12.9 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu a adus trei puncte Fiorentinei

Mutu a adus trei puncte Fiorentinei

Atacantul român a marcat unicul gol al meciului câştigat de Fiorentina  în faţa Sienei, echipă la care Paul Codrea a jucat 90 de minute.

După câteva meciuri în care nu s-a remarcat cu nimic, Adrian Mutu a fost din nou decisiv pentru echipa sa de club, Fiorentina, căreia i-a adus trei puncte prin reuşita sa din partida cu formaţia lui Paul Codrea, Siena, câştigată cu 1-0. Până în minutul 72, când a marcat Mutu, Fiorentina nu avusese o prestaţie deosebită în acest derbi toscan, care a contat pentru etapa a 29-a din Serie A. „Briliantul“ a marcat cu un şut cu stângul de la şase metri, după ce a primit o centrare de pe partea stângă. Aceasta a fost a 13-a reuşită a atacantului român în actuala ediţie a campionatului. Mutu a fost notat cu şase pentru prestaţia din acest meci de agenţia Datasport, care a caracterizat astfel evoluţia sa: „Campionilor le este de ajuns uneori o clipă de sclipire pentru a decide soarta unei partide, iar Mutu a demonstrat astăzi că face parte din această categorie. Nota primită de el este media dintre primele 70 de minute în care a fost absent din joc şi golul decisiv care îi permite Fiorentinei să rămână în cursa pentru locul patru“. Paul Codrea a fost titular la oaspeţi şi a rămas pe teren până la fluierul final. La fel ca şi Mutu, Codrea a fost notat cu şase de Datasport.

„Am marcat un gol important, care a făcut diferenţa“

Mutu a declarat după meciul cu Siena că se bucură că a marcat un gol important pentru Fiorentina, dar şi pentru faptul că echipa sa este în creştere de formă. „Am obţinut o victorie importantă, care a venit la momentul oportun. Ştiam că nu va fi uşor şi că un derbi rămâne un derbi, chiar dacă Siena nu este la nivelul nostru. Am luptat în acest joc, iar la final am reuşit să ne impunem. În ultimele partide nu am jucat foarte bine, dar acum am fost mai agresivi. Am marcat un gol important, care a făcut diferenţa, dar mai îmbucurător este faptul că suntem în creştere de formă“, a spus Mutu.

Inter a învins fără Chivu

Lidera din Serie A, Inter Milano, fără cinci fundaşi accidentaţi, printre care şi Cristian Chivu, a învins cu 3-0 pe teren propriu pe ultima clasată, Reggina. Pentru gazde au marcat Ibrahimovic (‘10 – penalti, ‘58) şi Cambiasso (‘6). Graţie acestei victorii, gruparea din Milano menţine distanţa de şapte puncte care o separa înaintea acestei etape de Juventus, învingătoare sâmbătă cu 4-1 la Roma.
În partida disputată sâmbătă între echipa antrenată de Walter Zenga, Catania, şi Lazio, încheiată cu scorul de 1-0, la oaspeţi a jucat fundaşul Ştefan Radu pe toată durata partidei. La gazde, Nicolae Dică nu a fost convocat de Zenga pentru acest meci.
În ultimul joc al rundei, programat duminică seară, Napoli şi Milan au remizat, scor 0-0. Milanezii au avut mai mulţi jucători indisponibili, printre care Kaka şi Ronaldinho. Milan ocupă în continuare un loc de Champions League, al treilea.

Campionatul Italiei, etapa 29-a 

Rezultatele înregistrate în Serie A: Roma – Juventus 1-4, Catania – Lazio 1-0, Napoli – Milan 0-0, Genoa – Udinese 2-0, Fiorentina – Siena 1-0, Chievo – Palermo 1-0, Bologna – Cagliari 0-1, Lecce – Atalanta 2-2, Torino – Sampdoria 1-3, Lecce – Atalanta 2-2.
Clasament: 1. Inter 69 de puncte, 2. Juventus 62p, 3. Milan 55p, 4. Genoa 51p, 5. Fiorentina 49p, 6. AS Roma 46p, 7. Cagliari 42p, 8. Palermo 42p, 9. Lazio 41p, 10. Atalanta 40p, 11. Napoli 37p, 12. Catania 37p, 13. Udinese 36p, 14. Sampdoria 36p, 15. Siena 31p, 16. Chievo 31p, 17. Bologna 26p, 18. Torino 24p, 19. Lecce 24p, 20. Reggina 20p.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS