0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriJoburi pentru studenţi în agricultură, în SUA

Joburi pentru studenţi în agricultură, în SUA

American Experience, liderul pieţei de programe de schimb cultural din România, oferă, prin intermediul Work and Travel, joburi sezoniere pentru studenţii craioveni în domeniul agroalimentar, în Statele Unite ale Americii. Participanţii care vor opta pentru un astfel de job vor avea ocazia să lucreze pentru Seneca Foods Corporations, una dintre cele mai importante companii de profil din Statele Unite. Pe lângă şansa de a câştiga până la 700 de dolari pe săptămână, în cele trei luni cât durează programul, studenţii vor avea ocazia să muncească la fel ca un american şi să călătorească precum un european, iar la sfârşitul programului, în CV-ul lor vor acumula experienţa în domeniul pe care-l studiază.
Cei care sunt interesaţi să participe la program trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, să fie studenţi, masteranzi sau doctoranzi la zi, cu o situaţie şcolară bună şi să cunoască limba engleză la nivel cel puţin mediu. Experienţa de muncă anterioară nu reprezintă o condiţie.

140.000 de studenţi participă anual la acest program

Work and Travel este un program cu tradiţie de peste patru decenii. Încă din anii ’60, Departamentul de Stat American a pus bazele unei serii de programe prin intermediul cărora tinerii din toată lumea să aibă posibilitatea să experimenteze „lifestyle-ul“ american. Anual, în jur de 140.000 de studenţi din toată lumea participă la acest program. În ultimii cinci ani, peste 25.000 de studenţi români au ales să-şi petreacă vacanţa de vară în America prin programul Work and Travel. Toţi cei interesaţi de acest program pot obţine mai multe informaţii în biroul American Experience din Craiova, situat în incinta Asociaţiei Studenţilor Economişti, din cadrul Universităţii din Craiova, Sala 139.

Despre American Experience

American Experience este lider de piaţă în România pe programe de muncă şi de schimb cultural şi educaţional în Statele Unite. Compania este prezentă în 16 oraşe din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Alba Iulia, Arad, Reşiţa, Bacău, Baia Mare, Braşov, Craiova, Oradea, Sibiu, Suceava, Galaţi, Târgu-Mureş, Timişoara. De asemenea, compania este prezentă şi în Republica Moldova, prin biroul de la Chişinău.
Până în prezent, peste 8.500 de persoane au participat la programul de schimb cultural şi educaţional în SUA, Work and Travel, oferit de American Experience.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII