Şase Naţiuni.

Penelope Cruz doarme cu statueta Oscar

Penelope Cruz îşi „înşală“ iubitul cu Oscar… nimeni altcineva decât statueta pe care a primit-o pentru prestaţia sa din pelicula „Vicky Cristina Barcelona“, ce i-a adus distincţia de cea mai bună actriţă într-un rol secundar. După cum informează site-ul femalefirst.co.uk, artista spaniolă este atât de încântată de onoarea care i-a fost făcută prin acordarea premiului de către Academia Americană de Film, încât doarme cu statueta aurie botezată Oscar. „După ce am primit premiul, nu m-am putut opri din plâns vreo 20 de minute. Nici nu m-am putut uita la statuetă, nu-mi venea să cred că este adevărată, nu doar un cadou făcut de prietenii mei“, a povestit Penelope Cruz în emisiunea găzduită de Oprah Winfrey. „Azi-dimineaţă am avut acelaşi sentiment, că este o glumă, dar m-am liniştit când l-am văzut pe Oscar «dormind» liniştit lângă mine, pe perna unde îl pusesem seara“, a mai spus actriţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS