19.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPesediştii sar la gâtul lui Morega

Pesediştii sar la gâtul lui Morega

Din fraţi de cruce pe vremea când conduceau împreună administraţia publică locală, pesediştii şi liberalii gorjeni au început să se critice reciproc, cel care a dezgropat securea războiului fiind Dan Ilie Morega.

 

PSD Gorj a lansat un atac dur la adresa preşedintelui filialei locale a PNL, Dan Ilie Morega. Cu toate că au fost aliaţi şi PNL Gorj deţine şi în prezent un fotoliu de vicepreşedinte la consiliul judeţean prin Radu Angheloiu, între liberali şi social-democraţi s-a declanşat un război al declaraţiilor. Primul care a turnat gaz pe foc a fost Dan Ilie Morega, care, într-o declaraţie publică, a afirmat că înlocuirea directorilor din administraţie reprezintă „o măsură stalinistă". Aprecierea fostului lor coleg de la PNL, cu care au împărţit în guvernarea Tăriceanu funcţiile din administraţie, i-a enervat la culme pe liderii pesedişti, care au sărit imediat la gâtul lui Morega: „Biroul de Presă al Partidului Social Democrat, filiala Gorj, consideră necesară corectarea atitudinii preşedintelui PNL Gorj, Dan Ilie Morega, care a declarat că schimbările directorilor de la instituţiile deconcentrate sunt «o măsură stalinistă». În afară de faptul că există convingerea că măsurile de ordin stalinist îi sunt foarte cunoscute domnului Dan Ilie Morega (vezi modul prin care se instalau telefonic şi pe bază de «cotizaţie la partid» directorii şi şefii de instituţii pe vremea când PNL era la guvernare), trebuie să dăm un caracter serios acestor demiteri şi să afirmăm că ele sunt cât se poate de fireşti şi vin pe fondul schimbării guvernării şi, implicit, a programelor de guvernare", se susţine într-un comunicat de presă.

Cu tunurile pe preşedintele PNL Gorj

PSD Gorj îşi continuă în acelaşi document tirada împotriva liberalului Dan Ilie Morega şi îi consideră disperaţi pe directorii care se agaţă de posturile din administraţie: „Este normal şi natural ca şefii instituţiilor deconcentrate să aplice politicile propuse şi impuse de Guvernul României, deci este necesar ca toţi cei care conduc aceste instituţii să şi cunoască foarte bine respectivele politici. A te agăţa cu disperare de o funcţie de conducere nu face altceva decât să arate neîncrederea în propriile forţe, în capacitatea de a-ţi găsi altă funcţie sau alt loc de muncă în care să-ţi poţi desfăşura activitatea pentru care se presupune că eşti pregătit sau, şi mai grav, conştientizarea lipsei de profesionalism care te caracterizează şi care inevitabil te duce la imposibilitatea de a obţine un loc de muncă", se menţionează într-un comunicat de presă dat publicităţii de PSD Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS