Noaptea dintre Boboteaza si Sfintul Ion, sudul Olteniei, aproape de Dunare. In citeva comune doljene, spiritul de sarbatoare a cuprins toate ulitele. Din loc in loc, la buza unei fintini se iteste cite un foc iute ca spiritul oltenilor care il vegheaza. Fumul iti ia ochii, iar un miros imbatator de carne de porc prajita iti inunda narile. Si daca la toate astea adaugi un pahar de zaibar care sa ajute friptura sa alunece mai usor si putina muzica de petrecere, ai aflat toate secretele Pazitului Fintinilor. Nu-ti mai trebuie decit putina vigilenta ca tinerii mai sugubati sa nu-ti lege lantul la put si sa te gaseasca zorii zilei de rusinea satului.
Pazitul Fintinilor este un obicei ale carui origini s-au pierdut de mult. Satenii mai batrini spun ca datina provine din timpuri stravechi, cind oamenii erau obligati sa vegheze toate puturile de dusmanii care incercau sa-i cotropeasca, otravindu-le apa. Alte opinii sustin ca fintinile trebuie pazite pentru ca duhurile rele sa nu spurce apa sfintita de Boboteaza.
In timp, originile obiceiului au fost uitate, dar, in unele comune doljene, satenii se transforma in strajeri devotati cind vine noaptea dintre Boboteaza si sarbatoarea Sfintului Ion. Nu este fintina publica linga care sa nu gasesti citiva paznici plini de voie buna si inarmati cu gratare, sticle de bautura si un sistem audio sau vreun lautar, in functie de posibilitati. Veghea dureaza pina in zori, cind copiii din sat vin cu Iordanul si arunca busuioc in fintinile bine pazite si in gospodaria oamenilor. Sarbatoritii de Sfintul Ion ramin de ziua lor linga put si-i imbie pe consatenii veniti sa ia apa cu un pahar de vin rosu ca singele de voinic.
In zilele noastre, fintinile nu mai sint pazite nici de frica demonilor, nici de cea a cotropitorilor. Strajerii nu se mai tem decit de satenii circotasi care mai au obiceiul sa lege lanturile cu lacat sau sa arunce cu gaz in fintinile unde vigilenta paznicilor a lasat de dorit. Pentru dezlegarea puturilor se plateste, dar rusinea ramine.
Un alt Revelion
La Golenti, un sat de linga Calafat, in noaptea trecuta nu a fost fintina nepazita. Desi majoritatea localnicilor au apa la robinete in propriile gospodarii, obiceiul a fost respectat cu sfintenie. Fintinile publice, functionale sau nu, nu s-au lasat cu lanturile legate de golentenii mai circotasi.
„Noi pazim fintinile ca asa-i obiceiul pe aici, pe la noi. Ne stringem cu mic, cu mare in jurul focului, petrecem si ne distram pina in zori. N-are voie nimeni sa adoarma! Acu’ noi avem aproape toti apa la robinet si fintina nu mai are ciutura, da’ traditia e traditie. Iesim in ulita, ca oricum fintinile din curte le pazesc ciinii!“, spune Iulica Gheorghita.
La pazitul fintinilor nu gasesti doar barbati, asa cum se obisnuia odata. Voia buna si pofta de petrecere le scoate din casa pina si pe fetele mari, care in asta-noapte ar fi trebuit sa doarma cu busuiocul sub perna pentru a-si visa ursitul. Dar cum sa-ti vina sa dormi si sa visezi cind afara muzica iti sparge timpanele, iar chiuiturile celor incinsi in hora se aud hat, tocmai la celalalt capat al satului? Intre doua melodii lautaresti, pustii reusesc sa strecoare si un ritm de rap, semnat BUG Mafia. Ca o fi ea traditie, dar timpurile se schimba!
Pazitul fintinilor este pentru locuitorii din Golenti un prilej de petrecere, un fel de Revelion modern serbat dupa datini stramosesti. „La noi nu se facea Revelionul. Asta era petrecerea de intrare in noul an. Si acum, in noaptea de Anul Nou, oamenii stau fiecare pe la casele lor. Acum ne intilnim si noi sa petrecem cu adevarat“, spunea nevasta unui strajer din Golenti.
Acum, satenii pazesc fintinile ca sa se distreze. Altadata veghea era reala, pentru ca cine nu era vigilent risca sa se trezeasca avind apa spurcata de gaz sau cu lanturile legate. Si asa te faceai de rusinea satului. „Cind eram eu tinar, daca nu pazeai consecutiv fintina, veneau alti oameni mai rai din comuna si turnau gaz in ea sau iti puneau lacat la lant. Ca sa deslege, trebuia sa-i platesti si te faceai si de rusinea satului! Acu’ nu mai vine nimeni sa lege fintinile, dar oamenii tot le pazesc“, spune Constantin Barbu, unul dintre veteranii paznicilor.
