Cantitatea de gaze importată de România a crescut de peste trei ori în ultimele ore, de la 0,7 milioane metri cubi gaze la 2,4 milioane metri cubi gaze, au declarat reprezentanţii transportatorului naţional de gaze Transgaz. În aceste condiţii, România va începe să înmagazineze gaze, au mai spus oficialii Transgaz. Aceştia au mai precizat că în prezent, România importă gaze numai prin staţia de la Isaccea, întrucât este suficientă această cantitate de gaze.
Declaraţiile intervin în condiţiile în care livrările de gaz rusesc către Bulgaria au scăzut cu 70 la sută, după explozia la conducta din Transnistria, după cum a anunţat un oficial al Bulgargaz. Reamintim că azi dimineaţă s-a produs o explozie la o conductă ce traversează regiunea secesionistă Transnistria din Republica Moldova, provocând diminuarea livrărilor de gaz către Balcani.