Comisia Europeană a anunţat ieri că va spori ajutorul financiar de urgenţă pentru România, dacă autorităţile din ţara noastră se angajează la un program de reforme care include şi înăsprirea politicii fiscale, relatează Reuters.
Comisia Europeană a început deja să lucreze împreună cu experţii Fondului Monetar Internaţional şi cu autorităţile române la un acord pe modelul celor semnate de Ungaria şi Letonia, a declarat marţi Amelia Torres, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru afaceri economice, Joaquin Almunia. „Asistenţa financiară este condiţionată de un angajament puternic al autorităţilor române că vor implementa un program de politici de susţinere", au precizat CE şi preşedinţia cehă a UE, într-un comunicat comun. „Există în mod clar o necesitate de a mobiliza toţi factorii şi instrumentele de politici în scopul de a continua să fie asigurate stabilitatea macroeconomică şi financiară, precum şi consolidarea şi sustenabilitatea fiscală", se mai spune în comunicat.
Sprijinul financiar pentru România ar urma să fie acordat dintr-un fond special al UE, deja accesat de Ungaria şi Letonia, destinat membrilor din afara zonei Euro cu probleme de balanţă externă de plăţi. Ajutorul de la UE face parte dintr-un program mai larg de finanţare, la care ar urma să contribuie şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Comunicatul CE nu precizează suma de bani de care are nevoie România. Autorităţile din ţara noastră au început ieri, la Bucureşti, discuţii cu o delegaţie a Fondului despre un posibil program al FMI pentru România, „parte a unui pachet multilateral de finanţare", la care mai iau parte UE şi Banca Mondială.
Marţi, cotidianul Financial Times a relatat că România ar putea primi un pachet de salvare de aproximativ 20 de miliarde de euro din partea FMI. Surse apropiate negocierilor au declarat că pachetul de finanţare externă pe care România îl negociază cu Comisia Europeană, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale cuprinde mai multe scenarii, în funcţie de care suma totală variază între nouă şi 20 de miliarde de euro.