Si omul de zapada, si Mos Craciun au stat de paza!
La Poiana Mare, gerul Bobotezei cazuse peste noaptea neagra cu putin inainte de intrarea intr-o noua zi. Desi era un frig de crapau pietrele, nici un poienar nu s-a lasat dus din fata fintinii pe care o pazea cu strasnicie. Daca aveai o stacana de vin fiert si o bucata de mezel oltenesc, musai rezistai in fata celui mai aprig ger. „Cum sa ne ducem acasa?! Avem aici tot ce ne trebuie: mincare, bautura, femei frumoase si lautari“, ne-a spus un paznic poienar in timp ce stropea carnea pusa pe gratar cu vin rosu, asa, „ca sa mai capete si culoare si gust bun“!
De la atita fum si zaibar, majoritatea poienarilor au intrat in ziua de Sfintul Ion, bine afumati, dar fara a-si uita indatoririle.
Cei mai cuminti strajeri s-au dovedit insa a fi omul de zapada si Mos Craciunul gonflabili din fata Primariei Poiana Mare. Desi in preajma nu era nici o fintina de pazit si nici nu se zarea vreun foc, acestia stateau cuminti la poalele bradului din a carui instalatie luminoasa, dar muzicala razbateau inca acordurile unor colinde. Doar ca sa stie oamenii ca Sarbatorile de iarna nu s-au sfirsit, iar spiritul Craciunului ar trebui mentinut cit mai mult.
In Poiana se mai practica legatul lanturilor fintinilor, dar destul de rar, pentru ca traditia este respectata si nimeni nu-si paraseste locul de veghe decit dimineata, cind vine nevasta sa-l dreaga cu un git de zeama de varza. Petrecerea continua si in ziua de Sfintul Ion prin casele sarbatoritilor. Ca doar bautura se mai gaseste, iar voie buna este din belsug!
La Desa, fintinile se pazesc pe „euroi“!
In noaptea dintre ziua de Boboteaza si Sfintul Ion, toate fintinile publice din Desa erau pazite cu strasnicie de oamenii din comuna; cei mai batrini isi aminteau cite necazuri au avut in alti ani, cind au venit in dimineata zilei de Sfintul Ion si au gasit lanturile legate, ciuturile intepenite sau fintinile „sigilate“ pur si simplu cu lacate. Mai ales ca trebuia sa umble mult ca sa dea de urma „raufacatorilor“ care puneau ditamai birul pentru a le reda oamenilor accesul la apa. „Pai ce, noi avem sase sute de euroi de dat ca sa ne dea drumul la fintina?!“, se mirau citiva oameni adunati linga o fintina si ferm hotariti sa aiba grija de ea ca de ochii din cap. Dupa o runda de friptura deja consumata si citeva galetuse de vin golite, ei pareau decisi sa nu faca pe voia „infractorilor“ si sa le dea satisfactie. „Acu’, nu ca am avea nevoie neaparata de apa d’aci, da’ cum sa ne lege ei fintina noastra?! Pai oameni sintem noi?!“ Nea Ion Georgescu isi aminteste cum se facea pe vremuri, cind era si el tinar si umbla sa lege fintinile gospodarilor care aveau fete de maritat. „Ne adunam tineretul, noi, danacii, si, pe unde era vreo fata de maritat sau draguta vreunuia dintre noi, legam lanturile si ciutura de n-o mai puteau oamenii dezlega si asteptam dimineata sa vie ea dupa noi sa ne roage sa ii dezlegam fintina“. Si ca sa fie siguri ca somnul nu se va lipi de genele paznicilor, oamenii s-au indemnat unul pe altul la cit mai multa… rezistenta: „Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa,/ Pina nu bem vinul tot, asta de pe masa!“, cinta Ion Dragomir, alaturi de ceilalti sarbatoriti, Ioni si Ioane, hotariti sa intimpine ziua numelui plini de voie buna.
Si cum pazitul fintinilor este treaba serioasa, oamenii au avut grija sa alunge frigul din timpul noptii intetind focurile. Unii, mai prevazatori, si-au amenajat la poarta cite un adapost impotriva gerului, un fel de separeu in care s-au retras ca sa se odihneasca putin. Ca doar e ultima noapte de sarbatoare dintr-o iarna capricioasa.
