24.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Consens între PSD şi PD-L

Olt: Consens între PSD şi PD-L

Organizaţiile judeţene ale PSD şi PD-L au ajuns la o înţelegere, cel puţin, aşa a declarat marţi liderul PD-L Olt, Darius Vâlcov. „Am ajuns la un consens şi am stabilit ca PSD şi PD-L să acţioneze în aşa fel încât activitatea instituţiilor deconcentrate să fie performantă. Pentru o parte dintre aceste instituţii am stabilit şi ce partid îşi va nominaliza reprezentanţii pentru a le coordona activitatea“, a arătat Darius Vâlcov. Fiecare partid va stabili în perioada următoare, în cadrul forurilor de conducere, cine vor fi coordonatorii respectivelor instituţii. „PD-L Olt va întruni cât mai curând Biroul Permanent Judeţean pentru a discuta pe tema conducerii deconcentratelor“, a mai spus Vâlcov. Potrivit liderului PD-L, printre instituţiile pe care le vor coordona democrat-liberali se numără Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică Olt. Mai multe informaţii despre stadiul negocierilor între PSD şi PD-L şi instituţiile pentru care s-a stabilit deja ce culoare politică vor avea şefii lor vor fi oferite mâine, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de PD-L.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS