Ca fost comandant al grupei a II-a de patrundere si capturare din cadrul Militiei doljene, Dinel Staicu a fost bagat pina la briu in evenimentele din „22“. Cind a plecat din politie, in ’92, a luat cu el multe secrete. Dar nu a lepadat uniforma, pina nu a dezvaluit ce rol a avut el pe scena miscarilor revolutionare de la Craiova. Reproducem, mai jos, parte din marturiile livrate de ex-capitanul Dinel Staicu, pe 8 aprilie 1992, revistei craiovene Cartel.
Dinel Staicu a circulat in zilele acelea fara oprelisti, intrind si iesind in prefectura, de fiecare data fiind inarmat, in ciuda perchezitiilor care i se faceau. Interesant daca in scriptele unitatii din acea perioada figureaza ridicarea armei sale, pentru ca, daca nu, inseamna ca, de acum, fostul ofiter poate sa posede si in prezent arme de foc. Dupa ce a fost consemnat la domiciliu timp de sase zile, pentru portul armei in evenimente, el si-a reluat misiunea: „… De data asta reusesc, il infiltrez atit de bine pe domnul Sandu, imi era doar sef si sefii trebuie sa stea in fata“.
Implicat si in cercetarea cauzelor din care se tragea in perioada aceea in Valea Rosie (cartier secerat metru cu metru de gloante), silit de catre fostul comandant al militiei, colonelul Langa, sa-i dau dreptate generalului Rosu, referitor la existenta unor gloante vidia in urma condamnarii la domiciliu, Dinel Staicu incearca o diversiune pentru inlaturarea celor care luasera conducerea (Nisipeanu, Popa), montind studentii aflati pe pozitii in Casa Studentilor. Actiunea lui de atunci a dat gres. La citva timp dupa aceasta, un alt grup de interes din prefectura n-a mai ratat. El poate fi admirat si astazi in fruntea judetului. La ora aceea, militia facea inca politica. Desi a stat inca in cazarma, securitatea (col. Gheorghe) „a imprumutat d-lui D. Staicu doua TAB-uri si citiva oameni din plutonul USLA al Securitatii (nu cel al militiei), desi cei de la Securitate primisera ordin sa nu mai ridice armament. Dar dl Staicu venea din partea Frontului…
In urma cercetarilor facute de el in Valea Rosie, Staicu sustine ca n-au fost teroristi (desi el insusi este un contraexemplu), pregatirea lui de baza (comandant al grupei a 2-a USLA) fiind si pentru diversiune, si pentru dezinformare. Parerea lui este ca armata a tras milioane de cartuse si ca, peste tot unde au fost unitati militare, pamintul s-a umplut de treburi. Numai ca il contrazice unitatea militara din Craiovita unde nu s-a tras. (…)
Dinel Staicu se considera singurul implicat cu adevarat in evenimentele din decembrie „singurul care-i capacitasem pe toti,… si totul a fost cum am vrut eu“. De aici sa intelegem ca artizanul „Revolutiei“ craiovene a fost un locotenent de militie?
Referitor la activitatea de atunci a sefilor lui, Staicu declara: „In zilele de dupa erau: Langa, Vaduva, Velicu, Sandu… Erau prezenti mai mult cu fizicul, in rest erau absenti total. Cam asta a fost aportul lor. Erau un fel de ostatici… Atunci, ceea ce puteai sa lucrezi era cam ceea ce am facut eu. Sa-i organizez pe studenti, sa linistesc starea de spirit“.
In ceea ce priveste vinovatii pentru victimele din decembrie ’89, pentru ca s-a tras in Craiova, Staicu e de parere ca „sint vinovati cu intentie si vinovati fara intentie, adica vinovati din culpa, asa-zisii incompetenti. Ca au fost generali sau au fost plutonieri, nu are importanta doar daca au avut capacitate de decizie“.
La intrebarea daca in Craiova evenimentele ar fi putut sa se desfasoare fara varsare de singe, ni se raspunde: „Cu o conditie, daca in Craiova n-ar fi existat unitati militare“.
Si iata ca, dupa atita osteneala, lt. maj. Staicu Dinel nici macar nu a fost avansat, de aceste binefaceri beneficiind „unii care n-au avut nici in clin, nici in mineca cu Revolutia“. Intr-un tirziu a fost totusi inaintat la gradul de capitan, ocazie cu care a avut urmatoarea conversatie cu colonelul (de-acum, generalul de miine? Asta ne-ar mai lipsi – n.r.) Sandu: „Ba, eu te-am facut capitan la exceptional. Imi pare rau, cam ai dreptate, dar de ce-mi strigi chestia asta? „…Dumneavoastra ati inceput“. In ceea ce priveste institutia in care a lucrat capitanul Staicu, relativ la „curatirea“ personalului, dl Staicu este drastic: „Este imposibil sa faca asa ceva, pentru ca ar trebui sa lichidezi 80-90% din efective, ceea ce nu se face peste noapte, se face in timp“.
Iata ca, pe masura ce trece timpul, capitanul isi pierde prietenii, care uita ca au fost avansati la exceptional datorita lui si incep sa-l marginalizeze. (Dl Sandu, pe care-l consideram… zice: „Mai putin Staicu – de la arme – referitor cu participarea la o sedinta“). Simtind aceasta marginalizare, Staicu, orientat deja spre zona afacerilor (deschisese chiar un gratar impreuna cu un amic de-ai sai, care i-a creat baza economica a „viitorului om de afaceri“, inca din anul 1990), ca orice politist care se respecta s-a apucat de cu totul altceva decit ii lasa dreptul legea, avind in vedere ca inca era functionar public. In virtutea experientei cu negustorii in general pentru ca „Eram anchetator la cercetare penala, in general lucram la dosare economice, de comert. D-aia ma pricep acum la afaceri, ca am invatat de la negustori“.
Si cum militia este „casa negustorilor“, a avut de unde invata.
